M-am mutat pe JohnCristea.RO

sâmbătă, 20 iunie 2009

| Anii de liceu |


Sunt cei pe care i-am simtit, dar nu i-am numarat. Au trecut mai repede decat ma asteptam, desi inceputul mi se parea fara un final. Imi dau seama ca deja invelesc un sentiment si am sa-l ascund in amintire. Am sa accesez multe momente si voi fi mandria ca am invatat si ceva, din ceea ce s-a desfasurat sub privirea mea.

Cartile doar m-au normalizat, nu prea mi-au atras atentia, insa oamenii au fost atat de expresivi, incat i-am catalogat dupa cum am crezut. Timpul mi-a aratat ca nu sunt extraprecis, dar ca mintea mea zboara si miroase cum trebuie.

Nu-mi e dor decat de cine-mi simte dorul. Sunt un egoist si totusi traiesc acceasi senzatie ca si ceilalti liceeni. Sa nu intelegi din egoist un cuvant rau, sau un defect, ci doar ca eu accept unele momente mai greu.

Anii astia, mi-au aratat ca vremea se schimba, dar omu' nu. Mi s-au pus in brate tot felul de sanse si am trait si cu un pic de durere. Am avut placerea sa ma indragostesc de altcineva in fiecare luna, sau chiar saptamana, dar n-am uitat de natura. Un fel de afemeiat ce a apreciat sexul frumos. De persoanele care m-au tratat cu falsitate, m-am detasat usor. Am ajutat minti nebune sa nu ma inghita, am tratat cu flit fitele, nu mi-au placut pitipoancele din jur si nici lacrimile ce au venit la comanda.

Mi s-a propus sa fiu ca altii sau sa ma schimb, eu am ragusit cand a trebuit sa accept. Am primit indicatii si foi scrise continand scenele urmatoare, am spus ca sunt un actor prost. Mi s-au deschis toti pe rand, am auzit barfe mai multe decat la tv, si totusi am ramas in tacere.

M-au luminat oamenii tacuti si mi-au zis ca se poate si mai bine. Am acceptat critici, dar nu m-am luat dupa nimeni. Multi mi-au vrut, si inca imi vor raul, au reusit doar promovarea mea.

Multumesc ochilor ce au vazut diferenta, urechilor ce m-au ascultat pe "blank", celor ce au stiut sa puna si putin suflet, si mai ales celor care au concurat cu mine intr-un joc fara castiguri.

Ma imprastii si ma bucur ca sunt unul singur doar atunci cand e nevoie. Mastile mele mi-au sters lacrimile sau durerile ce nu le vroiam exprimate. Sunt fericit ca cineva a reusit sa ma dezbrace, traiesc in tachinare si uneori visul se apropie de realitate.

Luna nu se afiseaza, stelele sunt mai tupeiste, iar un tren se duce spre destinatie, am ajuns amandoi in gara. Niciodata nu ai un vis de unu' singur, e nevoie de o combinatie, de chimie, de o cunoastere de prin liceu, de o joaca ce ajunge mai mult decat iubire, de o experienta din care rezulta si substanta.

Acum emotii, intr-un numar mai mare decat cel al stelelor. Ceva visare, exagerat de multe fixuri, imagini, buze, vise, asteptari ce par a nu avea limite, o distanta ce o apropie dorinta.

O ghinda de care nu stie nimeni. Acum las racoarea sa ma racoreasca, am de asteptat pana cand buzele tale imi vor oferi acelasi efect.

Ne vom revedea candva, dar nu in anii de liceu, ci curand, in viitorul apropiat.

joi, 18 iunie 2009

| Sunt in vis si stau intins |

Ce rima placuta, asta e starea ce urmeaza s-o am dupa ce perna ajunge sub mine, iar cearceaful se rascoleste incercand sa nu-mi atinga toata pielea. E prea cald si cu greu fac fata insomniilor, stresul e impunator si visele pot avea si nuanta de cosmar. E haotica vremea petrecuta de unu' singur prin pat.

Am inceput sa stramb din nas atunci cand dau de greu si mereu ma indrept spre frigider ca sa-mi iau portia de vise. Am senzatia ca am inceput sa confund visele cu fericirea. Ingrasarea mea e conotativa si niciodata nu dau in bulimie. Imi respect pozitia si cocosarea mea nu are sanse de existenta.

M-am trantit in drumul soarelui, iar el acum trebuie sa mai bata si pentru mine. Pamantul pe care m-am asezat e rece doar in adancime. Mi-as dori ceva nisip si as vrea sa-l cantaresc gandindu-ma ca'i aur, sa-mi dau seama ca pretuirea vine din general si ca e nevoie de timp pentru a retine un special.

Fa-i cadou o umbrela nerabdarii tale, o sa supravietuiasca atunci cand norii vor arunca zgomote ce par a fi cuvinte murdare. Sa lasi la final totul deoparte, sa lasi ca ploaia sa te spele de pacate. De acolo ai sa renasti si o sa te simti ud, exact ca la inceputurile tale, cele despre care pana acum doar ai auzit, acum simti.

Timiditatea vine din impunere, agitatia din nesiguranta, magicul din simpla coerenta a reciprocului. E cale lunga pana la mine, dar cand trebuie sa ajung eu la destinatie, timpul este scurtat, ciopartit, plin de ceata, si totusi nu am voie sa intarzi. E musai sa cladesc transpiratie pe trupul meu, sa uit de prea multe haine, sa ma uit in oglnda mai putin de o clipa, sa grabesc treptele, sa reduc majoritatea la tacere, sa lupt, sa accept o schimbare comuna.

Eu si tu, o raspandire de cuvinte ce se sadesc in trecut si renasc in clipa in care luna face cunostinta cu soarele, atunci cand buzele se umezesc de la sine si cand sarutul nu sfarseste inainte de inceput.

Acum relaxare, vreau sa simt, nu doar sa scriu. Cine crede, se limiteaza, cine atinge, traieste!

marți, 16 iunie 2009

| Oare mi-ar placea o urata? |


E o intebare pe care o poti pune la pamant foarte usor. Aproape ca nici nu-si are rostu', si foarte usor ar trebui sa existe un negativ fara indoiala, dar asta doar la prima vedere.

Te provoc sa studiezi mai bine intrebarea, este una retorica si nici macar eu nu reusesc sa-i zic ceva, nu am un raspuns si nici asul nu-mi doarme in maneca. Trezesc doar niste hormoni si vrajesc dictionarele pentru a intelege rostul. Farmecul meu zace in desert si daca se trezeste si vrea sa zbiere, nu-l aude nimeni, nici semnalul unui presupus telefon nu ar trece de bariera zero.

Online-ul face minuni. Astazi am primit o intrebare mai complexa ce m-a iritat, sau mi-a atras atentia intr-un mod "brutal". Si cica, si eu sunt ca toti ceilalti, ca nu m-ar atrage o tipa cu multe cosuri pe fata, cu sanii mici, cu un fund "deformat" si cu nimic special la infatisare. Nu a zis chiar asa, dar am dramatizat putin, asta ca sa pot intra in momentul trecut de ceva ceasuri bune.

Daca nu are pielea fina, nu am s-o pot atinge, sau nu mai mult de cateva clipe. Nu sunt mitocan si nici perfect nu ma cred, dar frumusetea interioara radiaza si la suprafata. Nu exista exterior si deloc interior. V-am zis eu, si "manechinuitele" si pitipoancele si materialistete, dar si proastele, toate au un suflet, si oricat de nesimtite sunt, plang destul de mult cu o perna in brate.

Noi ne confundam in piriviri si sexul ne omoara sufletul. Am inceput sa ne-o tragem de mici si nu ne ajung pozitiile. Inventam si apoi aplicam, nu uitam sa ne laudam.

Nu mi-ar placea o urata, stiu sigur ca nici sufletul nu i-ar fi mai bun, iar cand spun urata, ma conectez la privirea ei, acolo vad daca se integreaza si daruieste ceea ce trebuie.

Ii multumesc omusorului pe care acum nu-l mai suport, pentru ca mi-a spus sa acord atentie ochilor. A facut un lucru bun pentru mine, iar de la fund... am ridicat privirea, acum sunt inversate.

Cosuri, un pic de burtica, o inaltime nu peste 1.70, o pielea mai aspra si un zambet mai putin de o secunda pe zi. Astea sunt semne ce sunt trecatoare, avem remedii si trebuie doar sa le punem in aplicare.

Ieri urata, azi frumoasa, dar niciodata iubita. Aici e problema, cati sunt in stare sa te iubeasca.

Placerea mea sa plac lumea, mai ales o "urata"!

duminică, 14 iunie 2009

| Pitipoance genial de mandre |


Scumpii mei vizitatori, voi cei care stati si va rataciti ochii prin randurile mele minute intregi in fiecare zi, voi cei care vreti sa ma intelegeti si care stiti cum sa ma criticati, care nu imi incercati schimbarea, dar v-ati dori-o, m-am gandit sa las degetele sa scrie si despre sexul frumos, dar genial de prost.

... despre feminitate, picioare lungi, buze carnoase, piele parca mai fina decat catifeaua, o frumusete ce se arata doar la exterior. Frumusetea asta, a imbracat de ceva vreme, un trend foarte activ ce prinde in randul celor din categoria "pe cat de banosi, pe-atat de pacatosi". Hormonii sunt exagerat de agitati la aratarea unei pitipoace, caci despre ea imi place sa vorbesc acum.

Ador sa le privesc, mi-as dori sa fie toate mute. O lista intreaga de messenger, si pun pariu ca din toate feminitatile, jumatate sunt piti. Carevasazica, nu esti indeajuns de frumoasa, daca nu te enumeri printre ele.

Si fata, iti spun, pe bune, adica vreau sa ma crezi, vaii, asculta doar, nu pot crede, nu'nteleg, cat de mult imi place, ce frumos, ce dragut, ma innebunesti, ce te iubesc eu pe tine, sunt perfecta, nu mi-o trag cu orice prost, imi plac banii, joc suflete pe degete, am prietene doar de mantuaiala, ador shopping-ul, vanez ce-mi pica, fara card nu pot trai. Sunt multe gurite ce graiesc cuvinte de genu', dar o piti, intotdeauana le va folosi pe toate, caci asta este crezul lor, e vocabularul si literatura de care se folosesc pentru a supravietui. Sunt atat de bune, incat nu ai voie sa le iubesti.

Parsivele mele, eu nu va discriminez, doar ma oftic ca nu va pot manipula asa usor, asta pentru ca financiarul meu graieste cu jumatate de gura. Eu nu va plac decat pentru inceput, cu greu trec de radarul vostru banesc si doar pe cateva reusesc sa le conving, sa le arat ca se poate si fara fite.

Fatucele astea au atat de multa carne, incat si-au incuiat sufletul. S-au ganditi ca le sta bine pe langa bosorogi si tot felul de vedete, s-au gandit ca mai mult nu le duce capu'.

Iarta-ma piti, vreau sa devii desteapta, si nu ca sa ajungi la mine'n pat, ci ca sa pot profita de o conversatia fluenta cu tine. Sunt mandru ca evoluezi, sunt mandru ca te vinzi bine, dar sunt dezamagit de mandria ta!

Daca te doar capu', suna-ma, sunt dispus sa ti-l schimb pe loc! Fii mandra ca inca poti! Te-as iubi, dar chiar nu pot!

vineri, 12 iunie 2009

| Zambete cu amprente |


Ador lucrurile marunte. Sunt greu de tinut intre degete, iar daca nu accepta atingerea, atunci mintea are nevoie de amintiri, de experienta, de un fior, si instant de o piele ca de gaina. Inspira ca sa poti simti cum pluteste ceva in aer, sau lasa-te "doborat" de muzica. Construieste un contur cat mai pur al buzelor si indeamna-le sa zambeasca.

Nu'i asa ca'i minunat cand totul vine de la sine? Un "te rog" e mai elegant, decat o exagerare a lui "te rog frumos". Fericirea vine de la sine, daca ne chinuim, mai rau ii dam batai de cap. Nu ai voie sa te amagesti, nici sa citesti mesaje deja trecute, nu te intoarce, vreau ca acum sa spui ceva si despre viitorul "afectat" de prezent. Fascinantul vis, i-a cauzat durerii o durere si mai mare, astfel doua negatii, mi-au adus un surplus de fericire si pot spune ca am tremurat, am scos pe gura cuvinte dezordonate, delicate, si nici macar nu exista in dictionar. As visa si le-as adauga eu.

Viata nu e roz, asta pentru ca nu e o culoare. Viata e biblioteca momentelor noastre. Asezam totul in functie de caracterul nostru si avem o bucatica din fiecare defect si calitate. Nu ramanem neincercati, la final vor ramane doar lucrurile bune.

Zambetul meu, de aceasta data, e natural. Nu am facut nimic special, dar nici nu m-am categorizat ca si cand as trai un normal. Am lasat semnele sa imi atinga simturile si mi-am dorit sa atrag lucrurile bune, cele care incep cu o prima sarutare. Strange-ma de gat daca-ti face placere si fii pregatita ca imediat sa-mi dai din aerul tau.

Pentru clipa asta am comandat o imensa amprenta si fericirea nu se va topi ca o inghetata. Voi pastra nimicul in regim de vid si ma voi expedia doar unde voi simti atractia.

Pana sa te sufoce caldura, pana sa transpiri, pana sa te zvarcolesti prin pat si sa spui ca nu rezisiti, pana in toate astea, relaxeaza-te, foloseste apa cat mai rece, poti inghesui si niste cuburi de gheata. Cate? Atatea cate vrei tu.

In fine, cum te va mai prinde melancolia, sau zambetul in stare inversa, sa te gandesti la inceput, la primele lucruri care te-au atras, la ceea ce a fost special, la amprenta ce s-a sters "mai cu voia ta, mai fara sa-ti dai seama". Sa fim seriosi, toti strabatem acelasi drum, dar nu toti nimerim aceleasi urme. Iar destinatia e cea mai putin importanta. Macar sa te bucuri ca ai ajuns in varf.

E nevoie de minunat, nu de normal. Ai obligatia sa tintesti cat mai sus, pentru ca prea jos inseamna deloc. Si vreau sa nu mai creda nimeni ca fiecare scrirere a mea contine persoanje, nu e adevarat, eu un singular ce are legatura cu mine. Tocmai d'aia, eu si tu.

Am deschis sezonul. Poftiti si zambiti impreuna!

| Prea distanta si cu buline |


Imagini ce se deruleaza intr-un geam, iar eu sunt pitit, asezat, intr-un compartiment. Un tren ce merge repede spre destinatie, iar eu un ignorant ce nu vrea altceva in cale. Nu-mi place sa gandesc prea mult atunci cand scriu, nu suport sa zic aceeasi chestie de prea mult ori, iar atunci cand o zic doar o data, am impresia ca nimeni nu m-a auzit.

Nimeni, un general, dar stii ca eu ma raportez mereu la o singura persoana. Poate mereu alta, dar niciodata la un grup, decat daca-mi place ghiveciul si am pofta. Acum sunt agitat, ma grabesc sa-mi fie bine.

Cu ea in pat, spate'n spate. O mica ploaie de vara amagitoare, totul s-a racorit atat de bruc. E cam rece, dar nu-mi e frig, ea transpira, iar daca mai stau prea mult, am s-adorm in bratele ei. Si nu c-ar fi ceva rau, dar prea multi de "nu" primiti inainte mi-au stimulat cateva lacrimi. Am stat cu ochii'nchisi, shhh, ea nu stie nimic.

Acum foloseste distanta, buze ce doar se ating, dar nu se saruta, apa ce e doar rece, dar nu-mi satisface setea, imbratisari ce ar vrea sa existe, dar sunt doar la plecare. Acum vreau sa merg la Paris, acolo totul e mai usor, am multa iubire si asa nu prea mai rezist. Am transpirat si eu.

Iar bulinele sunt de la o rochita, si sa stiti ca nimic nu e in perfecta stare. Rochita e mai mult decat transparenta si are doua gauri, s-a agatat in ceva. La cum traim noi, avem un suflet mai gaurit decat o sita. Filtrele nu le folosesc decat in stare de depresie, in rest primesc orice suflet ratacit. Nu te mai vreau distanta, nu-mi place cand nu-mi oferi niciun semn concret, nici confuzia n-o diger prea bine si nici nu accept frica de fericire.

Ma' oameni buni, ia sa nu mai puneti suflet, decat daca se merita. Ia sa cumparati si ceva indiferenta si sa va hraniti doar cu daruire, sa nu mai "cersiti" nimic. Cand veti vedea ca vi se ofera mai mult decat totul, la fel sa fiti, nu de alta, dar nu vreau sa va raniti. Eu sangerez constant, multumesc pansamentelor zilnice, nici nu mai stiu cine mi le aplica.

Suflete ce au promis si totusi nu-mi tin de cald. Ma uit la piese de teatru in fiecare zi, sunt mai mult decat reale, au efecte speciale, nu pot sa plang mereu. Nu's pesimist, dar mi-e dor de buline, sau de pielea aia fina, sau de avalansa de mesaje, de atentia aceea dezordonata, dar constanta,de ochii mari si caprui, de o bruneta, de cateva guri de aer, de o fuga departe de orasul asta, de noi si de'ale noastre...

Senzatia persista, m-as bucura ca soarele din vara asta sa n-o topeasca.

marți, 9 iunie 2009

| Fata cu ochelari |


Ma tin de cuvant, i-am promis mintii ca am sa scriu si despre asta. Nu refuz nimic, mai ales cand imi miroase a bine. Imi e foame, dar vreau sa-mi asigur si o portie de apa rece, vreau sa mi-o aduci tu. Poti urca cateva etaje bune, sau poti fii spontana.

E o diferenta de la fata de sub dus, la cea care se afiseaza in public cu niste ochelari ce ascund o senzualitate usor de remarcat. Ma minunez, buzele acelea carnoase nu le intalnesc la prea multe. Recunosc, aproape la niciuna. Scriu ca sa compensez ceea ce nu exprim verbal. Nu e vorba de timiditatea, pe ea am lasat-o undeva in copilarie, e doar ceva prea subtil ca sa iti spun pe fata. Nu e genul meu.

Stii doar, una e sa fii bunaciune si alta e sa fii frumoasa. Imi place cum mirosi, iar gustul tau aduce o schimbare. Nu trebuie sa te rastesti, te inteleg si in soapta. Ar trebui sa tremur dupa ce se-nchid luminile, dar starea ta imi perforeaza simturile. As recunoaste efectul de drog, dar tu pui pe masa prea putin. Nu cunosc nimic, dar nimicul ma citeste in palma. Nu tu esti nimicul!

Fata asta e indragostita, plange cand nu se mai simte iubita, si pot declara ca e cat se poate de normala. E sensibila, cam prea frumoasa pentru varsta ei, e o piti desteapta. E cea careia ii place jocul, dar care nu inghite norocul, decat pe-al ei. Nu da nimic, asteapta, vrea ca din cer sa cada fiecare cuvant, fapta, si fericire.

Daca trag perdeaua, si daca zidesc si un perete, si daca inchid si ochii, atunci ma izolez! Totusi ma multumesc cu o voce ce strica tacerea. Se rade cam mult si nu se mai termina, zboara totul, iar timpul nu trage de timp!

Pasionatii de iubire au dreptul la libertate, cei ce cunosc ura pot spune ca au stricat trairea. Si de ce cu ochelari? Poate ca sa vada viata mai bine! E de ajuns sa vrei, nu-i suficient sa poti!

Si sa lasi si tu apa sa curga mai mult, nu era suficient de rece, nu atat cat sa cred c-ai adaugat si gheata. Nu's pretentii, dar ochelarii tai vad detaliile, ajuta-ma sa am aceeasi sursa cand raman in bezna. Sau sa folosesc un plural?

Tot ce stiu e ca nu'i porti mereu, ochelarii raman sa zaca undeva, imprastiati fara voia ta, iar ochii tai raman sa exprime ceea ce nici tu n-ai stiut sa-mi spui direct!