M-am mutat pe JohnCristea.RO

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

| Colturi pline de barfe |

E frig si degetele se roaga de mine. Manusile din dotarea inexistenta imi cer acoperire permanenta. Sunt un incapatanat pe linia financiarului si nu suport invelirea. Complexul cel suport nu merita absolutul si nici macar vreo atentie, e un alt nimic pe care nu-l trec pe hartie, ramane doar o mica zgarietura pe suflet. Acum stii si tu, iar eu as vrea sa uit.

Ce complex? Barfa cea de toate zilele, cea din care ne infructam si pe care o imbogatim atunci cand ni se da ocazia. Din tantar, armasar. O competitie de care orcui ii e dor la un moment dat, dar unde se castiga doar din noroc.

Ma "bruiaza" simpla ei atingere, dar imi oxigeneaza inspiratia rupta din rai. Incearca sa-mi dicteze prin privirea ei, puterea ei de parapsiholog daruita si politicienilor.

Asteapta sa-mi zambeasca, o evit doar cat s-o tachinez, doar mintea barfeste ganduri mai perverse. Vrea sa zboare, canta si dorinta ei nu-i departe de realitate. Obiceiurile ei sunt de neoprit si razboiul cu sinele face parte din intelepciunea femeii.

Ma regasesc in mijlocul unui cerc perfect, ma simt ca in vid, sunetul petrece prin locuri stranii, umbrite de geometria de care eu n-am habar.

Matematic vorbind, adunand doua cantitati egale, ar trebui sa ne dea un dublu. Aplicatia poate fi setata si pe suflete pereche. Fericirea incepe cu dublu. Barfa serveste un zero!

Sa-mi canti intre limite si sa-mi spui c-am depasit etalonul. Sa-mi sugerezi trairea si sa nu am nevoie de amintiri, ci doar de prezent. Respir adanc, plamanii tai m-ajuta.

M-am dus s-o sarut. A renuntat pentru cateva batai de inima la integrame si pixul ei verde. Mi-a dat un pic din reciproc. Acum s-au adunat liniile. Totul e complet.

Urmeaza vizionarea unor monoloage imperfecte, o tenta de animatie, replici intalnite si putina lumina. Acum film! Nimic care sa strice comunicarea impecabila a monitorului cu ochii, doar ambalaj bine gandit cu miros de floricele(pe campii).

Se tipa, se vrea liniste, incepe de la fix. Va las ca sa pot sa va iau la loc!

marți, 12 ianuarie 2010

| Picioare subtiri? |


Nu te duce direct la picioare, in alta parte isi tine esenta!
Extensia dorintei unei femei e privirea. Nu o decodifici, nu o ai!

Trupul ei agitat de o buna vreme inspira sexualitatea si expira rabdarea ce-a ajuns pe ultimul drum. Pielea ei elimina feromoni naturali ce ar atrage masculul si de la o distanta de peste zece pasi. Atat de departe si totusi reuseste, te penetreaza pana la ultimul neuron, mintea se instaleaza in alt loc, iar femeia te pune pe seductie.
Exista femei care nu au un contur pur, dar care pacalesc ochiul barbatului putin alcolizat. Pudra e buna si ea, fondul de ten, bureteii, tocurile, plasticul colorat lipit de ochi, totul pentru perfectiune. O perdea dupa care se ascunde un suflet ratacit.

Picioarele ii sunt parca din revistele Playboy-ului fotosopat, iar lumina o are tinta pe ea. Se infatiseaza cu o tigara in gura, trage putin si nu lasa fumul prea usor. Isi intoxica o vreme plamanii, dupa care nu uita sa scape usor, usor, de inecaciune. Totul spre a atrage atentia.

E posibil sa aiba si un pahar plin cu ceva. Nu va bea mai mult de doua guri din el, nu singura, nu in multime.

O ea ce poarta chiloti negri pe motiv ca vrea sa fie "marcata". Si-a revenit din vechea poveste si crede ca-si va gasi fericirea, chiar si pentru o noapte, intr-o pustie societate inchisa in intunericul deranjat de putine lumini plimbarete. Un club in care zace muzica.

Tigara e stinsa imediat dupa abordare, nu vrea sa para o nepasatoare, vrea ceva diferit. Jocul cuvintelor incepe, femeia incepand subtil sa lase garda jos. Sunt doua scaune romantizate, pe unul e asezata ea, pe celalat se chinuie marcatorul sa cucereasca.

Ameteala se prezinta la datorie, iar starea preludiului e deja pe final. Se afiseaza amandoi spre iesire. Lumea le pare ca se clatina.
Prind aripi in primul hotel ce le iese in cale, iar restul miscarilor sunt destul de cunoscute, poate doar niste pahare in plus sparte ce vor fi achitate la predarea camerei. Actul se consuma pana in dimineata, dar lumina o surpinde singura pe ea. Nu trebuie sa achite vreo nota, nu e nicaieri, e in patul ei fidel ce-o cazeaza in fiecare noapte.

A visat frumos. O implinire ce-o putea simti pe pielea ei transpirata pana la calcaie...

luni, 11 ianuarie 2010

| Unde e cand nu e ? |

Ma bucur ca inca am abilitatea de a cauta, chiar daca locurile adevarate sunt descoperite abia la final. Dar la finalul cui? Eu nu cer un final, eu nu am nevoie de asa ceva, eu vreau etape si semnificatii, vreau profunzime si esenta.
Cand pierd ceva devin irascibil, mi se incalzesc talpile si fug ca sa transpir cu totul. Oriunde as scotoci, dau peste ceea ce cautam altadata, nimic din prezent.

Unde s-o fi ascuns? Chiar nu e de gasit? Observ ca reteaua functioneaza, iar o tanti draguta imi spune sa revin mai tarziu. E ceata, in mintea mea va incepe sa ploua. Imi voi masturba imaginatia si ma voi simti vinovat. De ce? Pentru ca am putut sa gandesc ca...

Nu sunt multe lucruri magice pe lumea astea. Magia nu e magica! Doar doua suflete invart magicul si-l ascund spre cautare. Nimeni nu-l gaseste, doar cineva...

Tot cineva ma indeamna sa-mi continui visele si sa ma instalez unde e cald si bine. Fericirea e acea senzatie de " burtica ce frige". Nici picioarele nu sunt mai prejos, ele au contact cu pamantul, ele suporta intreaga greutatea, mai putin pe orizontala.

Unde e? Aici? Cum, nu vezi? Sa-ti sugerez niste ochelari sau niste simturi mai dezvoltate?

A atinge nu inseamna a detine. E mult de vorbit, mai ales daca vrei ca a ta conexiune sa vina pe aceeasi frecventa cu o alta. Sa nu uitam de feedback, renumitul reciproc mai pe romaneste.

Anul 2010 e multumitor pentru cautatorii de comori reale, visatorii se vor izbi si vor vedea stele verzi. Se vor descoperi doar extraterestri multumiti de pasirea in noua lume.

Acum astept un sufletel calator...

duminică, 27 decembrie 2009

| Ce mai vibreaza prin viata mea |

Nu vreau sa ajungi pe blogul meu in mod intamplator, nu vreau sa cauti vibratoare si google-ul, regele virtual, sa-ti spuna ca aici e loc si pentru tine. Vreau sa nu te gandesti la nimic inainte de a da enter, sa fii capabil sa-ti umpli mintea cu ceea ce mi se narareste mie a fi si pentru tine.

Am stranutat. Sa-mi fie de bine. Urmeaza o cuvantare insotita de senzatia unui inceput prin simtire. Trebuie sa fii ipocrit ca sa nu intelegi ca ceea ce vibreaza vine in ideea de a te patrunde din toate punctele de vedere.

Ploua si cu greu miroase a sarbatoare, cu greu poti avea vlaga in tine, cu greu renunti la somnul ce vrea sa persiste intreaga zi. Imi misuna idei prin cap, dar nu pot practica nimic. Tot ce mi se parea atractiv, pentru momentul asta zace ca intr-un cavou in care se toarna morcila de-afara.

La noi nu vibreaza, la noi nu se simte, la noi norii nu vor putine grade, la noi totul e pe invers. O sa ne impotmolim in zapada abia din ianuarie, atunci cand farmecul va ingheta de-a binelea. Se va simti c-a mai trecut un an si nu ne-am lasat purtati de muzicalitatea naturii.

Sa faci plaja in baia ta persoana, sa te rasfeti cu ceva muzica, sa lasi luminile sa pice pe tine in timp ce te privesti in oglinda, sa te te pozezi de unu' singur, sa iei in brate bradul artificial, sa-ti miroasa a oras neingrijit, sa nu racesti, dar sa te lase rece.

Nu pentru mult timp se vor mai aprinde luminitele orasului, licuricii ce mai dau pic de farmec. Minunatul se va scurge pe gaurile de canal, va aparea o pata de soare si nu vei stii ce e caldura. Va dainui frigul si vei simti ca inima e singura cu tupeu, o "nesimtita" ce inca vibreaza.

Cand vine noapte eu nu ma sperii, ma cutremur cu totul, ma las atacat de rece si nu ma plang de calorifere aduse din infernul de gheata. Ma distrez si ma agit, transpir si multi nu ma'nghit, nu imi e foame.

Simt ceea ce vibreaza in directia mea si dau atentie doar spre reciproc. Ma pun in genunchi si ma pocaiesc o urma de vreme, nu tin post cand toti infuleca din placere, sunt doar tentat sa dau spaga zapezii. Va vrea din nou posesie!

Ideal ar fi sa pricepi: Vremea e o curva si nu ma simt atras de ea!

sâmbătă, 26 decembrie 2009

| Dimineti |

Am primit o cerere verbala, mi s-a propus sa scriu mai des, sa nu fiu inutil si sa spun ceea ce simt. Sa ma las purtat de val si sa nu-mi pese de vremea de afara. Sa ma acomodez in functie de starea celui de langa mine si sa dainui prin visele oamenilor.

Cererea a venit la pachet cu tot cu titlul. Nimic aranjat, totul intr-o seara ca asta, ca sa pot scrie mai bine. Iar daca acum era dimineata, eram prea adormit, nu ma simteam eu, ci doar un maniac ametit.

In randurile astea va trebui sa fac loc pentru ceva porfund, am conexiune catre fiecare bataie a inimii si da, ma simt. Incep sa-mi amintesc...

Cum sunt diminetile mele? Cam sarace in spontan, uneori aud o voce ce zace de multa vreme in alta camera, ma satur de acelasi rol si de identicul teatru ce-mi dezordoneaza toata ziua. Mai savurez doar mici mesaje primite de nicaieri si ma rog sa am credit pentru a da si eu un raspuns. A, de credit nu am nevoie. In lumea astea nu toatea lucrurile sunt limitate. Oamenii sunt cei ce apeleaza la limitare.

Si sa cred acum ca am la dispozitie suficienti picuri de apa pentru a-mi satisface fata si sa renunt la idee pentru a mai ramane o vreme in pat, sa mai admir viata cu ochii inchisi, s-ascult muzica ce ruleaza pe fundal din noapte pana'n dimineata.

Secretul meu consta in vocea ei, cea pe care o aud in telefon. Ma mint si-mi spun ca e langa mine, nu mai conteaza ca doar cearceaful il "violez" cu patima. Conversatia e scurta, nici nu-mi aduc aminte ce-am vorbit, sunt dimineti in care ma trezesc mahmur, nu's bautor, sunt imbatat de vorbe spuse de meschini.

Viata isi da startul la prima ora, doar luna mai intimiteaza durerea, doar ea aduce reveria, in rest e forfota cat e lumina.

Diminetile mele sunt atat de diferite. Sunt prea multe ca sa le pot pune cate un nume si nu ma pot gandi la foiala pe care am avut-o pana dupa miezul noptii. Trisez in fata insomniei, ma tarasc pe jos, iau plapuma cu mine si frigul ma trage usor. Totusi, nu va fie teama, n-am sa mor.

Diversitatea diminetilor e nesatula. Intr-o dimineata m-am trezit: racit, sau zgariat, ranit, indragostit, folosit, batut, mangaiat, sarutat, partial violat mental, manipulat, iubit, neimplinit, cu dorinta in suflet, cu dor de ea, cu dor de-a dormi ca sa nu-mi inchipui cu cine e ea, inselat, doar eu intr-o lume paralela, doar cu cheia ce inchide lumea mea, putin mai bogat, fericit.

Diminetile mele au inceput: din cauza sunetului insistent al telefonului, la strigatul nervos de comunist, din prima soptire a ei, din instinct, datorita ceasului biologic, cu o dimineata in urma, dupa primul sarut si niciodata cum altii au crezut.

Vreau cat mai curand sa-mi schimb obiceiurile. Vreau sa renunt la a mai dormi singur, vreau ca patul meu sa mai faca loc pentru inca o persoana, iar camera mea sa se afle langa o alta camera tot a mea, a noastra.

Desi nu mi-am testat prea mult "talentul" de bucatar in perioada sarbatorilor, am pofta de gatit, doar ca mai lipsesc cateva detalii ce in 2010 mosu' mi-a spus ca mi le rezolva. Speranta moare ultima, dar eu insist, diminetile mele au nevoie de mai mult, vreau sa continui sa visez si sa fac ca realitatea sa ma placa atat de mult incat sa ma deoache.

Nu sunt multe diminetile pe care le-am trait cum imi place, sunt mai putin de 30 la numar, dar promit sa largesc numaratoarea si sa-ncep sa ma laud cat mai serios.

Din sincera profunzime va spun ca m-a luat somnul, voi bantuiti pe aici cand aveti timp si chef, rabadare si dorinta.

Clipe faine? Sarbatori la maxim!

| N-am mai fost in 2010 |

N-as trai de mi-as vedea viitorul. Imi zic ca toate vor veni la timpul lor. Imi fac deja planuri si le strang intr-un saculet cam maricel. Nu imi e teama, dar tremur ca sa ma antrenez. Stiu cat de cruda e mintea omului nascut de multa vreme, stiu ce spun gurile rele, aud ce nu imi place, iar barfa dupa usa toarce.

Se da petrecere in mintea mea si recunosc ca mi-am surprins lumea. Acum trebuie sa fiu atent la detalii si sa spun exact ce am pe suflet. Nu-mi doresc mai putin decat pot sa am. Sa fiu cinstit, sa-mi beau cupa plina de fericire, toata, pana la fund.

Prevad o scena de plutire sub clar de luna, o declaratie si o dorinta reciproca, o diferenta de care doar cine nu trebuie stie, un glas de prin zapezile de sus venind in diferite ecouri. Eu m-am intins sa fac un inger, dar nu am priceput nimic, am fost prea jos.

2010 e anul pe care nu l-am cunoscut si nu am planuri idioate, ci doar vise modeste plusate si trase de par la maxim. Imi place generalul, vreau sa nu apuc doar cu doua degete, ci cu ambele maini, poate si cu gura.

Ma scarpin, am mancarimi de la atatea vise, nici nu mai stiu sa numar, nu vreau sa dau in lacrimi dureroase, nu cred in masini si case, nu scotocesc sa sifonez iubirea, ma tratez doar cu magic.

Prin scurtul meu postulet sper ca nu m-ati inteles. Interpretarea voastra e geniala!

joi, 17 decembrie 2009

| Si tu conlucrezi la distrugerea Pamantului? |

Ai negat din prima si nici nu te-ai gandit sa existe o intrebare mai stupida ca asta. Afla ca involutar facem multe in lumea asta. Obligati fiind de bunul simt, vom spune ca noi stim sa facem doar fapte bune si ca nu avem tente criminale, sau ca sa fim mai soft, sa le spunem scapari violente de moment.

Poti omori un om dintr-o prostie, dintr-o greseala, cu sau voia ta. Cand vine vorba de maretul Pamant, incepi sa ai un fix si sa faci pe salvatorul, te minti pe tine si nu iti permiti putina sinceritate. Ti-ai pierdut harul acela de a spune lucrurilor pe nume, nu te poti afirma, ramai legat la maini. Abia acum ai intrat in temnita mizerabila pe care toti o modelam dupa cum ne taie capul.

Sfaturile ar trebui sa ni se repete in stil "slow motion" si cam orice moment important ar necesita o mai mare atentie. Ce sa mai zicem de cei ce polueaza si cica salveaza, de cei ce arunca si se dau mari reciclatori, de cei ce scriu, dar sunt putrezi de bani produsi din aruncare de sentimente.

Sa stiti ca Pamantul asta are si el o inima, iar daca vreti detalii, atunci uitati-va la cei din jurul nostru, impreuna oscilam intre cateva puncte facand o miscare de dute vino. Daca poporul are tensiune, Pamantul se supara si face tornade, rupe tot in calea lui si ne arata cum apa ne ineaca inainte de a respira pentru ultima data.

Sansa noastra de supravietuire e nu cu mult peste zero. Din categoria, ce nu te omoara, te face mai puternic, regasim viata. Din pacate suntem doar in trecere.

Conlucram la orice, chiar si la distrugere. Suntem ca niste roboti atunci cand ne vin niste banuti pe tava. Am ajuns sa ne blestemam copii din motivul financiar, sa patam si sa nu folosim dero. Ma simt in viata chiar si pe frigul asta, sunt inghetat doar pe dinafara.

Culorile distrugerii zac in gura celor ce opereaza "proiectul". E greu sa construiesti ceva, de orice natura, e mai usor sa cronometrezi implozia!

Sper sa nu vina ziua in care oamenii vor face doar ce e mai usor. Nu vreau simplificare, vreau mancarimi de fericire.