Cum nici maine nu e azi... Pana la urma orice clipa conteaza pentru oricine. Pentru mine? Conteaza orice. Mai putin nimicul . Desi multi il traiesc si s-au obisnuit cu el, il folosesc in vorbire si in existenta de fiecare moment.
Ma numar printre randuri, ma incurc si o iau de la capat , dar nu reusesc sa mai gasesc acelasi sens si asta pentru ca totul e unic iar daca intr-un moment nu ai stiut sa apreciezi deja te poti considera pierdut. E de ajuns sa spui un simplu nu si iti iei adio de la niste sanse pentru o viata. Te revansezi mai tarziu si ti se mai ofera o sansa. Ce faci acum? Profiti de ea... si plus de asta nu o dai in bara, dar posibil sa te plictisesti mult prea repede si astfel sa nu mai fie aceiasi senzatie.
[si totusi vrei sa traiesti senzatia desi nu stii de ce]
Cand recuperezi din clipele petrecute uiti de cele ce sunt prezente, dai cu picioru' si speri ca totul sa merite. Reusesti oare? Macar merita? Dar pana nu risti nu castigi . Acum ai intrat in joc, uita-te bine in jurul tau pentru a nu te lovi, cel putin nu tipa pentru ca altfel o sa te auda.
Cum era chestia aia? Buna si... la revedere. E ca si cum iti faci treaba si tragi apa. Urmeaza un zgomot de apa nepotolita ... iar apoi te comporti ca si cum nimic nu s-a intamplat. Apa era rece... pacat ca nu ai incercat-o.
Asa faci tu...iti dai cu parerea fara sa incerci... si asa facem multi dintre noi. Eu ma intreb cum e sa traiesti trei stari in timpi identici. Si le iau in ordinea mea... aici trecutul, aici prezentul, aaaa si sa nu te uit viitorule. Acum le amestecam, le innebunim si rezultam?... haosul de toate zilele. Iar sfarsitul ? Incepe cu inceputul si se termina cu gaura neagra care totusi e mai interesanta decat gaura unui covrig.
Dar ce stiu eu. E prezent. Il traiesc. Maine? Ceva la care ma astept dar de care nu sunt singur.
