Seductia tehnologiei! Facem dragoste ca niste roboti

Ne ucidem cu bestialitate visele si ne rezumam la instinctul animalic. Nici mass media nu ne mai ofera prea multe alternative si fara sa ne dam seama de intregul proces pe care il urmam, ne transformam in roboti ghidati de catre o forta ce nu se afiseaza in pozele de pe site-urile de socializare.

Nu suntem mutanti din nastere, revolutia mutilarii isi urmeaza calea in decursul anilor, iar pana la maturitate, oglinda ne arata un plastic comercial, un photoshop ce mascheaza realitatea fara intarzieri. Facem promisiuni catre divinitate si promitem sa fie totul doar din curiozitate, dar drogul nostru, trupesc sau sufletesc, nu tine cont de pactul nostru anterior. Introducerea noastra in cilindrii vietii ne face nedisponibili pentru mirosul teilor gata infloriti.

Ne-am blocat alimentatia, ne-am surzit ca sa nu auzim ciripitul diminetii si vazul nostru este blurat in mod intentionat de informatie irelevanta. Ne tinem buretii aproape de trup si daca aparem nud, devenim pornografici. Nu reusim sa ne desprindem de sexul vazut in mod televizat, iar amaraciunea intervine cand e musai sa existe si o bucata de dragoste in fiecare moment al penetrarii. Luciditatea e in betie si retinem peisajul adus parca de la o inmormantare. Se face frig, iar patura nu reuseste sa transpire. E ceva ce vine din interior, dar care a fost produs de exterior.

Constientul nostru a fost patruns de o sageata, a curs sange, iar acum se dezvolta ceea ce eu numesc libertate. Gandurile au evadat si cauta surse palpabile de exprimare. Inca de la primul zbor iti dai seama cat de mari sunt lucrurile la inceput si cat de mici pot deveni datorita interventiei pe care o suporti o data cu fobia ta fata de responsabilitate. Ti-a fugit pamantul de sub picioare, dar te multumeste moartea si destinatia ta - tarana de pe fundul apei in care-ti petreci sfarsitul.

Pare imposibil, dar tehnologia ne omoara simplitatea, ne construieste sofisticatul si recurge la planuri diavolesti - reactionam la fel ca si sobolanii de laborator. Piata ne face de ras si noi recunoastem cat de incapabili am ajuns, rasfoim internetul si ne achizitionam un plug in, doar atat ne permite bugetul.

La ce ne foloseste un plug in cand noi detinem o structura omeneasca? La normalitatea sociala ce zace intr-o carcera a viitorului. Simt cum ne ducem la vale, desi gravitatia spune ca e varful!

Sunt ca o carte citita in graba

Asa ma simt de o bucata buna de vreme. Sunt doar o alta marioneta ce freaca strazile cu miere si lapte. Nu sunt cu nimic mai special decat ceilalti, iar daca nu stiu sa ofer primul impuls, sunt din categoria oamenilor ce vin si pleaca.

Cum se citeste o carte in graba? Pe sarite, cate doua randuri pentru zece pagini, titlurile si o fraza din prefata si asta doar din cauza unei coperti idioate ce nu ma lasa sa-mi desfasor imaginatia, o fatada ce-mi face de rusine povestea mea de succes, cateva guri rele ce spun inversul despre ochii mei. M-au doborat, sunt la pamant!

Ochelarii s-au invechit, iar lentilele sunt prea proaste pentru ochiul omenesc. Vedem doar ceea ce ne convine si sufletul nostru e vandut de carnavalul prezentat centimetru cu centimetru pe trupul nostru.

Privim in gol atunci cand ni se arata povara unui om chinuit inainte de prima tinerete, iar drama unui cuplu ce tocmai divorteaza, e un mod simplu de a spune: Vreau si eu! Ne-am cicatrizat ranile si invataturile, am inchis cutia Pandorei si lasam copilul din noi sa urle dupa o ciocolata de un leu aflata in cel mai mare supermarket.

Ne dorim, ca niste simplisti innascuti, lucruri complicate. Nu vrem sa facem fata din prima rasuflare, vrem truda, vrem aprecieri si imagine. O statuie sa zaca prin ploaie, vant, soare si ninsoare, sa spuna cat de mareti am fost noi si cat de inapoiati sunt cei ce privesc de jos.

Ma simt folosit! Realizez cu fiecare conexiune ce-o las in trecut ca nu sunt vizat pentru prea multe motive. Ne folosim intre noi si spalam de zor carpele umplute de noroiul provocat de la prea multe lacrimi. Radem si plangem, traim ca intr-o librarie!

Pentru final de reguli scrise - sunt ca o carte citita in graba. M-as bucura sa nu-mi uiti numele!

Perfectiunea asa cum am perceput-o eu

Sa umblu gol pusca intr-o natura vie. Sa dau de un Rai doar al meu si sa nu gasesc decat o pajiste imensa plina de frumusete. Sa sterg tablourile ilustrand crimele si sa se conceapa istoria doar din momentul prezent in care traiesc.

Cand perfectiunea a inceput munca pe parcela mea, am sperat sa plec in zbor si sa nu ma las atacat de vreun vultur nemilos si infometat. Visul mi s-a implinit pe jumatate, iar vinovata e doar furtuna ce m-a prins printre norii pufosi preschimbati in frustrari umezite.

Perfectiunea e o femeie frumoasa, dar lipsita de vulgaritate. O portocala decojita, un ceai aromat si fara zahar, un ceas mecanic... Perfectiunea exista, doar ca noi ne impotmolim in carnea frageda ce ne face cu ochiul in miez de noapte.

Percepem materialul ca pe cel mai real existent al lumii si nu scotocim suflete pentru a gasi calitate. Perfectiunea uita sa mai viziteze un robot matur si plin de vicii. Lumea e automata, totul functioneaza dupa reguli stricte, limitarea isi creeaza bariere solide si zbieram dupa libertate - insa nimeni nu ne-aude.

Perfectiunea nu stie de gluma, perfectiunea nu exista azi. Adam si Eva si-au stricat puritatea incercand sa caute ceea ce ispita a vandut din vorbe. Se intampla aceeasi manevra si in zilele noastre, doar ca s-au facut mici retusuri pentru cei cu ochelari de cal si plini de invatatura: legea atractie pluteste in manipulare.

Si ca sa te inund cu ceea ce simturile vor sa inghita pe nesaturate, iti daruiesc un pat moale cu apa, o iarba fina trasa pe nas, un alcool ce ameteste lavabilul din cutia ta, o lumina stearsa de buzunare goale si eternul vals prins pe orizontala pentru care inca mai platesti bani frumosi.

Perfectiunea asa cum am perceput-o eu, chiar daca risc sa fiu pus la zid pentru ca visez prea tare.