M-am mutat pe JohnCristea.RO

miercuri, 28 septembrie 2011

Cerșesc o libertate bună de pus pe grătar

  M-am fript, nu de puține ori, în cantități industriale. Conform legilor ce mi le creez, altfel pentru fiecare clipă, explodez la orice mișcare ce se perinda în jurul meu, în mod misterios. Misterul mă înlănțuie, mă ridică și mă introduce pe un tărâm unde nu am acces la nimic, chiar și telefonul și-a pierdut curajul - nu mai are semnal.
 
  Ridic ușor dintr-o spânceană și dau de înțeles că mă interesează intimitatea mea. Nu vreau arest în lumea special creată pentru un singur cobai și nici big brother în variantă exclusivistă. Vreau aer tare, bun să ațipesc la mijloc de inspirație. Sunt dispus să-mi dedic universul în care funcționez cu ajutorul atâtor mecanisme discrete, cu ajutorul primei melodii ce-o aud la radio. Râd în palme și unii cred că bocesc cât pentru un ocean. 
 
 Fără supărare, dar mă simt prea conectat. Lumea pretinde că există lângă mine, chiar și în visele mele, dar în lipsă de informație cognitivă, amestecată cu tehnologia ultimei generații, sunt un singuratic ce-și face, cu greu, o ceașcă de cafea amară - zahărul brun e vinovat, nu îndulcește.
  E lesne de înțeles că mi s-a cam luat și nu întrec munții prin înălțimea eforturilor mele virtuale. Cerșesc pace în lume și forfotă ameţitoare în doi. Amestecând mai mult de două elemente, suntem ca extratereștrii, nimicim vidul și căutăm noi așezări. Lăsăm urme în explorarea noastră și doar amintirea a două trupuri c-un singur suflet mai poate face motivația să zburde alături de neuroni. Pustiu la tot pasul. Îngenunchez într-o piață aglomerată, îmi pun capul pe asfaltul rece și las zgomotul să mă ruginească. Atât de multe suflete și nici măcar unul pentru mine. Sunt un trist posedat de acțiunea unor culori. Ceea ce văd e mărețul Matrix rupt din mințile regizorilor dozați în fiecare noapte petrecută prin cluburile întunecoase. Sunt un șoricel rămas fără codiță, un înger blocat în propriile-mi aripi, o cafea ce se varsă o dată cu spargerea ceștii, un iluminat ce a murit la loc de suburbie. Iar joaca asta pe câmpii nu ne interesează, lucrurile mărunte sunt aruncate într-un coș de gunoi dotat cu pungă de plastic. Fundul gunoiului face cale liberă spre o biserică, iar cei ce cred că lumina e doar sus, au apus înaintea speranţei.
 
 Libertatea mea și-a cumpărat cătușe de la sex-shop, se distrează și incinerează ultimele versuri scrise înainte să împlinesc 14 ani. Tinerețea mea a început să prindă riduri și covorul înflorat ca la țiganii de elită, îmi fuge de sub picioare. Sunt eu, un iluzionist. Îmi fac sufletul să dispară și las libertatea să se confunde intr-o oglindă cu zeci de reflexii.
 
 Televizorul e cea mai bună oglindă în care ne regăsim. Idolatrizăm niște păpuși și avem sămânța de scandal. Fugim în excursii o dată în viață și prindem un tren personal plin de intenții. Libertatea nu oprește în stații, dar merge mai încet atunci când tineretul suportă cu greu conexiunile stradale încastrate într-o cameră internaută.
  Oftează și realizează! Conștientizează și spune după mine. Suntem, cu toții, niște prizonieri. Putem scăpa doar retrăgându-ne în munți. Laptele de capră nu va face figuri, iar gustul branzei va aduce un zâmbet pe chipul obișnuit cu fast food și taclale urmărite pe plasmă.
 
 Am pregătit grătarul, am suficiente lemne și cărbuni. Cerul e senin, semn că n-o să plouă, iar prietenii sunt în așteptare. Sper să nu fie imaginație. Va aștept pe toți în libertatea mea!

sâmbătă, 20 august 2011

Pe înţelesul celor ce vor să plece

Crud si fără de sperantă. Nu există verdict împotriva unei mici răutăţi.... Dacă dispare, din simplă întâmplare sau din motive bociferate în limbi străine, e cazul unei schimbări de regulament. Dacă dorinţa-i gata împachetată si expediată spre doritor, sufletul n-are voie să cedeze - un adevărat calendar de distractie îl asteaptă!

Laudă celor celor ce uită de ei în speranta de a deschide noi orizonturi celor ce vor să apună înainte de vreme.

Cine stabileşte vremea când coasa intră în actiune!? Nimeni! Doar de te crezi Dumnezeu, îti poţi reda o putere. De reuşesti un negoţ, foloseşte pozitivul ca pe cea mai buna opţiune ce se află în testamentul unei noi generaţii.

Să continui prin a însira spovedania pe o coală albă. Am pătat până şi rodul muncii mele şi nimeni nu mi-a sărit în ajutor. Ceva fără de pacat e parte din minune. Pe Pămant zac minuni mişcatoare – doar evoluţia a pălit substanţa. Ne credem nişte singuratici, deşi ne minţim - pântec din pântec si rugă inchipuită pentru sângele vărsat doar în poveşti. Să plângi în neştire, iar picurii săraţi sa-ţi ingroape gândurile în mare.

Viaţa poate pătrunde în fiecare măruntaie de nisip, iar de frică, ti-aş sugera să-ţi traieşti momentul fără a întoarce capul către ispită. Cel puţin... nu în viaţa asta!

vineri, 17 iunie 2011

Seductia tehnologiei! Facem dragoste ca niste roboti

Ne ucidem cu bestialitate visele si ne rezumam la instinctul animalic. Nici mass media nu ne mai ofera prea multe alternative si fara sa ne dam seama de intregul proces pe care il urmam, ne transformam in roboti ghidati de catre o forta ce nu se afiseaza in pozele de pe site-urile de socializare.

Nu suntem mutanti din nastere, revolutia mutilarii isi urmeaza calea in decursul anilor, iar pana la maturitate, oglinda ne arata un plastic comercial, un photoshop ce mascheaza realitatea fara intarzieri. Facem promisiuni catre divinitate si promitem sa fie totul doar din curiozitate, dar drogul nostru, trupesc sau sufletesc, nu tine cont de pactul nostru anterior. Introducerea noastra in cilindrii vietii ne face nedisponibili pentru mirosul teilor gata infloriti.

Ne-am blocat alimentatia, ne-am surzit ca sa nu auzim ciripitul diminetii si vazul nostru este blurat in mod intentionat de informatie irelevanta. Ne tinem buretii aproape de trup si daca aparem nud, devenim pornografici. Nu reusim sa ne desprindem de sexul vazut in mod televizat, iar amaraciunea intervine cand e musai sa existe si o bucata de dragoste in fiecare moment al penetrarii. Luciditatea e in betie si retinem peisajul adus parca de la o inmormantare. Se face frig, iar patura nu reuseste sa transpire. E ceva ce vine din interior, dar care a fost produs de exterior.

Constientul nostru a fost patruns de o sageata, a curs sange, iar acum se dezvolta ceea ce eu numesc libertate. Gandurile au evadat si cauta surse palpabile de exprimare. Inca de la primul zbor iti dai seama cat de mari sunt lucrurile la inceput si cat de mici pot deveni datorita interventiei pe care o suporti o data cu fobia ta fata de responsabilitate. Ti-a fugit pamantul de sub picioare, dar te multumeste moartea si destinatia ta - tarana de pe fundul apei in care-ti petreci sfarsitul.

Pare imposibil, dar tehnologia ne omoara simplitatea, ne construieste sofisticatul si recurge la planuri diavolesti - reactionam la fel ca si sobolanii de laborator. Piata ne face de ras si noi recunoastem cat de incapabili am ajuns, rasfoim internetul si ne achizitionam un plug in, doar atat ne permite bugetul.

La ce ne foloseste un plug in cand noi detinem o structura omeneasca? La normalitatea sociala ce zace intr-o carcera a viitorului. Simt cum ne ducem la vale, desi gravitatia spune ca e varful!

marți, 14 iunie 2011

Sunt ca o carte citita in graba

Asa ma simt de o bucata buna de vreme. Sunt doar o alta marioneta ce freaca strazile cu miere si lapte. Nu sunt cu nimic mai special decat ceilalti, iar daca nu stiu sa ofer primul impuls, sunt din categoria oamenilor ce vin si pleaca.

Cum se citeste o carte in graba? Pe sarite, cate doua randuri pentru zece pagini, titlurile si o fraza din prefata si asta doar din cauza unei coperti idioate ce nu ma lasa sa-mi desfasor imaginatia, o fatada ce-mi face de rusine povestea mea de succes, cateva guri rele ce spun inversul despre ochii mei. M-au doborat, sunt la pamant!

Ochelarii s-au invechit, iar lentilele sunt prea proaste pentru ochiul omenesc. Vedem doar ceea ce ne convine si sufletul nostru e vandut de carnavalul prezentat centimetru cu centimetru pe trupul nostru.

Privim in gol atunci cand ni se arata povara unui om chinuit inainte de prima tinerete, iar drama unui cuplu ce tocmai divorteaza, e un mod simplu de a spune: Vreau si eu! Ne-am cicatrizat ranile si invataturile, am inchis cutia Pandorei si lasam copilul din noi sa urle dupa o ciocolata de un leu aflata in cel mai mare supermarket.

Ne dorim, ca niste simplisti innascuti, lucruri complicate. Nu vrem sa facem fata din prima rasuflare, vrem truda, vrem aprecieri si imagine. O statuie sa zaca prin ploaie, vant, soare si ninsoare, sa spuna cat de mareti am fost noi si cat de inapoiati sunt cei ce privesc de jos.

Ma simt folosit! Realizez cu fiecare conexiune ce-o las in trecut ca nu sunt vizat pentru prea multe motive. Ne folosim intre noi si spalam de zor carpele umplute de noroiul provocat de la prea multe lacrimi. Radem si plangem, traim ca intr-o librarie!

Pentru final de reguli scrise - sunt ca o carte citita in graba. M-as bucura sa nu-mi uiti numele!

joi, 21 aprilie 2011

Perfectiunea asa cum am perceput-o eu

Sa umblu gol pusca intr-o natura vie. Sa dau de un Rai doar al meu si sa nu gasesc decat o pajiste imensa plina de frumusete. Sa sterg tablourile ilustrand crimele si sa se conceapa istoria doar din momentul prezent in care traiesc.

Cand perfectiunea a inceput munca pe parcela mea, am sperat sa plec in zbor si sa nu ma las atacat de vreun vultur nemilos si infometat. Visul mi s-a implinit pe jumatate, iar vinovata e doar furtuna ce m-a prins printre norii pufosi preschimbati in frustrari umezite.

Perfectiunea e o femeie frumoasa, dar lipsita de vulgaritate. O portocala decojita, un ceai aromat si fara zahar, un ceas mecanic... Perfectiunea exista, doar ca noi ne impotmolim in carnea frageda ce ne face cu ochiul in miez de noapte.

Percepem materialul ca pe cel mai real existent al lumii si nu scotocim suflete pentru a gasi calitate. Perfectiunea uita sa mai viziteze un robot matur si plin de vicii. Lumea e automata, totul functioneaza dupa reguli stricte, limitarea isi creeaza bariere solide si zbieram dupa libertate - insa nimeni nu ne-aude.

Perfectiunea nu stie de gluma, perfectiunea nu exista azi. Adam si Eva si-au stricat puritatea incercand sa caute ceea ce ispita a vandut din vorbe. Se intampla aceeasi manevra si in zilele noastre, doar ca s-au facut mici retusuri pentru cei cu ochelari de cal si plini de invatatura: legea atractie pluteste in manipulare.

Si ca sa te inund cu ceea ce simturile vor sa inghita pe nesaturate, iti daruiesc un pat moale cu apa, o iarba fina trasa pe nas, un alcool ce ameteste lavabilul din cutia ta, o lumina stearsa de buzunare goale si eternul vals prins pe orizontala pentru care inca mai platesti bani frumosi.

Perfectiunea asa cum am perceput-o eu, chiar daca risc sa fiu pus la zid pentru ca visez prea tare.

marți, 5 aprilie 2011

Tinerii petrec pana la moarte: tigari si etnobotanice (droguri usoare)

Ne plangem de poluarea pe care masinile o fac si dam vina pe mancarea nesanatoasa pentru aparitia anumitor boli din viata noastra. Strangem pumnii in fata celor ce ne gresesc voit si nu ii intelegem pe cei ce ne-au tratat cu flit în trecut. Nu lasam sa ne treaca pragul un dusman de moarte si vorbim despre cei necunoscuti ca si cum ar fi prietenii nostri.

La tineret se mai uita cineva? Ce sperante mai are un tanar proaspat iesit de pe bancile scolii si cum se mai poate el manifesta ca si fiinta productiva cand nimeni nu-l trage de maneca sa-i spuna ca nu e bine calea pe care a apucat-o?

Sunt pustani care nici nu au 18 ani de vietuire omeneasca si se prostesc luand tigarile ca pe o placere si o calmare instantanee. Probleme din varsta frageda? E chin si infern, iar un copil poate muri din cauza unui fum de tigara, amestecul unui context ilegal il stimuleaza sa încerce si etnobotanicele. Fericire rupta din iad. Sa privesti plonjarea unui tanar curajos, de la etajul zece, atunci cand mintea ii este afumata. Sa-l striveasca pamantul si nimeni sa nu mai poata interveni. Parinti acuzati de neglijenta si indiferenta, dar nimeni nu stie ca raul este facut de mainile proprii.

In caz ca sunteti adulti, stati cu ochii pe puritatea tanarului ce va duce generatia mai departe. Nu-l influentati si ajutati-l sa cunoasca lumea, nu gasca din fata blocului.

Etnobotanicele si tigarile nu au voie în viata nimanui. Dependentele strica mintea si trupul.

De retinut: Tindem sa fim ambalaje frumoase ce retinem viermi pe dinauntru.

duminică, 13 martie 2011

| Gogule, probleme in Paradis? Despre cum ne ucidem, dar ramanem in viata |

Ne inspiram din povesti inexistente si pline de talc ca sa aflam cum sta treaba cu Paradisul si ca sa ne hotaram si noi intr-un final ce naiba e aia fericire. Cu cat scotocim si amestecam lucrurile mai mult intre ele, cu atat ne infundam mai adanc in nisipurile miscatoare ale unei vieti pline de amabilitate virusata de informatia sociala.

Paradisul e creatia omului, iar omul e creatia Universului. Atacul se iveste atunci cand cineva nu intelege singura regula: Toti suntem parte din Dumnezeu! Pacatul intervine atunci cand se strecoara cate un nebun fumat, consumator de etnobotanice inchipuite care se crede in pustiul Saharei si vrea sa fie stapan pe caldura datatoare de moarte.

Gogul din "povestea" noastra face ravagii, e un amorezat continuu si se suspenda automat atunci cand calca pe bec, rupe hartii si semneaza contracte cu alte silicoane ce nu-si au obsesiile puse la punct.

Gogul nostru nu este capabil sa-si perceapa functia pe care o are. El e ametit de putina tuica pe care-o serveste impreuna cu oile si ciobanii razleti. A nu se intelege cum ca Gogul are probleme in Paradis datorita dorintelor animalice pe care le are. Gogul nostru nu e zoofil!

Trecand peste betia de care da dovada de cel putin o viata, putem clarifica lucrurile. Nu exista un Paradis pe Pamant pe care omul sa-l descopere si sa-l pastreze. Omul este capabil de viol asupra roadelor, in spate ramane doar noroi plin de alergie.

Cum sa aflii de magie si sa spui de ea? Nu fii penibil, pastreaza secretul cat inca nu au venit nenorocitii sa investeasca in ce au vazut ochii tai.

Gogul avea si el o femeie si a vazut-o ca pe o printesa (nu ca la manelisti), a crezut in magia ei si a intrat intr-o relatie (updatata si pe facebook) numita Paradis. Dupa putina vreme "bomba sexy" de care s-a indragostit, s-a transformat intr-o evaluare zilnica, viata s-a blocat, iar mintea a creat o reverie dezastruoasa: a intrat in Iad, iar asupra suflarii s-au pus gratii. Stire de ultima ora: Gogul e la inchisoare!

Acolo, in umezeala pisicilor tandre a dat si de internet si a aflat cum sa-si intensifice viata amoroasa, cum sa-si sudeze dragostea pe care-o poarta pentru o ea si cum sa-si bata joc de tot :). Swing-ul a devenit noul subiect pe care l-a tot discutat si abordat din toate perspectivele. Si sa vezi atunci ce viata a prins Gogul de cand a auzit ce trasnai legale poate face fara ca nimeni sa-l judece. De-ar stii mamica lui... ce face el.

Vieti intregi au mai trecut, iar individul din povestea noastra tot nu s-a maturizat, ba chiar s-a redus la mai putine dorinte decat inainte: sex, mancare si somn (termeni obisnuiti pentru multi).

In locul Paradisului a venit o pata mare si neagra ce s-a instalat pe inima personajului nostru atat de real in ochii ce privesc la fiecare oprire cauzata de semaforul rosu.

Consistenta de care da dovada haotica traire poate ajuta la crearea unei depresii prelungite. O boala de suflet ce se duce la inima si o investitie catre un regret etern destinat nasterii. Se pune un imbecil in fata trenului si se -ajuta- : nu moare, ramane fara picioare.

Gogule, de unde ai plecat si unde ai ajuns? Credeai ca ai probleme si ca nu te regasesti cu picioarele pe pamant? Ei bine, acum la propriu, ai ramas in mari dubii. Sa-ti doresti asa cum esti sa ramai si sa iubesti, chiar daca nu primesti decat un rahat - nici macar un multumesc-.