M-am mutat pe JohnCristea.RO

sâmbătă, 27 iunie 2009

| Piticul din poveste |


Nu-mi permite bunul gust sa incep cu invechita replica, "a fost odata", asta pentru ca piticul nostru traieste in prezent si nu e rupt din basme, nu trebuie sa va rataciti ochii prin zeci de foi pe care mai degraba le-ati rupe, nu trebui sa scoateti nicio moneda din buzunar, si nici macar un card nu va este de folos.

Piticul din poveste, s-a nascut din ploaie, furtuna a bagat teama in el, iar creatorul unic a fost natura. Sa nu credeti ca l-am vazut cum creste si iese la suprafata, doar ciupercile adora hidratarea asta. Aici e vorba de un gen de oameni, de cei care dau impresia fidelitatii, adorand sa asculte gurita ta cum graiete. Acest pitic are sansa sa atraga atentia si sa se prezinte ca fiind de incredere. Poate fi scund de statura, normal, sau sa se loveasca de fiecare tavan, anuntandu-te ca vrea mai putin de doi metri. E un normal, dar isi manifesta instinctele profitoare imediat ce i se da sansa.

E o presa mondena care apare bilunar, sau daca e vorba de ceva mai valoros si care necesita timp, atunci apare anual. Piticul din poveste, este cel mai bun prieten al tau, e parte din relatia ta de cuplu, e vanzatorul cu care stai mai mult de vorba, e psihologul care nu-ti cere bani, e babuta atenta la ceea ce ai tu prin casa, sau chiar familia ce nu-ti arata, dar iti arunca durere prin cateva cuvinte.

Iti e drag de acest pitic, se naste ca sa omoare figuratul si sa faca totul cat mai real. Piticul e ca OTV-ul, face pe prostu', iar asta nu e deloc usor.

Iar in caz de urgente, piticul iti sare in ajutor, iti arata cat de mult ii pasa, plange langa tine, spune ca te intelege, dar la cateva momente iti fuge din brate... mai sunt multe victime pe care trebuie sa le consoleze inainte de a ataca.

Piticule, eu te-am inteles ca ai strategie, dar eu te miros ca pe o pajitura, una invechita si plina de mucegai. Te regasesc prin tejgheaua unui magazin de lux, sau chiar intr-un megamarket, te chinui sa intoxici, esti ca boala lui "calache", doar ca tie nu-ti pasa. Si la final, aprinde-ti o tigara, trage cate putin ca sa nu te ineci si lauda-te ca ai reusit.

Piticul poate deveni o firimitura buna de aruncat la gunoi! Treci cu vedere si piticul va ajunge mare!

vineri, 26 iunie 2009

| Siliconul la purtare |


Dragi hormonizati, aveti voie sa priviti, dar atingerea va este restrictionata. Taxele mult prea impunatoare, va fac sa va dati seama de cantitatea buzunarelor voastre. Totul e incapator, dar golul ramane in continuare comod si cu respiratia prospata.

Portofelul din piele transpirata, arata nivelul de cultura si impresia ce vrea sa fie lasata. Daca vreti sa se zareasca ceva, nu uitati sa puneti si niste prezervative, dar asta e doar o intentie a celor cu cap, la figurat vorbind.

Blugii nu va mai ascund "dotarea", oricine poate trage cu ochiu, dar aveti grija cine va tinteste. Sunt sigur ca v-ati epilat pentru ca mandra sa para in putere, dar iluzia cantitatii se distruge atunci cand femeia pune accent pe calitate. Si acum da-i si un epilat inghinal, razgandirea e doar din teama descoperirii unei noi orientari, daca nu dati, atunci primiti.

Iar de silicon nu pipaiti, atunci vesela "emanuela" va fi practicata pana la epuizare, sau se poate recurge la " schimb pe schimb", dar nu uita, banii sunt o problema.

Femeia are chemare spre pastrare si investire in ea, se suprasolicita si nu se lasa pana nu reuseste, vrea sa-i pice in plasa un inapt sexual, dar atragator pe domeniul financiar.

Alegeti cel mai bun domeniu si nu avea teama, fericirea nu e siliconata. Se intelege ca anu' asta se poarta sexul ocazional, bautura pe post de "incipit", pozitile spuse si apoi practicate, marea pe principiul " ma duc sa ma bronzez", nisipul pe post de vibrator cu racire accelerata din briza, soarele ce-ti doboara materialul de pe tine, vraja siliconului, toate fiind strategi feminine si meschine...

Hai, pune-te in miscare, nu mai conteaza ce zice mintea, napusteste-te asupra fiecarei propuneri si adauga un strop de satisfactie pentru fiecare "lovitura".

O sa fii un "gigolo", o sa ramai fara dorna prin fabrica ta, o sa inveselesti doar perna si cearcefurile ce nu mai ai cu ce sa le patezi, o sa bagi in tine carne crezand ca-ti da puteri miraculoase, in cele din urma vei vedea ca nici spanacul nu-ti mai face bine, vei da comanda de o viagra pe zi, vei simti ca si "natura" necesita bani...

Ai grija de comoara ta si nu o freca pe langa siliconata, nu vreau sa-ti plangi de mila. Si doar stiai, ti-am spus deja, orice "fericire" administrata in mod exagerat, dauneaza. Ai bagat la cap?

Hai umfla, asta e gonflabila!

marți, 23 iunie 2009

| Luceste pe timp de noapte |


Ochii nu vad minunatul atunci cand soarele "lucreaza". E nevoie ca "cineva" sa stinga lumina, sa stearga norii negrii de pe cer si sa aduca o patura invizibila pline de stele. E un concurs intre ele, lumina lor se grabeste spre fericire si prinde orice ochisor primitor din fire.

Minunatul are o suprafata ce iti poate satura setea de fericire, dar pentru cei ce sunt infometati, le recomand sa aprofundeze, sa sape si sa dea peste ceva cat mai lucitor. Imi place, noaptea are linistea ei, iar de stii cum sa-ti alegi locul, te poti juca in cuvinte, poti canta de nebun sau alaturi de o ea, poti inchide ochii si visa, poti lupta impotriva durerilor provocate se "soare".

Am facute puncte inchipuite cu degetele, mi-am lasat amprentele in grija cerului. Nu am ajuns prea departe, dar ochii mei mi-au inselat iluzia. Parca am putut atinge, dar am simtit cu sufletul. Numaratoarea mi-a fost ametita, am avut o matematica haotica, am soptit ciudat un nume si mi-a tresarit un simt. As spune ca a fost o conexiune, un fix repetat, cifre ce sunt gemene si un miros inca virgin. Natura, suna dubios, dar "puti" asa de bine! Iar cuvintele au drept la conotativ chiar si cand intervine imposibilul. Vinovata e vocea ta, si timbrul tau si buzele ce rup doar doua silabe, identice... in surdina.

Hai, recunoaste ca nu a plouat indeajuns. Nu toti stiu de ce a plouat marti. Nu toti stiu cine si cand e trist. Si ma impac cu ideea ca pamantul e inca insetat. Iar timpul e cam greu de la o vreme, si-a laut baston si face pe prostu'. Si melcul atinge viteze uimitoare, doar ca asteptarea asta, e ca o bataie de vant expusa prin vid.

Ma duc s-o privesc cum luceste, si stiu ca...

duminică, 21 iunie 2009

| Nu, nu cad |


Plonjez in directii atractive si am impresia constanta ca sunt urmarit. Senzatia imi este amplificata de sunetele ce se aud cu o intensitate ilegala urechilor mele. Ma pregatesc de urmarile impactului, dar nu pot avea o mare satisfactie negativa, nici nu vreau. Ma trezesc in cadere pe o saltea, micsorand volumul pernei si constatand ca sunt mai ud decat ploaia ce ma face leoarca.

Pari inteligent ca si om, toti te critica, iar oglinda are o voce ce graieste din subconstientul tau. Te uraste o majoritate si iti inalta perspectiva un nimic nimicitor de important pentru tine.

Incerc si varianta cu plutitul, sau cu zburatul, si imi pare rau ca buretele va disparea, voi fi intepat de cateva denivelari si lovit de cine nu ma place. Voi provoca scarba celor ce pleaca urechea la spuse si voi reusi inversul asupra oameniilor ce au inteles "o ţâră" din vorbele mele.

Faptele nu sunt cu o tenta cazatoare, dar unui rau nu i-ar fi rusine sa-mi faca vant. Asadar, stau teapan, nu ma bat in cuie, dar port greutatea cuvantului cat mai aproape de grai, nu sunt responsabil pentru intelegere, ci doar pentru divulgare. Cand te decizi sa aprofundezi, ia totul de la capat.

Exprima-te liber, n-am sa te judec, nu voi intenta un proces, ci doar voi gandi prin mintea ta. Pot face imposibilul, dar e mult prea posibil. Am urgente cand vine vorba de un posibil cu adevarat, abia atunci imi dau seama ca sanse sunt reduse, si asta pentru ca unii doar bat din palme si vor totul pe tava.

Sunt proiectat in stil haotic, nici cel mai bun "prieten" nu-mi stie secretul dus spre plural, imi place, umblu hai-hui si nu ma intreba de ce. E miscarea mea de sus in jos, e o picare, iar cine ma vrea, trebuie sa ma tina'n brate, sa simta totul intr-unul singur.

Plonjati va rog, nu insistati prin asteptare!

sâmbătă, 20 iunie 2009

| Anii de liceu |


Sunt cei pe care i-am simtit, dar nu i-am numarat. Au trecut mai repede decat ma asteptam, desi inceputul mi se parea fara un final. Imi dau seama ca deja invelesc un sentiment si am sa-l ascund in amintire. Am sa accesez multe momente si voi fi mandria ca am invatat si ceva, din ceea ce s-a desfasurat sub privirea mea.

Cartile doar m-au normalizat, nu prea mi-au atras atentia, insa oamenii au fost atat de expresivi, incat i-am catalogat dupa cum am crezut. Timpul mi-a aratat ca nu sunt extraprecis, dar ca mintea mea zboara si miroase cum trebuie.

Nu-mi e dor decat de cine-mi simte dorul. Sunt un egoist si totusi traiesc acceasi senzatie ca si ceilalti liceeni. Sa nu intelegi din egoist un cuvant rau, sau un defect, ci doar ca eu accept unele momente mai greu.

Anii astia, mi-au aratat ca vremea se schimba, dar omu' nu. Mi s-au pus in brate tot felul de sanse si am trait si cu un pic de durere. Am avut placerea sa ma indragostesc de altcineva in fiecare luna, sau chiar saptamana, dar n-am uitat de natura. Un fel de afemeiat ce a apreciat sexul frumos. De persoanele care m-au tratat cu falsitate, m-am detasat usor. Am ajutat minti nebune sa nu ma inghita, am tratat cu flit fitele, nu mi-au placut pitipoancele din jur si nici lacrimile ce au venit la comanda.

Mi s-a propus sa fiu ca altii sau sa ma schimb, eu am ragusit cand a trebuit sa accept. Am primit indicatii si foi scrise continand scenele urmatoare, am spus ca sunt un actor prost. Mi s-au deschis toti pe rand, am auzit barfe mai multe decat la tv, si totusi am ramas in tacere.

M-au luminat oamenii tacuti si mi-au zis ca se poate si mai bine. Am acceptat critici, dar nu m-am luat dupa nimeni. Multi mi-au vrut, si inca imi vor raul, au reusit doar promovarea mea.

Multumesc ochilor ce au vazut diferenta, urechilor ce m-au ascultat pe "blank", celor ce au stiut sa puna si putin suflet, si mai ales celor care au concurat cu mine intr-un joc fara castiguri.

Ma imprastii si ma bucur ca sunt unul singur doar atunci cand e nevoie. Mastile mele mi-au sters lacrimile sau durerile ce nu le vroiam exprimate. Sunt fericit ca cineva a reusit sa ma dezbrace, traiesc in tachinare si uneori visul se apropie de realitate.

Luna nu se afiseaza, stelele sunt mai tupeiste, iar un tren se duce spre destinatie, am ajuns amandoi in gara. Niciodata nu ai un vis de unu' singur, e nevoie de o combinatie, de chimie, de o cunoastere de prin liceu, de o joaca ce ajunge mai mult decat iubire, de o experienta din care rezulta si substanta.

Acum emotii, intr-un numar mai mare decat cel al stelelor. Ceva visare, exagerat de multe fixuri, imagini, buze, vise, asteptari ce par a nu avea limite, o distanta ce o apropie dorinta.

O ghinda de care nu stie nimeni. Acum las racoarea sa ma racoreasca, am de asteptat pana cand buzele tale imi vor oferi acelasi efect.

Ne vom revedea candva, dar nu in anii de liceu, ci curand, in viitorul apropiat.

joi, 18 iunie 2009

| Sunt in vis si stau intins |

Ce rima placuta, asta e starea ce urmeaza s-o am dupa ce perna ajunge sub mine, iar cearceaful se rascoleste incercand sa nu-mi atinga toata pielea. E prea cald si cu greu fac fata insomniilor, stresul e impunator si visele pot avea si nuanta de cosmar. E haotica vremea petrecuta de unu' singur prin pat.

Am inceput sa stramb din nas atunci cand dau de greu si mereu ma indrept spre frigider ca sa-mi iau portia de vise. Am senzatia ca am inceput sa confund visele cu fericirea. Ingrasarea mea e conotativa si niciodata nu dau in bulimie. Imi respect pozitia si cocosarea mea nu are sanse de existenta.

M-am trantit in drumul soarelui, iar el acum trebuie sa mai bata si pentru mine. Pamantul pe care m-am asezat e rece doar in adancime. Mi-as dori ceva nisip si as vrea sa-l cantaresc gandindu-ma ca'i aur, sa-mi dau seama ca pretuirea vine din general si ca e nevoie de timp pentru a retine un special.

Fa-i cadou o umbrela nerabdarii tale, o sa supravietuiasca atunci cand norii vor arunca zgomote ce par a fi cuvinte murdare. Sa lasi la final totul deoparte, sa lasi ca ploaia sa te spele de pacate. De acolo ai sa renasti si o sa te simti ud, exact ca la inceputurile tale, cele despre care pana acum doar ai auzit, acum simti.

Timiditatea vine din impunere, agitatia din nesiguranta, magicul din simpla coerenta a reciprocului. E cale lunga pana la mine, dar cand trebuie sa ajung eu la destinatie, timpul este scurtat, ciopartit, plin de ceata, si totusi nu am voie sa intarzi. E musai sa cladesc transpiratie pe trupul meu, sa uit de prea multe haine, sa ma uit in oglnda mai putin de o clipa, sa grabesc treptele, sa reduc majoritatea la tacere, sa lupt, sa accept o schimbare comuna.

Eu si tu, o raspandire de cuvinte ce se sadesc in trecut si renasc in clipa in care luna face cunostinta cu soarele, atunci cand buzele se umezesc de la sine si cand sarutul nu sfarseste inainte de inceput.

Acum relaxare, vreau sa simt, nu doar sa scriu. Cine crede, se limiteaza, cine atinge, traieste!

marți, 16 iunie 2009

| Oare mi-ar placea o urata? |


E o intebare pe care o poti pune la pamant foarte usor. Aproape ca nici nu-si are rostu', si foarte usor ar trebui sa existe un negativ fara indoiala, dar asta doar la prima vedere.

Te provoc sa studiezi mai bine intrebarea, este una retorica si nici macar eu nu reusesc sa-i zic ceva, nu am un raspuns si nici asul nu-mi doarme in maneca. Trezesc doar niste hormoni si vrajesc dictionarele pentru a intelege rostul. Farmecul meu zace in desert si daca se trezeste si vrea sa zbiere, nu-l aude nimeni, nici semnalul unui presupus telefon nu ar trece de bariera zero.

Online-ul face minuni. Astazi am primit o intrebare mai complexa ce m-a iritat, sau mi-a atras atentia intr-un mod "brutal". Si cica, si eu sunt ca toti ceilalti, ca nu m-ar atrage o tipa cu multe cosuri pe fata, cu sanii mici, cu un fund "deformat" si cu nimic special la infatisare. Nu a zis chiar asa, dar am dramatizat putin, asta ca sa pot intra in momentul trecut de ceva ceasuri bune.

Daca nu are pielea fina, nu am s-o pot atinge, sau nu mai mult de cateva clipe. Nu sunt mitocan si nici perfect nu ma cred, dar frumusetea interioara radiaza si la suprafata. Nu exista exterior si deloc interior. V-am zis eu, si "manechinuitele" si pitipoancele si materialistete, dar si proastele, toate au un suflet, si oricat de nesimtite sunt, plang destul de mult cu o perna in brate.

Noi ne confundam in piriviri si sexul ne omoara sufletul. Am inceput sa ne-o tragem de mici si nu ne ajung pozitiile. Inventam si apoi aplicam, nu uitam sa ne laudam.

Nu mi-ar placea o urata, stiu sigur ca nici sufletul nu i-ar fi mai bun, iar cand spun urata, ma conectez la privirea ei, acolo vad daca se integreaza si daruieste ceea ce trebuie.

Ii multumesc omusorului pe care acum nu-l mai suport, pentru ca mi-a spus sa acord atentie ochilor. A facut un lucru bun pentru mine, iar de la fund... am ridicat privirea, acum sunt inversate.

Cosuri, un pic de burtica, o inaltime nu peste 1.70, o pielea mai aspra si un zambet mai putin de o secunda pe zi. Astea sunt semne ce sunt trecatoare, avem remedii si trebuie doar sa le punem in aplicare.

Ieri urata, azi frumoasa, dar niciodata iubita. Aici e problema, cati sunt in stare sa te iubeasca.

Placerea mea sa plac lumea, mai ales o "urata"!