M-am mutat pe JohnCristea.RO

sâmbătă, 26 mai 2012

Mass media şi invazia căpuşelor

 Sunt înconjurat de tehnologie şi mă simt influenţat de fiecare sunet sau imagine ce interacţionează în mod direct sau condiţionat cu persoana mea. Sufăr fără lacrimi şi petrec mult timp în faţa unor pereţi ce dau spre nişte câmpii cu poftă de viaţă. Câmpiile sunt pline de iarbă verde, proaspăt crescută şi primitoare, ca pentru o zi de început de vară.
 
 Fiind date noile coordonate în ceea ce priveşte invazia căpuşelor în întreaga Românie, panica s-a instalat, iar asfaltul este noul prieten al omului. O tehnică de manipulare bine pusă la punct, ce vrea să convingă poporul că suntem în pericol şi că putem ajunge invalizi, ba chiar putem să murim. Cum se reuşeşte treaba asta? Prin sensibilizarea celor uşor de influenţat, prin punerea în "valoare" a vedetelor răpuse de vreo boală ce seamănă sau e identică cu problema în cauza.
 
 Până în anul 2012 nu am auzit prea multe despre căpuşe. Mulţi se întreabă cum poţi scăpa de căpuşe sau ce tratamente există împotrivă acestora. Nimeni nu se întreabă însă, de unde au apărut peste noapte şi cine ajută la propagarea fenomenului. Acum vreo doi ani, citeam pe un site despre cum scapi de o căpuşă, fără pensetă sau chirurg: se folosea (sau încă se foloseşte) o ţigară aprinsă, cu care ardeai căpuşa, ea detaşându-se de corpul gazdă. Nu ştiu cât de adevărată e toată treaba asta, însă, mai bine să nu vă pomeniţi cu o astfel de "dihanie" asupra corpului. Urlă presa în legătură cu acest fenomen, iar actorul Şerban Ionescu este pus pe post de momeală pentru a convinge cât mai mulţi oameni că lucrurile sunt reale şi că de la o căpuşă poţi ajunge în situaţia lui. Şerban Ionescu nu are nicio vină, el chiar se degradează pe zi ce trece, deşi mintea, susţine el, îi rămâne lucidă. Mai rău e că mass media îl exploteaza şi scurge din el şi ultima picătură de viaţă, punându-l să dea tot felul de declaraţii, ce fabrică frică la tot pasul.
 
 În oraşul Ploieşti, unde locuiesc eu, parcurile au "suferit" intervenţii speciale pentru ca iarbă să fie sigură - cel puţin aşa se afirmă prin panourile expuse pentru tot ochiul. Nu mai am încredere în nimic, nici asfaltul nu mai e sigur. Acum eşti în picioare, în următorul moment îţi rupi piciorul într-o groapă. Împărtăşesc sentimente comune cu voi şi nu disper, dar nici nu mă pot lăsa dezgolit, fără a mă întreba dacă am ajuns să fiu infectat sau nu.
 
 M-am gândit şi la scenarii nebuneşti ce nu pot aparţine decât unor schizofrenici. Sper ca aceste căpuşe să nu fi apărut peste noapte prin ouă răspândite de cei ce vor să facă bani de pe urma ...
 
 Mă scuzaţi, banii deja au început să se încaseze. Să nu se mire nimeni dacă apare şi un vaccin ce le ţine la distanţă pe căpuşe.
 
 Iarba verde de acasă, să trăiesc nu mă mai lasă! 

joi, 24 mai 2012

Eu fac parte din sistem?

 Sistemul uneşte sau dezbină, în funcţie de plăcerile sălbatice pe care le au idioţii ce se simt puternici la creier. În cazul suprafeţelor plane, există soluţii ingenioase, cu rezultate vizibile, în cel mai scurt timp, dar pentru masa prostită, încetul cu încetul, nici pastilele nu mai îşi fac efectul. Amnezia e cea mai bună scuză pentru a merge pe scurtătură şi pentru a nu îndeplini regulile scrise de alţii.
 
 Cine nu intră în horă e arătat cu degetul şi pare scos de la nebuni. Durere mare să nu faci faţă vorbelor grele ce se toarnă la colţ de stradă, în speranţa unei dominări uniforme. O mişcare greşită te poate duce după gratii şi nu ai decât să le demonstrezi libertatea corectă de care dai dovadă. Când încă zburzi, nu ai de ce să te plângi, dar pentru clipele de răcoare, sistemul începe să devină un labirint contra cronometru.
 
 Nimic periculos nu ameninţă fiinţa umană, redusă la tăcere. Dacă în mintea ta există un sistem bine construit, eşti luat în vizor şi cineva are grijă să îţi oprească ideile "tâmpite". Nu avem voie să depăşim ceea ce deja este trasat, limitat. Ni se spală creierul cu acordul nostru şi nici nu putem spune asta cu voce tare. De ce? Ar părea dubios să recunoaştem cât de masochişti am ajuns, cum ne plângem de milă şi ne provocăm durere cu bună ştiinţă.
 
 Pentru ca noi să facem parte din sistem, trebuie să prindem mesajul, să-l păstrăm şi să-l dezvoltăm. Sunt mai multe etape ale aceleaşi manipulări. Puţin câte puţin, timpul nostru liber devine tot mai redus, ne aruncăm în muncile grele ale sistemului şi închisoarea face parte din viaţa noastră, fără ca noi să avem parte de o judecată mai bună.
 
 De la pocăiţii ce bat la uşă şi până la lumea virtuală ce mutilează realitatea, sunt doar primejdii de care ne-am împiedicat, dar nu am învăţat nimic. Ne deplasăm din punctul A în punctul B, purtăm ochelari de cal şi ne focusam cu întârziere. Pierdem momentele importante din viaţa noastră şi astfel facem parte din sistem. Melodiile pe care le fredonăm, filmele pe care ne vizionăm, activitatea noastră de pe facebook, conversaţiile telefonice, precum şi munca zilnică, sunt motive pentru care sufletul nostru nu mai are timp să respire.
 
 Ce ne oferă sistemul? O falsă prosperitatea, mii de minute în reţele de telefonie mobilă, împrumuturi în bancă şi vremuri grele. Dacă ne degradăm, o facem într-un vals plin de veselie. Nu avem termen de comparaţie şi asta ne face să stăm cu ochii larg închişi. Ascundem ultimele amintiri ale vechii generaţii şi primim cu braţele deschise munca plină de sudoare şi puţinii bani ce ajung de pe o zi pe alta.
 
 Nu mai există intimitate, iar sistemul face tot posibilul să nu schimbăm canalul la televizor fără să dăm raportul pe reţelele de socializare. Da! Instrumentele de manipulare sunt făcute în aşa fel încât să le îndrăgim. Nici termopanele şi jaluzelele trase nu ne mai sunt de folos. Între patru pereţi răspândim mai multă informaţie ca niciodată.
 
 Finalul omenirii sau sfârşitul lumii e un test sub presiune pe   care cei mai slabi spiritual îl tratează ca pe o suferinţa cu severe cicatrici psihice. În civilizaţia actuală, sclavia îşi face prezenţa în mod legal. Numerele ne sugerează acţiunile noastre viitoare, iar cei cu frică de Dumnezeu sunt cel mai uşor de convins.
 
 Nu am certitudinea unei realităţi paralele, dar am un sentiment unic atunci când părăsesc tehnologia - întreaga tehnologie!  

luni, 27 februarie 2012

Cinema Premiera Ploiești nu renunță la gafe

Până astă vară, nici naiba nu vorbea de cinematograful din Ploiești, asta pentru că el nu exista cu adevărat, ci era doar o ruină unde, adolescenții își puteau face niște poze profesionale și le puteau urca pe facebook, ca să vadă tot omul ce șmecherie de oraș avem noi și cat de bine dă tanti fără piept în poze. Comentarii și cuvinte de laudă pentru cei ce n-au procedat așa!

Filmele de la Cinema Premiera se actualizează cu viteza melcului, dar mi se pare o chestiune normală din moment ce tot orașul trebuie să vadă, pe rând, un anumit film, într-o singură sală de cinema. Suntem și noi la început, se înțelege și ne iartă cel de sus.

M-am decis, pe vreme de weekend, să vizionez și eu Ghost Rider: Spirit of Vengeance/Demonul răzbunării, un film care la noi apare ca fiind din 2012, iar IMDb-ul susține sus și tare că e din 2011 - încă o dacă suntem înapoiați. Ajuns în fata cinematografului, am aflat că programul pe care CineMagia îl expune online nu e în relații bune cu ceea ce scrie la intrarea în mica încăpere în care se vând biletele ca țigările prin Obor, aduse de la bulgari. În înghesuiala insuportabilă, a se înțelege că omul se prezintă la film și e nerăbdător, mă îndrept înspre casa de bilete, acolo unde un chip trist de femeie obosită și trecută prin viată îmi vorbește în scârbă, ca să nu adoarmă. Când am auzit că biletul costă 20 RON, am înghițit în sec, ba chiar era să fac atac de panică. Nu mi s-au dat explicații, dar am înțeles că filmul e 3D, mi se dau ochelari colorați - ce să mai, face toți banii. Revenind la personalul cinematografului și expre la casierița trecută de 50 de ani, nu că aș avea ceva împotriva vârstei (din partea mea, mulți ani înainte), mi-aș dori să-și cumpere o doză de bun simț pentru fiecare client în parte, că doar lucrează cu publicul, iar dacă nu reușește să facă față tentației misogine de a se comporta ca la piață, îi sugerez să lase tineretului un loc de muncă în plus.

Depășind momentul culminant și suma exorbitantă pentru un film văzut în Ploiești, am așteptat, împreună cu iubita mea, aproximativ 20 de minute la intrare - dacă ai nevoie în acest timp la toaletă, nu ai acces la ea. Faci pe tine sau urci la Doroftei, să-i spui să-și mai pună un jghiab - o conducta deschisă în partea superioară, ca să nu mai plouă, ca o perdea uniformă, la intrarea în cinema. Nu mă înțelegeți greșit, nu ploua, ci se topea zăpada înghețată și neoperata de Rosal! Unde ești tu Mirela atunci când calc prin mocirlă și jeg cu bocancii pentru care am muncit 2 luni?

Nu vă mai țin în suspans, cu biletele pe jumătate decapitate și fără securizare pe ele ( am prieteni cu imprimantă și stanță) am ajuns în sala de cinema. Nu s-a schimbat nimic la ea de la ultima vizită (slavă cerului că există o camera de supraveghere, că sigur îi trebuia lui Gheorghe un scaun, lui Ion vreo boxă și rămânea cinema-ul fără glas și formă). În schimb, am avut un șoc vizual însoțit de unul termic. Un frig de-ți înghețau oasele și o aerotermă aruncată în drumul cinefililor, ce funcționa doar ca să consume curent. (aeroterma era funcțională, deloc estetică și nu făcea fată nici cat pentru rândul pe care bătea). Am găsit pe Google Imagini o aerotermă care arată aproximativ ca cea din realitate. Cam așa arată aeroterma din Cinema Premiera Ploiești.

Mi-au înțepenit toate oasele și am regretat încă o dată alegerea făcută. Unii ar spune că eu sunt singurul vinovat, dar eu refuz acest verdict. Pentru 20 RON achitați, merit respectul cuvenit și condiții de oraș. Dacă nu le funcționează aerul condiționat pe timp de iarnă, îi rog să-și facă o sobă, pe gaz, pe lemne, se descurcă România Film.

Cât despre film, nu-și merită cele două caractere în plus și ochelarii. Nu există efecte 3D, ci doar impresia că undeva s-a văzut o frunzuliță ce iese din ecran pentru o clipă.

Filmul Ghost Rider 2 mă încântă ca și cadre, iar faptul că România și-a "închiriat" peisajele și câțiva actori buni, mă face să cred că laptele și mierea vor pleca, cat de curând, de pe aceste meleaguri. Apreciez enorm munca profesionistă a cameramanilor, a regizorului și a oamenilor de la grafică. Cat despre Nicolas Cage, a îmbătrânit, dar se ține bine în filme. Joacă, nu se joacă! Mi-ar fi plăcut să nu aibă dublură si să-și tragă singur cascadoriile. Pentru filmul ăsta pot acorda nota 8, cu mari indulgențe și spăgi din partea iubitei. Filmul face mici referiri la politicieni, oameni cu influență, manipulare audio, răutatea omenească, judecata de apoi, țigani, anticrist, exorcizare, România.

P.S. Filmul vizionat are bulină +15, însă eu am zărit și câțiva copilași, sub 10 ani. O poza realizată de mine, ca și dovada, ar putea pune în pericol cinematograful?

miercuri, 22 februarie 2012

Timpul rezervat cunoaşterii

 Cum bate vântul, cum începem să ne pripim şi să ne lipsim de înţelepciunea dobândită la colţul străzii, datorită unei babute alcoolizate care a spus prea multe din amintirile ei. Primăvara va să ajungă curând în sângele nostru, iar setea de cunoaştere va pomeni de fiecare individ în parte.
 
 Timpul e un tinerel ce se menţine datorită celor încă optimişti, ce se plimbă prin oraşe cu buzunarele goale şi cu datorii la bănci, dar cu privirea îndreptată spre cer. Nu e un text ce dă spre pocăinţă sau spre iertare de păcate, ci e o rugăminte spre cunoaştere.
 
 Începem să realizăm existenţa timpului abia la batraneste, însă până la conştientizare avem menirea de a strânge cât mai mule "basme" în sacul plin de aer şi să exploatăm ceea ce ne face cu ochiul în mod excesiv.
 
 Nu trebuie să existe plictiseală. Momentele de gol, cele în care vlagă se face nevăzută şi liniştea devine tare că pământul, au nevoie de cunoaştere.
 
 În altă ordine de idei: Timpul nu e făcut pentru a-l irosi!

marți, 21 februarie 2012

Alegerile ne aparţin!

    Mă gândesc serios la o nouă etapă din viaţa mea. Se spune că omul nu se opreşte din evoluţie, nici măcar în momentele în care tehnologia izvorăşte activităţi nebănuite şi pare să acapareze toate domeniile de activitate pe care omul, până acum ceva vreme, le făcea fără a se gândi la un nou pas/la o drumeţie.

    Nu mi-a împărţit nimeni etapele din viaţa mea şi nu mă simt biciuit, obligat să fac paşi pe care nu-i cunosc şi pentru care nu sunt pregătit. Sunt un răsărit de prin tufişurile verzi ale unei noi vieţi, iar vechea poveste e acompaniată de vesela mea învestiţie – inspiraţia. Sunt ca un copac, bătrân de fel, dar puternic, cu un statut înalt, pot privi din orice unghi îmi doresc şi sunt gazda celor ce  pot abandona cerul… pentru a se odihni. Asta nu înseamnă că nu poţi rămâne până la final, alături de mine, tu cititorule – ştiu doar că suntem cu toţii tentaţi să ne luăm zborul, acel nou pas - deşi regăsim aceleaşi meleaguri sub un nou răsărit.
E grav când simţi pe limbă un gust acru, un sictir continuu şi o promovare a exteriorului. Nu poţi supravieţui în închisoare, libertatea e ceea ce toată lumea îşi doreşte. Generalizarea nu-şi are excepţia, nu în cazul asta! Problema se iveşte doar în tunelul ce leagă trăirea de vise. Cine are cu adevărat dreptate? De ce interzisul e un bec aprins ce se stinge în momentul în care ajungi la sursă? Unde ucidem viaţa şi unde porneşte adevărata amărăciune a individului pus pe alegeri pripite?

   Sunt epuizat, iar locul de unde mă alimentez, se tot plimbă. Curând nu voi mai găsi decât rămăşiţele unor dorinţe ce şi-au luat adio de la o speranţă construită fără fundaţie. Nu există pesimism suficient pentru a relata din mijlocul realităţii, acolo unde fluxul de informaţie arătă cum tot mai mulţi oameni fac proasta alegere de a continua parteneriatul cu sistemul, acea strategie prin care omul este plătit doar dacă ştie să tacă. Tăcerea este de aur! Sunt de acord cu asta! Nu pot merge însă până la capăt cu ideea muţeniei, omul are nevoie de comunicare. Dacă ai greşit, nu renunţa! Ia-o de la capăt şi conştientizează unde mai ai de retuşat, dacă totuşi nu ţi se potriveşte alegerea, nu insista în zadar. Dărâmă şi construieşte altceva!
Unde se ascund visele noastre neîmplinite? Pentru asta trebuie să ne întrebam subconştientul, să facem un jurământ faţa de noi înşine, să ne împăcăm cu alegerile greşite şi să progresăm mergând cu atenţie, pentru a nu cădea în prima groapa pe care ne-am săpat-o singurei, cu câţiva ani în urmă. Orbul are cel mai bun mers! De la el să învăţăm, zic!

luni, 20 februarie 2012

Mi s-a furat talonul de reducere de la Profi! 10% reducere

Am nişte vecini tare băgăcioşi, curioşi şi informaţi în ceea ce priveşte flyerele ce sunt băgate în postă sau sunt agăţate de clanţa de la uşa. Am auzit cum se vorbeşte despre taloanele cu reduceri de 10 la sută la cumpărăturile efectuate în magazinele de proximitate Profi, însă nu am dat de nicio astfel de hârtie în posta mea sau undeva aproape de uşă.

Care să fie totuşi ideea? Să nu-şi respecte Profi clienţii? Nici pe departe! Reducerile sunt atât de consistente şi constante, încât nu există talon care să atârne prea mult timp de clanţa unei uşi. Adică? Adică talonul meu a fost furat, iar eu nu pot decât să mă simt jenat de această situaţie. Nu ştiu cine este individul/vecinul atât de pasionat de promoţii, însă l-aş ruga pe aceeasta cale, să sune la uşa mea şi să mergem împreună la cumpărături, în Profi.

Am înţeles că acest cupon de reducere este valabil în perioada 1-4 martie 2012, iar discountul nu poate depăşi valoarea de 30 de lei. O promoţie din care putem profita cu toţii, chiar şi vecinii ce abia aşteaptă strângerea de flyere de pe scară. Probabil se fac şi colecţii pe termen lung cu aceste reduceri, pentru că toată lumea să-şi aducă aminte de ele.

Aştept - poate vreun binevoitor (da, mai există aşa ceva), îmi va dărui spre folosinţă acel cupon.

Am de gând să PROFIt în continuare de reducerile acestui magazin şi vreau să fiu la curent cu toate noutăţile.

duminică, 19 februarie 2012

Clientul decide magazinul câştigător

E duminică şi omul de rând stă acasă şi se odihneşte sau cumpăra de la magazinul de proximitate Profi, cele necesare pentru o masă copioasă în familie. Săptămână asta Profi a fost asaltat de numeroşi clienţi ce au venit să profite de oferte şi de reduceri. Am văzut cum omul PROFItă şi da vorba mai departe, ca şi vecinul să vină şi să se aprovizioneze pe vreme de criză.



Am văzut cum preturile scad şi cum aglomeraţia (angajaţii fac eforturi evidente pentru cumpărături rapide) persistă ore bune! Dacă lucrurile vor decurge în aceeaşi manieră pe termen lung, Profi va ajunge lider, iar lanţul magazinelor de proximitate va deveni unica sursă de aprovizionare pentru clienţi.