| Poezia lui Adrian Paunescu si mass media |

Insusi moartea lui e o poezie. Se astepta plecarea lui. Se pregateau de exclusivitati si nimeni nu vroia decat mai mult trafic si publicitate vanduta pe bani frumosi.

Adrian Paunescu va trimite mesajul lui incepand de azi. Marii artisti se lupta pentru un spatiu de libertatea, iar presa rupe barfele si uneste un puzzle inexistent. Cruditatea cuvintelor e pusa la loc de cinste si nu isi va bate nimeni joc de ultima poezie a celui ce s-a stins.

Politicienii au aruncat formalitati si cuvinte de lauda celui ce candva zidea o imagine buna Romaniei. Suntem nimicuri aruncate pe Pamant de catre divinitate. Impreuna invingem si impreuna distrugem. Rimele vor dainui cu o alta valoarea, iar moartea va avea succesul ei.

Sa plangi la capataiul celui ce si-a pregatit ultimii pasi e semn de durere. El ne vrea zambetul pe buze, vrea sa jucam o carte si sa castigam viata. La urma vom realiza cat de nepregatiti am fost. Lipseste cartea adevaratelor valori. Respectul nostru e umil si intristat de catrene.

Presa se fericeste, oamenii se ingrozesc si toti ii asteptau plecarea.

Ultima poezie a lui Adrian Paunescu:

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtati-vă de grijă, fraţii mei,
Păziti-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.