M-am mutat pe JohnCristea.RO

luni, 6 aprilie 2009

| Bucuresti, bufet suedez |


Cam tarzie trezirea mea, nici nu ma pot justifica, iar inventiile mele sunt reduse, imaginatia nu-mi graieste si nu cred ca as putea sa exprim si sa dezvalui mai mult din starea mea.

Bucuresti, mica noastra tinta, dorinta multor nebuni si credinta ca acolo se va gasi un viitor mai bun, un viitor ce rasuna de ceva vreme si care te poate lansa spre tinta ta. Aparentele spun ca niciodata nu ai sa stagnezi, ci evolutia ta va fi treptata, dar buna.

Mie-mi place Bucurestiul, e bufetul meu suedez. Locul in care se aduna toata ingredientele si de unde pot alege fara prea multe calori.

Mancarurile sunt diversificate, unele ascund surprize, altele dauneaza in mod constant. Cea mai noua achizitie provoaca efect laxativ si se expune in realitate printr-o lupta continua cu imposibilul.

Totusi recunosc, acolo poti gasi un pic de ratacire, te poti ameti si nimeni sa nu te cunoasca. Poti avea 5 amante si chiar si o nunta fastuoasa cu o a 6-a. E simpatica lumea, dar trista la prima vedere. 

Bufetul suedez e intins pana la regasirea ta. Imediat cum scapi e nevoie sa te indrepti spre casa, mintea ta spune ca directia e alta, te contrazici si nu mai vrei. Ai mancat deja prea mult, nu vrei sa-ti ingrasi mintea, te retragi sa dormi.

Dar te-ai indragostit, si aici vorbesc despre mine. E poluat intreg bufetul, dar e populat de ochisori ce-mi plac. Sursele lor sunt nelimitate, iar cand privirea ta e solicitata in masa, ai sansa sa alegi ceea ce-ti place. Vei avea parte de tachinare fara limite, mintea ta va fi martora la "executie".

Iar bufetul suedez il poti compara cu un bordel intr-un hotel de lux, ai voie doar cu una si toate-ti plac. "La naiba", unde e speciala?

Ma duc, ma retrag, revin atunci cand imi iese in cale.

vineri, 3 aprilie 2009

| Remixez vise |



Sunt ca o stana de piatra ce iau in brate reveria, sunt blocat, cartofi exagerat de prajiti, ii mananc arsi.

 Sunt clipe ce apartin de alta lume, iar ochii mei devin pasivi. Cand ma vezi ca zambesc de nebun iar privirea mea nu se mai misca, vreau sa ma lasi, sa nu insisti, nu am chef decat de mine, iar tu stiu ca nu vrei sa ma ucizi.

Tic uman pe care cu totii il dobandim in timp, visarea, trairea doar din auzite si satisfactia ce apare doar ca un miros de mancare. Te poti satura din agitatia celorlalti, iar tu poti lua un loc pe scaun, ai nevoie de inspiratie si de putina racoare.

Muzici ascult si remixez vise. Ma inspir din respiratia vecinei de la 6 ce doar mi-o inchipui, sarut ploaia stand in casa cu capu' pe perna, o visez pe ea conectata la mintea mea, piticii devin mari, iar tristii gasesc un motiv de a rade in hohote.

Visul tau poate nu e maret, dar filtrul meu iti poate zapaci viata, cuvintele mele te pot intoarce pe dos, iar istoria e doar un fost. Viitorul paseste prin cuvinte, prin voci de trupuri lipsite, prin bucurii inchipuite, prin relatii prea scurte si prietenii cu scop galant.

Tu imi pasezi brutul, eu il primesc cu placere, apoi plang si rad si nimeni nu vede, in cele din urma rup un colt de foaie, incep sa scriu, produsul sade in bratele tale.

Atacat de necunoscut ma comport ca un prieten si ascult fara ezitare, umila urmare e tintita-n tacere. Si prea josnic sa crezi doar realitatea si prea tampit sa nu visezi. Te stiu, am citit de tine prin povesti.

Iar acul tau imi penetreaza pielea, dar trei cuvinte imi pot rupe inima. Iar pozitivul e cautat pe google, tu stii sa faci doar rau, doar ce e simplu.

Infinite parti patate de cuvinte publicate, o mocirla de negru, un rau omogen ce-si are efectul. Si atunci sa zbieri din rasputeri chiar si cu gura-acoperita, sa plangi in intuneric. 

Speranta a murit in sincron cu tine. [remix negativ]

joi, 2 aprilie 2009

| Papusi da, copilarie nu |


Am ales linistea de aceasta data si sper sa ma ajute. Vreau sa ma introduc intr-o lume ce mi-a fost prezenta acum multa vreme. Amintirea mi se prezinta cam stearsa pentru acea perioada. Simpla lipsa devine complexa prin  multitudinea de goluri  ce ma face sa cred ca undeva e o problema.

Capul imi e bine asezat pe umeri si stiu ca sunt normal. Creierul meu nu e bolnav si de aici incep a-mi permite noi perspective afective. Rog pleoapele sa ma scape de imagini reale si incep.

Eram, nu singur si nici simplu, eram mai mic si mergeam dabusilea. Ma tin minte din putinele pozele pe care le mai regasesc si in ziua de azi prin casa, eram cam trist si nu-mi placea blitul. Plangeam cand se intampla ceva nou, radeam cand incepeam sa ma obisnuiesc. 

Desi plangeam la aratarea lui, iubeam noul si ma atasam repejor de el. Nu mi-au placut masinutele si parca papusile ma atrageau subit, intreceam fetele aveam abilitati miraculoase. Dezmembram orice si nu faceam nimic la loc, imi placea, ca si acum, dezordinea.

Putine aspecte pe care le tin minte din vremea aceea. Putin din copilaria mea prin care nu am sa mai pot trece niciodata, putin dar trebuie sa ma bucur.

Orice auzeam cu "nu", pentru mine era un "da" serios. Ma tenta orice, pana si fuga de acasa, si regasirea mea de necunoscuti, plimbarile aproape de semafoare, asezarea mea pe bancile prospat udate de cer si sosele pline de roti in miscare. Adoram sa ma joc in apa rece si imi doream sa dorm mereu pe rece.

Ma priveam in oglinda, dar cred ca ma uitam la altceva, nu ma tin minte ca si infatisare, nu din mintea mea. 

M-am trezit maricel si amestecat intr-o lume fugind de mine, iar mai tarziu mi-am dat seama ce inseamna obsesie si naivitate. In final am copiat zambetul copilariei mele.

Totul prea scurt, ceva vag, si acum nu-mi pot permite o noua copilarie, nu mai pot atrage atentia prin cat de mic si de dragut sunt, sau prin felul cum ochii mei lucesc dupa ce incetez a plange. Acum imi pot cumpara doar papusi si n-am sa fac nimic cu ele, totul e in trecut si nimic nu revine.

De am sa ma resetez cu o dorinta presetata ma voi trezi printre oglinzi si multe lacrimi, asta pentru ca am sa-mi dau seama ca nimic nu sta in loc, iar timpul trece, e frumos ca a fost, mai frumos e ce va fi.

Si stii ce ma va bucura? Ideea ca voi conlucra la copilaria "ta".

miercuri, 1 aprilie 2009

| Realitate cu delay |


Romana si engleza, desi pun pariu ca si cel de-al treilea cuvant l-am imprumutat. Suntem prea ipocriti ca sa iubim Romania si limba asta si deja englezismele ne atrag, ne cam drogam si asta e un fel de civilizare a prostie, nu ma insel.

Nu tin morala pentru ora asta, ci doar tin mana pe secundar si ma pot lauda ca tin timpul in loc. Restul merge, eu raman in urma. Nu simt decat o penibila reactie si renunt la idee, incerc sa restaurez starea, dar parca nu mai pot egala idealul.

Ca un motor ce ruleaza mai incet, sau mai repede, dar nu poate fi stabil. Ca ploaia ce parca ar canta uneori pe tabla lipita de balcon, mereu pe alte note.

Am probleme cu mine, corpul mi s-a dereglat, iar stomacul a luat-o razna, insomnia m-a parasit, iar eu vreau sa am grija de mine. Virgule apar la tot pasul si credinta mea e puternica, totusi nesimtirea nu ma lasa sa dau semne de viata.

Si daca ma asez pe burta ma doare, si stand sa privesc tavanu' e si mai groaznic, secret iti spun, dar intr-o parte incep sa ma linistesc. E dureros, as vrea sa'ncetez cu asta.

Aici e totul virtual, dar aplicat in viata se poate numi real. Creierul tau are nevoie de ceva timp pentru a percepe ceva-ul meu. Acum s-a acomodat, e tentat sa i se faca pofta tot mai des, nici nu i se apleaca si nici nu se satura.

Mai greu, dar ajunge, se hraneste din informatii ce sunt deja expirate, stie doar ca sunt de prin lumea asta.

Pentru o satisfactie in ritm cu a mea, ar trebui sa ne sincronizam inima si sa atingem realitatea.

| Ce planuri am cu tastele |


Te asigur ca vorbesc la sensul propriu. Nu ma joc cu tine si iti spun totul in fata. Nu am de gand sa te initiez in nicio poveste pana nu te prinzi cu adevarat, dar nu-ti promit ca nu voi mai folosi negatia pana la sfarsit.

Degetele mele tasteaza pentru a realiza un context si mintea mea conspira la realizarea visului meu. Totul e compus din multe bucati si cum spuneam aici e doar o particica.

Pana acum nu am mai creat nimic, cel putin nu din cuvinte. Gandul imi zboara spre o realizare exterioara ce are ca si cuprins lumea mea inconjurata de o ea. O idee pusa in aplicare in mii de randuri, ceva ce se intinde pe multe foi si necesita o prealabila relaxare a mintii tale.

Secretul meu e sculptat de idei, curand va prinde o forma si voi lasa totul sa curga exact asa cum mintea mea va dicta.

Chiar si atunci cand ma voi incurca imi va sopti cineva. Muza e si in trecut, dar si in prezent. Pot reactiona cu oricine si cu orice, dar intactul nu va fi zgariat. Sugestiile vor fi primite, reclamatiile poate vor fi un mijloc de inspiratie.

Ma voi juca cu orice ca sa iasa un "produs" pentru sufletul tau. Ma vei regasi ca si cum ti-as spune totul fata in fata, voi vorbi in soapta, ma voi rasti, voi folosi un ton somnolent, voi plange si apoi voi trece in stare de bine, vei citi un zambet pe buzele mele si-mi voi incercui toate trairile, le voi aduna si voi experimenta altele noi.

Ce te rog? Sa ai ceva rabdare, nu multa, nu te voi fierbe, va trece usor timpul, poate va fugi, iar noi o sa-l prindem din urma....

Fug, revin dupa ce termin.

duminică, 29 martie 2009

| Te agiti prea tare |


Vii langa mine si ma privesti in ochi, esti furioasa si te dau de gol, esti o feminitate ce vrei totul. Sari si te rostogolesti, ma vrei si-mi spui povesti. Vorbesti mai mult decat radioul si o teama se instaleaza in tine.

Sau hai sa-i spun frica. Pastrez amintirea de dinainte si surpriza venita imediat dupa. M-ai ametit, dar n-a fost extasy, m-ai prelucrat si mi-ai accentuat starea, te-am crezut si aproape ca m-ai vandut.

Doar pentru ca ti-am adus un repros real, ca ti-am imprastiat niste firimituri, doar pentru atata lucru ai rasculat o lume'ntreaga. Rezultatul tau a fost sters ca praful de pretutindeni.

Ma duc sa-mi cumpar o cola, am sa admir plasticul ce ascunde un lichid, am sa strang un punct de mijloc si am sa frec produsul in contact cu aerul. Mai rau decat ai crede, am sa numar pana la 20 si ma voi incurca de mii de ori.

Acum totul e agitat, ma indrept catre dop si tachinez exteriorul, tu nu incetezi si iti obosesti gura in continuare, tu nu-ti dai seama, dar ai sa explodezi, la fel ca un lichid, ironic iti spun, dar n-am s-apuc sa beau.

Prea mult strica totul, prea perfect nu exista si tocmai asta n-ai inteles, maine sa te-neci urcand in beci, speranta ta ca becul se va aprinde consumand nimic.

sâmbătă, 28 martie 2009

| Nemultumiri de moment |


Acest post este in intregime dedicat frustrarilor mele ce-mi vajaie prin cap cateva secunde intr-o singura viata. 

Mor de frig si nu e vinovat nimeni, ci doar eu cel ce sunt fudul si nu am chef sa ma imbrac asa cum trebuie. Am standarde de care nu ma pot detasa, stiu, am o problema.

Ma doare stomacul si asta pentru ca am mancat ceea ce nu trebuia si pentru ca m-am abtinut si nu am zis nimic, am redus totul la tacere si acum sufar doar eu. Ma plang, nu plang.

Trebuia ca istetul primar Volosevici sa intrerupa si el doi douzeciul prizelor noastre pentru o ora, dar nu cred ca a stiut prea multa engleza si traducerea pentru Earth Hour i-a fost imposibila. Sau poate ca lumea d'aia l-a si votat, pentru prostie si putin fotbal, stuff, Mc Donald's.

Imi e tare greu sa spun ca ma simt bine, desi nu-mi lipseste nimic, probabil trebuie sa mai dau si altora ca sa fiu intr-un fel de "echilibru".

Sa nu mai prind nespalati in mijloacele de transport in comun. Sa nu mai vad nemancati ce atenteaza la buzunarele altora si nici tristi fara motiv.

Sa nu mai planga nimeni decat de fericire si sa respiram un aer fara tutun.

Sa faca toata lumea cunostinta cu apa si sapunul, ba chiar si cu periuta de dinti. Sa nu mai "glojgaie" guma de mestecat, ci sa se duca la un dentist.

Sa ninga afara atunci cand trebuie si sa fie cald la vara. 

Dorinte si nemultumiri de moment, si prea scarbos sa cred ca mai suport. Si greu sa cred ca se schimba totul intr-o clipa.

Si ma oftic ca altii pot, noi nici macar nu incercam.