| Anii de liceu |

Sunt cei pe care i-am simtit, dar nu i-am numarat. Au trecut mai repede decat ma asteptam, desi inceputul mi se parea fara un final. Imi dau seama ca deja invelesc un sentiment si am sa-l ascund in amintire. Am sa accesez multe momente si voi fi mandria ca am invatat si ceva, din ceea ce s-a desfasurat sub privirea mea.

Cartile doar m-au normalizat, nu prea mi-au atras atentia, insa oamenii au fost atat de expresivi, incat i-am catalogat dupa cum am crezut. Timpul mi-a aratat ca nu sunt extraprecis, dar ca mintea mea zboara si miroase cum trebuie.

Nu-mi e dor decat de cine-mi simte dorul. Sunt un egoist si totusi traiesc acceasi senzatie ca si ceilalti liceeni. Sa nu intelegi din egoist un cuvant rau, sau un defect, ci doar ca eu accept unele momente mai greu.

Anii astia, mi-au aratat ca vremea se schimba, dar omu' nu. Mi s-au pus in brate tot felul de sanse si am trait si cu un pic de durere. Am avut placerea sa ma indragostesc de altcineva in fiecare luna, sau chiar saptamana, dar n-am uitat de natura. Un fel de afemeiat ce a apreciat sexul frumos. De persoanele care m-au tratat cu falsitate, m-am detasat usor. Am ajutat minti nebune sa nu ma inghita, am tratat cu flit fitele, nu mi-au placut pitipoancele din jur si nici lacrimile ce au venit la comanda.

Mi s-a propus sa fiu ca altii sau sa ma schimb, eu am ragusit cand a trebuit sa accept. Am primit indicatii si foi scrise continand scenele urmatoare, am spus ca sunt un actor prost. Mi s-au deschis toti pe rand, am auzit barfe mai multe decat la tv, si totusi am ramas in tacere.

M-au luminat oamenii tacuti si mi-au zis ca se poate si mai bine. Am acceptat critici, dar nu m-am luat dupa nimeni. Multi mi-au vrut, si inca imi vor raul, au reusit doar promovarea mea.

Multumesc ochilor ce au vazut diferenta, urechilor ce m-au ascultat pe "blank", celor ce au stiut sa puna si putin suflet, si mai ales celor care au concurat cu mine intr-un joc fara castiguri.

Ma imprastii si ma bucur ca sunt unul singur doar atunci cand e nevoie. Mastile mele mi-au sters lacrimile sau durerile ce nu le vroiam exprimate. Sunt fericit ca cineva a reusit sa ma dezbrace, traiesc in tachinare si uneori visul se apropie de realitate.

Luna nu se afiseaza, stelele sunt mai tupeiste, iar un tren se duce spre destinatie, am ajuns amandoi in gara. Niciodata nu ai un vis de unu' singur, e nevoie de o combinatie, de chimie, de o cunoastere de prin liceu, de o joaca ce ajunge mai mult decat iubire, de o experienta din care rezulta si substanta.

Acum emotii, intr-un numar mai mare decat cel al stelelor. Ceva visare, exagerat de multe fixuri, imagini, buze, vise, asteptari ce par a nu avea limite, o distanta ce o apropie dorinta.

O ghinda de care nu stie nimeni. Acum las racoarea sa ma racoreasca, am de asteptat pana cand buzele tale imi vor oferi acelasi efect.

Ne vom revedea candva, dar nu in anii de liceu, ci curand, in viitorul apropiat.