M-am mutat pe JohnCristea.RO

miercuri, 25 februarie 2009

| Apocalipsa ne intra in vene |


Si cerul din albastru se va face negru si ochii tai nimic nu vor mai vedea. Si doar lacrimi pe chipul tau vei simti si durerea iti va tipa in timpane. Si cladirile se vor face mici, farama din tine nu va mai exista. Vei avea gura inchisa, ti se va opri respiratia, ochii iti vor luci si in continuare vei ingenunchia. Vei observa ca nu e decat efectul unor oameni impotriva altora, nu e decat un pic de diavol in fecare. Atunci va incepe intregul sfarsit.

Si asta e decat o simpla scena. Noi inca suntem pe Pamant. Inca suntem intregi si putem spune ca cineva acolo sus asteapta un semn de la noi. Un semn prin care raul sa fuga, sa se amane, sa intarzie si sa se evapore. Putem fierbe ganduri, le putem gati cum trebuie si servi in forme gustoase, dar tot pacate se vor numi. Putem sa zambim atunci cand mintim si sa nu stie nimeni ce haina falsa ne-am tras, dar o divinitate ne vede dezveliti, lipsiti de trup, rupti de iubire, pierduti si in curand fara suflet.

Maine sa cauti noua ta schimbare, si sa crezi ca totul va incepe din clipa-n care vei citi ceea ce eu ma zbat sa scriu. Nu am sanse sa conving o lume-ntreaga, dar ma pot multumi daca vei duce vorba.

Ceva in noi cica ar vrea sa se bage, iar tu ai fost informat asa cum trebuie. Deci intra si nu mai iese, ii e mai bine acolo.

Multumim Motorola pentru noua "achizitie", pentru aceasta idee, pentru sacrificiu suprem de care omenirea se va bucura. Dar eu zic totusi sa ramanem cum suntem, parca roboti nu ne-ar sta bine, parca aceasta "pecete" e undeva in carti, dar aplicata pe noi nu ar trebui sa fie.

Si poate ca va trebui sa ne refugiem in munti, poate ca vom avea copii analfabeti si ce nu vor vedea lumea cum trebuie, dar ii vom putea invata ce stim noi.

Ma sperie doar gandu', m-as obisnui sa fie doar ceva de publicitate, din care se catiga ceva bani, iar restul o teroarea a vorbei duse din colt in colt. Eu ma cam cert cu gandu' asta si imi pare ca nu e de acord cu mine, cica totusi nimic nu e la intamplare si ca ceva din cer tot cade si ca din pamant se ridica mult noroi.

Iar ar trebui sa-mi fie frica, dar acum sunt linistit, nu-mi iau pulsul, inima-mi bate cum trebuie, dar urmatorul moment m-ar putea schimba.

Noi suntem niste furnici, sau niste fire de nisip pentru lumea asta, iar pentru Univers suntem energii ce sustinem un strop din restul "apei".

Inchid televizorul, nu mai vreau, e prea multa vorbarie pe aceiasi tema si acelasi lucru il fac si eu aici, dorind cumva sa vad ce face aceasta "sfarsire".

Apocalipsa e mai mult decat o stare sau un eveniment despre care sa se discute, se asociaza cu un sfarsit, al lumii, al Universului, desi tot ce facem e sa ne jucam cu noi, apoi " game over".

Terra e o sfera plina de colturi, ne izbim si ne doare, adevarul e ascunsa in fiecare cicatrice ramasa, e vina noastra.

Robotei va face din noi un banal microcip, un asa zis "d-zeu" ne va controla si parca pentru cineva viata totusi va avea gust.

Si totul se regaseste  intr-o normalitate absoluta, unde toti se supun pamantescului, unde Motorola n-are vina, dar prostia se leaga de brand, unde noi oamenii am putea fi atat de idioti incat sa spunem "da".

Si cand totul se prezinta frumos, sa-ti dai seama ca in cuptor se arde mancarea.

marți, 24 februarie 2009

| Singurul cadou special |


Si m-am bagat sa scriu, asta ca sa-ti satisfac curiozitatea si ca sa nu crezi ca vreodata te uit. Acum am 19 ani si am inceput sa numar zilele ce vin peste numar. Nu ma darama nimic si vreau sa stii ca ma simt cam la fel. Sunt doar un eu ce se priveste un pic diferit in oglinda, un eu ce se ingrozeste gandindu-se ca usor, usor, se va duce totul.

Pot inca sa spun ca sunt un copil, unul mai mare. Pot inca sa ma ating si sa stiu ca am pielea fina, ca nu am niciun rid, ca nu am fire albe-n cap, sau alte tampenii. Pot sa ma laud si sa spun ca nu port ura nimanui. As numara cazuri in care idiotii ar fi implicati, dar fiecare isi are iertare, eu le gasesc scopul si ii inteleg.

Ziua ce a trecut de ceva timp a zburat ca si mancarea din farfurie, sau ca sa fie ca pentru desert, ca cireasa de pe tort. Am zburat, dar am si pasit, am fost asaltat, nu cu milioane urari, dar cu atatea cat sa ma simt mai special.

Pana si posta romana mi-a expediat un plic "suspect" si am savurat fiecare cuvintel primit. Telefonul avea loc de multe alte sute de sms-uri, dar au ajuns si atatea, minutele consumate pe mine au fost destule si cineva a avut la propriu de platit. O tipa ce zburda prin locuri necunoscute mi-a cantat in telefon, iar mail-ul a fost cel care a hostat si altceva in afara de spam-uri.

M-am bucurat ca s-a stiut ca e ziua mea si nu am uitat ca totusi anumite voci si chipuri nu si-au facut prezenta. Ma bucur intr-un mod ironic ca nu am gustat din tortul gustos pe care nici nu l-am avut.

Cadourile au fost atat de multe incat va trebui sa mai dau din ele, desi e mai simplu sa spun ca au fost putine si bune.

Am asteptat ceva special, iar pentru acel moment nu aterizase nimic. M-am intristat cand mi-am dat seama ca toate "zborurile" se vor anula si am zis ca doar "m-am udat", sau m-am ametit, sau poate amagit.

Cum tipa lu' Banica nu mai face surpize, ci doar se afirma in felul ei si isi traieste viata, am zis sa trag o gura de aer rece si sa simt specialul. Vreau sa-ti zic ca nu am avut starea de spirit necesara, am tras si parca nici nu era aer, era poluat, era Ploiestiul intr-un curcubeu de "arome".

Am zis sa privesc in jur si mi-am dat seama ca nu era ceva "woow", ci doar lucruri aparent frumoase.

Se lasase intunericul, scoteam abur pe gura, ma plictiseam, iar o luminita imi spunea ca cineva se chinuie sa aterizeze. Nu vroiam sa dau importanta, credeam ca e prea tarziu.

Era intr-o forma diferita, era un mesaj pe care il puteau vedea si cel de langa mine, dar pe care doar eu il citeam, eram fericit ca se pot exprima lucrurile si altfel...

In cuvinte, in lucruri marunte, in aparente idiotenii si in premonitii ce sunt false minciuni, doar pentru a-ti starni buzele la zambet. A fost singura combinatie ce mi-a dat ziua peste cap si din noapte, am facut zi, am aprins becu', dar totusi am avut acel "ceva".

Un singu cadou ce l-am putut numi special, unu' in cuvinte indirecte, unu' ce nu-l stie oricine, din lucruri ce seamana a "coperta" de om.

Undeva... m-am regasit. Cuvintele tale, online-ul ce l-ai depasit prin realitate si specialul facut din lucruri simple... ai stiut... si inca stii...

Multumesc intai tie si apoi orcui.

duminică, 22 februarie 2009

| Ma pot lauda, inca am doar 18 ani |


Un pustan ce pe zi ce trece se vede diferit, in bine, sau in rau. Un pustan uneori destul de ciudat, ce face cunostinta cu tot felul de ciudati. Unu' care adora ciudatul si care e pregatit pentru ceva imprevizibil, defapt se uita la ceas si asteapta.

Timpul s-a obisnuit cu mine, dar eu inca am probleme cu el. Nu vad de ce se grabeste atat, de ce trebuie sa-mi lase momentele doar ca amintire.

Tin minte ca acum vreun an, ma inregistram in fata unui microfon, si spuneam ca mai e un pic si vine valul varstei de 18 ani. Ador sa spun ca in prima zi, major fiind, am plans si mi-a parut rau de multe lucruri.

Intr-un an ti se pot intampla atat de multe incat iti doresti sa ametesti totul, sa se piarda lucrurile rele si sa te bucuri de prezent. 

Inca am 18 ani, sunt inca bobocel in calitatea mea de major, sunt inca un copil ce totusi isi rade barba si mustata, ce raspunde pentru ceea ce face, dar inca ratacit.

Sunt ratacit si deocamdata imi place asa, mor de ciuda ca mai e mai putin de jumatate din cadranul ceasului si o sa schimb 8-ul pe 9.

Si o sa fie totul atat de frumos, incat ma rog ca ceva sa ma impresioneze cu adevarat.

"deci sa ma gandesc la ceva care pentru mine inca nu exista, dar care va exista, varsta de 18 ani"

O varsta pe care acum o tradez si o parasesc, de care o sa-mi fie dor si parca de-as muri acum mi-ar parea rau. Ma pot multumi cu ideea ca viata merge mai departe, si eu ma sui in spinarea ei, sper sa n-o cocosez si sa-i aduc un zambet pe buze.

O infinitate de dorinte ce scapa pe rand, realizari marunte ce se strang, gunoaie de vise ce se recicleza si devin realitate, planul meu de viata, o viata-ntortochiata, pentru mine ideala.

Imi doresc sa traiesc atat cat imi este scris, imi doresc sa iubesc si sa fiu iubit, sa prind rasaritul si apusul doar cu cine merita si sa plang chiar daca stiu ca nu se merita.

Sa mai sufar un pic si sa observ la ce e buna maturizarea, sa ghicesc in stele ce-mi rezerva iubirea si sa adorm doar cand imi e somn.

Ultima seara in care am 18 ani, nimic rau in asta, doar ca mi-a placut, a fost cald si bine, mai mult pentru 19, 20 si tot asa mai departe.

Vama Veche, in "in pleibec", imi amageste ultimele cateva momente, inca am doar 18 ani...

Deci la propriu, telefoanele sunt deschise, mail-ul, messenger-ul, hi5-ul, netlog-ul, orice, sa vedem cine, ce si cum...

Blog-ul e doar revenirea gandurilor mele, ma iubesc mai putin decat pe tine.

sâmbătă, 21 februarie 2009

| Inca putin |


Si sunt fericit de faptul ca si cei buni, dar si ce rai ma urmaresc. Ar vrea sa-mi bata la usa, dar nu nimeresc. Sunt uimit de agresivitatea unora si ma doare cand totusi nu ma excita mental.

Platesc cu darnicie atunci cand stiu ca sunt vinovat si raman incremenit cand surpriza vine dupa. Pot spune ca ma plac, dar mai mult imi place ceea ce vine. Farama aia de pamant, ce toti o scuipau si nimanui nu-i pasa, vrea sa dea roade si gandul ma bate sa-i dau si eu sperante.

Am cladit acum cateva siruri de minute o speranta proiectata-n viitor, prezentul sa nu crezi ca l-am uitat si cred ca totul e firesc. N-am uitat de unde am plecat, dar nici n-am inchis usa.

O disperare ce-mi striga in cuvinte, deschid si nu-mi pare rau.  Si vrea sa pice. Inspiratia e pusa-n joc si nu cred ca cineva-mi va pune stop.

Sunt cuvintele mele si mai e putin.

Inca pot folosi cuvantul "inca" si daca inca te zgarie acest "inca", il pot folosi la nesfarsit, in speranta c-ai sa te trezesti.

Raceala mi-a cam trecut, pot repira aerul asa cum trebuie. Mintea mi se oxigeneaza corect, deci pot gandi normal, ca si pana acum.

A, ma consideri altfel? Atunci asa sa fiu pentru tine. Ochii tai se plimba pe-o margine, dincolo nu mai e nicio culoare, se-amesteca totul cu ploaie si pierzi esenta din prima. O tocire a mintii tale, o iluzie ce totusi o-ntelegi, te face sa crezi, sa-ntelegi, e prima ta lacrima de fericire, imaginea.

Ti-am scris tie, pe-o foaie imaginara si apoi ti-am dat send. Am crezut ca am sa te dezamagesc, dar totusi am reusit sa fac inversul.

Cum? Nu stie nimeni? Pai... dar nici nu trebuie. Oricum, o farama din tot, pentru multi, va fi intregul inteles.

Acum impachetez totul, si pe sfarsit las de banuit ca deocmadata mai e putin, inca ceva... si devenim un "eu".

joi, 19 februarie 2009

| Eu in imagini si sunete |

| Doi vinovati, Ene si raceala |



Ahh, urasc lumina monitorului ce ma face sa vad in ceata, efectul e datorat plonjarii mele intr-un intuneric, bun pentru un somn profund.

Nu pot sa gandesc, dar totusi tastez. Nu se numesc aberatii, ci cuvinte gandite inainte. Nici diazepamul nu ma poate ajuta, cafeaua sau ness-ul mi-ar provoca o stare de drogare inconstienta si ceaiul ar avea efect doar de relaxare.

Un blank de cateva secunde ce-mi atrage atentia, dupa care un jingle si iar muzica, asta pe kiss fm. Asta pentru ca-mi place sa adorm pe muzica, asta daca reusesc. 

Frustrarea asta cu somnu' trebuie sa-mi treaca cat mai curand. Si raceala isi face de cap prin corpul meu si umbla libera, sunt incapatant, inca nu mi-am luat pastilele, posibil de maine.

Vreau sa ma fac bine si ma bucur cand vad un efect din partea anticorpilor mei. Sa stau cu o tigaie la colt, langa prag, sa pandesc orice miscare si efectul ulterior sa fie un zgomot, am distrus si ultimul virus.

Nu ma inec in prea multe lacrimi. Doar un ochi se distreaza cu mine, parca-as fi la teatru. Imi lacrimeaza si vrea sa zac. 

Stau in patura, apoi o parasesc, ma invelesc cu ceva rece, apoi vreau sa scap de tot, apoi strang recele intre picioare si tot nu gasesc un antitod pentru "defectul" meu.

Cineva cu mintea lucida mi-ar spune ca am probleme cu hormonii, eu ii spun ca hormonii au ceva cu mine, nu vor sa-mi vorbeasca, ci doar se manifesta.

Paca nici nu mai am chef sa dorm, dar nasu' e inca plin si cere batista, gasesc unele parfumate, cam feminine, dar nu-mi pasa. Ma descarc si tampenia se repeta la infinit. De unde curge atata "nebunie" si de ce nu se mai opreste ?

Daca pana dimineata am sa adorm promit ca am sa ma si trezesc, ca sa-mi fac o bunatate de ceai in care am sa arunc finut o parte din mijlocul unei proaspete lamai, o sa-mi placa. Apoi o sa iau un pliculet, doua, trei, din cele cu efect calmant al racelii. Am sa ma indop cu pastile si cu trucuri naturiste...

Si tanarul Ene nu mai lucreaza cu mine. De maine vorbesc  cu o domnisoara atragatoare si cu vocea placuta mie, sa ma ajute, sa adorm, iar muzica o sa faca restu'...

...ar trebui sa citesti inainte de culcare, sa dormi bine oricand, somn plin de vise placute, macar tu sa dormi bine...

miercuri, 18 februarie 2009

| Telefonul meu, atractia babutelor |


Ca sa am si mai multa pofta de viata am sa-ti spun ce mi s-a intamplat in urma cu putine ore.

Telefonul meu, setat pe silentios, suna de zor, nu l-am observat ceva vreme, la un moment dat am vazut ceva ce se stinge si se aprinde, era mai furios decat credeam, era ecranul telefonului meu ce-mi spuneam ca am un alt apel, privat...

Nu am stat pe ganduri si am raspuns. Nu raspund cu "pronto" ci cu alo, dupa care un moment de tacere se lasa, parca zici ca eram pe "mute", dupa care ceva rupe momentul unic si parca la ceva se da "plei"...

Incepe o babuta sa vorbeasca, imi semana cu cineva, dar nu-mi puteam da seama, am raspuns, m-am bagat in joc....

"Plei" si tu inchipuindu-ti ca vorbesti cu babuta...


Buun, si gandeste-te ca asta am auzit eu in telefon si abia am gasit vocea babutei, dar farsa tot mi s-a facut. O poti proba pe oricine, vei vedea ca se pica usa in plasa.

Tu babuto, sexi cum esti, sa vii aici pe blog sa ne rostesti, cuvinte suave si darnice, sa rupi din rasul tau haios, sa faci farse la toti. Multumesc celui ce a inventat nebunia asta, ma astept la si mai mult.

Si imi e ciuda ca nu stiu cine a fost faptasu', eu sunt victima. Vreau sa dau si un premiu, deci astept...

Si... revin...