M-am mutat pe JohnCristea.RO

miercuri, 22 februarie 2012

Timpul rezervat cunoaşterii

 Cum bate vântul, cum începem să ne pripim şi să ne lipsim de înţelepciunea dobândită la colţul străzii, datorită unei babute alcoolizate care a spus prea multe din amintirile ei. Primăvara va să ajungă curând în sângele nostru, iar setea de cunoaştere va pomeni de fiecare individ în parte.
 
 Timpul e un tinerel ce se menţine datorită celor încă optimişti, ce se plimbă prin oraşe cu buzunarele goale şi cu datorii la bănci, dar cu privirea îndreptată spre cer. Nu e un text ce dă spre pocăinţă sau spre iertare de păcate, ci e o rugăminte spre cunoaştere.
 
 Începem să realizăm existenţa timpului abia la batraneste, însă până la conştientizare avem menirea de a strânge cât mai mule "basme" în sacul plin de aer şi să exploatăm ceea ce ne face cu ochiul în mod excesiv.
 
 Nu trebuie să existe plictiseală. Momentele de gol, cele în care vlagă se face nevăzută şi liniştea devine tare că pământul, au nevoie de cunoaştere.
 
 În altă ordine de idei: Timpul nu e făcut pentru a-l irosi!

marți, 21 februarie 2012

Alegerile ne aparţin!

    Mă gândesc serios la o nouă etapă din viaţa mea. Se spune că omul nu se opreşte din evoluţie, nici măcar în momentele în care tehnologia izvorăşte activităţi nebănuite şi pare să acapareze toate domeniile de activitate pe care omul, până acum ceva vreme, le făcea fără a se gândi la un nou pas/la o drumeţie.

    Nu mi-a împărţit nimeni etapele din viaţa mea şi nu mă simt biciuit, obligat să fac paşi pe care nu-i cunosc şi pentru care nu sunt pregătit. Sunt un răsărit de prin tufişurile verzi ale unei noi vieţi, iar vechea poveste e acompaniată de vesela mea învestiţie – inspiraţia. Sunt ca un copac, bătrân de fel, dar puternic, cu un statut înalt, pot privi din orice unghi îmi doresc şi sunt gazda celor ce  pot abandona cerul… pentru a se odihni. Asta nu înseamnă că nu poţi rămâne până la final, alături de mine, tu cititorule – ştiu doar că suntem cu toţii tentaţi să ne luăm zborul, acel nou pas - deşi regăsim aceleaşi meleaguri sub un nou răsărit.
E grav când simţi pe limbă un gust acru, un sictir continuu şi o promovare a exteriorului. Nu poţi supravieţui în închisoare, libertatea e ceea ce toată lumea îşi doreşte. Generalizarea nu-şi are excepţia, nu în cazul asta! Problema se iveşte doar în tunelul ce leagă trăirea de vise. Cine are cu adevărat dreptate? De ce interzisul e un bec aprins ce se stinge în momentul în care ajungi la sursă? Unde ucidem viaţa şi unde porneşte adevărata amărăciune a individului pus pe alegeri pripite?

   Sunt epuizat, iar locul de unde mă alimentez, se tot plimbă. Curând nu voi mai găsi decât rămăşiţele unor dorinţe ce şi-au luat adio de la o speranţă construită fără fundaţie. Nu există pesimism suficient pentru a relata din mijlocul realităţii, acolo unde fluxul de informaţie arătă cum tot mai mulţi oameni fac proasta alegere de a continua parteneriatul cu sistemul, acea strategie prin care omul este plătit doar dacă ştie să tacă. Tăcerea este de aur! Sunt de acord cu asta! Nu pot merge însă până la capăt cu ideea muţeniei, omul are nevoie de comunicare. Dacă ai greşit, nu renunţa! Ia-o de la capăt şi conştientizează unde mai ai de retuşat, dacă totuşi nu ţi se potriveşte alegerea, nu insista în zadar. Dărâmă şi construieşte altceva!
Unde se ascund visele noastre neîmplinite? Pentru asta trebuie să ne întrebam subconştientul, să facem un jurământ faţa de noi înşine, să ne împăcăm cu alegerile greşite şi să progresăm mergând cu atenţie, pentru a nu cădea în prima groapa pe care ne-am săpat-o singurei, cu câţiva ani în urmă. Orbul are cel mai bun mers! De la el să învăţăm, zic!

luni, 20 februarie 2012

Mi s-a furat talonul de reducere de la Profi! 10% reducere

Am nişte vecini tare băgăcioşi, curioşi şi informaţi în ceea ce priveşte flyerele ce sunt băgate în postă sau sunt agăţate de clanţa de la uşa. Am auzit cum se vorbeşte despre taloanele cu reduceri de 10 la sută la cumpărăturile efectuate în magazinele de proximitate Profi, însă nu am dat de nicio astfel de hârtie în posta mea sau undeva aproape de uşă.

Care să fie totuşi ideea? Să nu-şi respecte Profi clienţii? Nici pe departe! Reducerile sunt atât de consistente şi constante, încât nu există talon care să atârne prea mult timp de clanţa unei uşi. Adică? Adică talonul meu a fost furat, iar eu nu pot decât să mă simt jenat de această situaţie. Nu ştiu cine este individul/vecinul atât de pasionat de promoţii, însă l-aş ruga pe aceeasta cale, să sune la uşa mea şi să mergem împreună la cumpărături, în Profi.

Am înţeles că acest cupon de reducere este valabil în perioada 1-4 martie 2012, iar discountul nu poate depăşi valoarea de 30 de lei. O promoţie din care putem profita cu toţii, chiar şi vecinii ce abia aşteaptă strângerea de flyere de pe scară. Probabil se fac şi colecţii pe termen lung cu aceste reduceri, pentru că toată lumea să-şi aducă aminte de ele.

Aştept - poate vreun binevoitor (da, mai există aşa ceva), îmi va dărui spre folosinţă acel cupon.

Am de gând să PROFIt în continuare de reducerile acestui magazin şi vreau să fiu la curent cu toate noutăţile.

duminică, 19 februarie 2012

Clientul decide magazinul câştigător

E duminică şi omul de rând stă acasă şi se odihneşte sau cumpăra de la magazinul de proximitate Profi, cele necesare pentru o masă copioasă în familie. Săptămână asta Profi a fost asaltat de numeroşi clienţi ce au venit să profite de oferte şi de reduceri. Am văzut cum omul PROFItă şi da vorba mai departe, ca şi vecinul să vină şi să se aprovizioneze pe vreme de criză.



Am văzut cum preturile scad şi cum aglomeraţia (angajaţii fac eforturi evidente pentru cumpărături rapide) persistă ore bune! Dacă lucrurile vor decurge în aceeaşi manieră pe termen lung, Profi va ajunge lider, iar lanţul magazinelor de proximitate va deveni unica sursă de aprovizionare pentru clienţi.

vineri, 17 februarie 2012

Asculta Radio PROFI online

Mă prezint ca fiind un client pretențios! Când sunt la cumpărături merit toată atenția și am nevoie de servicii de calitate. Pe lângă avantajele pe care magazinele de proximitate Profi mi le oferă, mai există un bonus pe care-l îl iau în considerare și mă folosesc de el: MUZICA

Muzica din magazinele Profi e aleasă cu bun gust, iar spoturile/jingle-urile personalizate mă fac să înțeleg că e vorba de o întreagă rețea radio, împrăștiată în toată tara, care împărtășește aceeași muzică, în același timp. Am intrat pe site-ul Profi www.profi.ro și am găsit exact cireașă de pe tort, o informație de care mă pot folosi chiar și în acest moment. Am găsit Radio Profi! Un server online la care oricine are acces, iar muzica din magazine se poate asculta și acasă.

În timp ce-mi fac cumpărăturile, mi se pare absolut normal să am un ambient plăcut, iar muzica ce rulează în difuzoare să îmi dea o dispoziție de zile mari. Profi reușește!

Vocile din spoturi aparțin voice over-ului de la Radio21, dar in proiect se implică si un moderator de emisiuni ale aceluiași radio - Nicoleta Craciunesc.

Poți asculta și tu Radio Profi și astfel afli în timp real ce promoții sunt valabile!

Chiar în acest moment ascult Radio Profi Online :) !

joi, 16 februarie 2012

Am trait s-o văd si p-asta! Profi si reclama

 În ciuda nenumăratelor critici pe care această reclamă le-a adus în prin promovare, scopul a fost/este unul bine ţintit, iar PR-ul şi-a făcut treaba temeinic. Nu e cel mai inspirat script pentru o reclamă, nici cel mai bun montaj, însă, se poartă ca replicile din reclame să devină un trend/vorba satului. Recomandată de către magazinul de proximitate Profi, reclama face furori cu o replică de senzaţie pe care nu o poţi uita aşa uşor: "Am trăit s-o văd şi p-asta!"


Acesta este reclama! Aveţi liber la comentarii!

Avantajele noilor magazine de proximitate Profi

Când spui avantaj din prima te gândești la anumite plusuri pe care un produs/brand, le stăpânește și le organizează pentru a atrage cât mai mulți clienți. Cu cât există mai multe avantaje, cu atât clientul, adică eu, este mai atras de idee și încearcă, chiar și din pură curiozitate să profite de serviciile oferite.

Avantajele noilor magazine de proximitate Profi
, fac din mine un client dependent de calitate:

-magazinul se află în imediata vecinătate a locuinței

-card de fidelitate

-prețuri mici

-promoții

-produse fresh

O să aprofundez fiecare avantaj în parte pentru a mă face înțeles de toată lumea:

Magazinul se află în imediata vecinătate a locuinței
- durează aproximativ un minut mersul pe jos până la magazinul de proximitate Profi. Sunt suficient de comod și nu îmi place să străbat orașul pentru produsele pe care mi le doresc. Cu ajutorul Profi, cumpărăturile mele sunt mai ușor de făcut și economisesc timp prețios pe care îl pot investi în alte direcții.

Cardul de fidelitate - Dețin un card de fidelitate pentru magazinul de proximitate Profi, iar asta mă face să înțeleg că sunt un client respectat. Cardul de fidelitate l-am procurat din magazinul Profi și după ce am completat datele mele, în mod corect, pe un flayer, a durat mai puțin de 48 de ore pentru ca fiecare cumpărătură să conteze în următoarele campanii.

Promoțiile - Eu, ca și client, am nevoie de produse la prețuri mici. Magazinul de proximitate Profi nu duce lipsă de promoții. Pe luna februarie am prins o reducere de până la 70% la mai mult de 100 de produse, astfel am făcut ceva economii, iar frigiderul a fost complet satisfăcut.

Produse fresh/proaspete - Este esențial acest avantaj! Am nevoie de produse ce se prezintă bine ca și imagine, gust și miros. Vreau prospețime și o am! Magazinul de proximitate Profi, m-a dat peste cap cu grill-ul. La orice ora pot să-mi cumpăr, cu maxim 16 lei, un pui abia scos din cuptor, deja condimentat, ambalat pe loc și servit cu întreaga familie în cel mai scurt timp.

Acestea sunt principalele motive pentru care eu aleg Profi. Din câte am înțeles nu toate magazinele de proximitate Profi sunt non stop, însă eu mă bucur de zona în care stau. În Ploiești, zona Malu Roșu, magazinul este non stop, iar personalul abia așteaptă să-și vândă marfa cu drag (asta fiind o calitate greu de găsit în magazinele din România).

UPDATE: Am mai scris despre Profi:   aici, aici, aici și aici!