Incepand cu cei ce nici macar nu au implinit cei sapte ani de convietuire si adevarata constientizare si terminand cu un batranel de peste optzeci de ani ce-si cauta dragostea prin poezia ce-o posteaza pe internet, aproape toti detinem un calculator cu legatura catre internet.Nu e de mirare ca nu mai vedem lumea, realitatea, cu aceiasi ochi. Sa calatoresti catre munte, sa mananci o rosie sanatoasa si sa bei un lapte de la sfarcul vacii, e un lux de pe care incepem sa stergem praful plin de indiferenta.
Stai gol in mijlocul pustietatii, alergi ca un nebun cu laptop-ul conectat si nu lasi twitter-ul si facebook-ul la o parte. Nu inteleg de ce trebuie sa-i informam pe ceilalti (chiar si pe prieteni) in legatura cu starea alimentelor noastre imediat dupa ce ele vor sa iasa pe usa auxiliara. Unde mai este acel tabu de care cu totii avem nevoie? Nu cumva ne vom plictisi cand vom atinge perfectiunea?
Unirea (conexiunea) , pe langa multitudinea de satisfactii, aduce si suicidul spontaneitatii, cersitul de lucruri ce pana acum iti pareau un hoit si retragerea cand ceilalti iti incalca REPLICILE tale divine.
A te exprima nu e un lucru de evitat. Partea proasta e ca noi ne exprimam atacand persoana si uitand de libertatea ce sade la loc de "cinste", ca un ciorap amortit si uitat in locuri inaccesibile mainilor, ochilor si aspiratorului.
Iti inteleg talentul, dar nu exagera cu turbo pus in degete, nu te juca cu imaginatia crezand ca esti impenetrabil prostiei. Te exprimi ca sa ce? Sa spui ca esti public si ca promovezi fufele la TV?
Si eu ma exprim pe internet, dar asta ca sa fac economie de foi si pix si ca sa vad cine mai vrea sa-mi dea o lovitura pe la spate.
Unii fac poze, altii vorbesc, altii canta si cativa cica scriu. Nu e drept! Exita talente ce nu-si arata viata pe internet, ce scrijelesc totul pe peretii casei sau inchisi intr-o lume fascinata si iubita de natura. E drept, ei fac dragoste cu pamantul, noi finalizam prin a ne pica curentul. Observam unde ne-a dus egosimul si ne-am gandi la o invazie a bucuriei ce altii o detin si sunt pe cale s-o imparta cu noi. Ce ne mai retine? Pacatul rostit si apoi facut, dar negandit, viata de oras si metroul ce te plimba, dar nu-ti foloseste picioarele si copacii ce nu-i gasesti decat in parcuri, inca.
O cruce ce ne-o facem inainte de a da " enter" si speranta ca tastatura ne va face mai celebri. Un drog ce-l sustinem si-l promovam si o boala ce circula prin vene noaptea cand doar credem ca suntem deconectati.
Bizarul spune ca unii au gandit strategii in lanturi de cate cincizeci de ani. Noi murim ca prostii, ei sunt imputiti de bani.
NIMENI
