M-am mutat pe JohnCristea.RO

marți, 21 aprilie 2009

| Moldovencele au pofta de material |


O calatorie spre Moldova te va ajuta pe tine ca si mascul sa-ti imbogatesti imaginatia. Orienteaza-te spre o zona cat mai sus pozitionata pe harta si fa un popas intr-un oras mare.

Te poti opri in Iasi, sau in Bacau, sau poti merge pana unde te tine bugetul. Dar ai grija, ai nevoie de un portofel cat mai plin.

Dozatoarele cu fericire nu se regasesc, dar frumusetile divine te "calaresc". Ai simtit cum te atrag toate din momentul in care ai atins pamantul lor, iti zambesc bland si te vor. Acum urmeaza "confirmarea".

Un "soft" din nastere instalat si mereu "updatat" le ajuta sa clasifice barbatii dupa marimea buzunarului. Trec de formele tale faimoase, sterg toate patratelele de pe abdomen, iti alunga chipul angelic si iti dau un pronostic. Ideea e ca au oferte si mai bune, iar tu trebuie sa le dai ceva in plus.

Tu ai minte, dar ele nu sesizeaza, tu ai spontaneitate, dar ele nu se prind, tu ai ceva in plus, ai pofta de viata.

Moldovencele, gen Mihaela Radulescu, capata o inteligenta aparte in decursul a multor ani. Ele pot spune multe, dar mereu generalizand. Nu ataca la inceput, ci doar misuna cu tatonari si "pupincuriseli".

Adopta metoda de "inghetare" atunci cand cineva le loveste. Un print le ajuta si durerea le-o topeste.

Si-mi plac atat de mult femeile astea incat imi e tare greu sa inteleg de ce prin zona mea nu se afla. Aici nu sunt atat de pure la ten, nu au dintii atat de albi, nu au parul atat de negru si nici un accent care sa-mi bata in vise prin geam.

Ti-am zis, exceptii sunt peste tot, dar nu contin totalul meu cautat. Iar daca materialismul le-ar lipsi, moldovencele s-ar apropia de perfectiune, ar deveni banale.

Detinand imaginea, acum se dau mari doamne. Si nu le port pica din cauza asta, le respect inteligenta si tactica si ma rog sa nu ma afecteze si pe mine intr-o zi.

Iubirea e o copila pe langa "infectia" ce in minte ti-o poate baga o moldoveanca. Starea lor e naturala .Privirea lor de inger acopera o maturitate regasita in sange.

Si am invatat sa nu ma inec in durere atunci cand o "ea" de genu' ei plange, e o actrita ce'si cauta doar spectatorii.

Intrarea se plateste, nu e vreun "show", e doar o viata "dulce".

| Era vorba ca ne vedem azi, nu ? |


Cu totii stim ca vorba asta ne mananca pe la spate. Are pofta de a ne juca feste si gluma parca strica totul. Chiar si cand imposibilul intervine, chiar si atunci exista un semn de intrebare.

Prostia nu rezulta din randurile astea, dar nici dintr-un eventual raspuns la intrebarea din titlu meu. M-as da de gol si ti-as spune ca totul e retoric. Eu zic si nimeni nu aude.

Un monolog intr-o incapere imensa. Nu vad capatul definit in culori, intunericul ma ajuta la creatie si la pierderea de sine. Pe cat de mult spatiu, pe atat de putin populat. Am nevoie de ajutor si doar eu sunt capabil sa ma ridic dupa ce m-am impiedicat.

Monologul meu a fost scurt, nu a continut prea multe cuvinte. Lacrimile au vrut sa para false, dar au iesit nemapomenit de reale. Nimeni nu stie lucrul asta. N-am mimat!

Ma bucur ca dupa mine mai urmeaza si altii.

Sunt trist cand nu se invata nimic din "greseala" asta.

Renunt la cateva simturi ca sa ma concetrez mai bine. Pun stop la miscare si mesteresc o iluzie. Mi se destrama starea cand din spate ceva ma trage.

Si azi ne-am vazut, mai tarziu cu o clipa.

vineri, 17 aprilie 2009

| Castron cu mancare |


Mananci tot chiar daca nu ai pofta. Inghiti orice ti se da stiind ca altceva nu mai primesti. Stomacul tau cere, vei primi orice ti se va da. Pe contractul tau scrie "inghite si taci", subordonarea o ai in sange si nu poti scapa cuvinte decat in gandul tau.

E stupid sa crezi ca singur poti face dreptate. Totul poate fi folosit pentru directionarea ta spre usa. La inceput ti-a palcut si nici nu trebuia sa mananci, te-a tentat "regescul" si inghitind in sec ai facut cum ti s-a spus, sacrificiul tau suprem a pus bazele unui milog controlat de sus.

Cand tintesti spre varf ai sansa sa obtii ceva, cand ai un punct slab poti face cunostinta cu nimicul. Mirosul tau e prea comun si de la departare imi dau seama pe cine "pupi". Puti a mancare si periuta ta e jicnita de dintii ce trebuie sa-i "mangaie".

Te gandesti ca foarte curand ai sa infuleci mai mult decat poti duce, cantarul va bloca cifrele, te vei speria si tot nu-ti vei da seama. Esti un prototip Mc Donald's.

Si te sperii si pe tine, ai o pielea fara fulgi, dar ca de gaina. Iti e teama cand "urlatorul" iti dicteaza, mananci din castronul tau si-ti vezi de viata.

Excluzi initiatii de teama sa nu te "doboare", tragi aer in piept si iar cresti in kilograme.

Sunt plictisit sa-ti astept schimbarea, nici nu m-ar avantaja vreun pic.

Si nu ma leg de volumul tau "dat" la maximum si nici de urechile ce-ti aud doar laudele venite in plicuri si adresate tie, ma leg de ipocritul ce vrea sa ruineze vieti si uneori ii reuseste.

Si o sa ramai un platitor al femeilor ce vor sa te lege de pat, un viitor mosulet ce are nevoie de pastile Viagra, un ceva ce pute a castron de mancare digerat.

P.S. Te rog sa nu uiti de mail-ul meu "retardat", e o dieta numai buna de "pupat".

miercuri, 15 aprilie 2009

| Alandala |


Cum naiba sa bei cafea in miezul noptii gandindu-te ca te va lua mai repede somnul, cum sa crezi ca noaptea alba se poate face de unu' singur si oare de ce sa privesti unde nu trebuie... ?

Rascolind zeci de mesaje pot face diferenta intre ceea ce astept si ceea ce regasesc. E simplu, "empty" pentru clipa asta, sau nu are credit.

Si astia de la Orange imi streseaza bateria, promotionalele imi dau sperante si cred ca telefonul imi suna din alte motive, mai ales cand da impresia de mesaj "important".

Ca sa fie nimicul la locul lui voi renunta la gravitatie, dar imi va fi greu sa-mi mai misc mainile pe tastatura, greu sa-mi reglez directia, cred c-am sa adorm in aer.

Lucruri lasate vraiste doar in camera mea, o dezordine placuta ochiului, placuta mie, restu' e pentru lumea prea simandicoasa.

Si as adormi pe jos la cat de cald e, afara o sa dorm la vara, dar nu aici, ci mai departe. Iar singurul motiv pentru care scriu e ca destresarea mea sa fie completa pana la "terminare".

Mi s-au violat visele, cineva mi le-a dezvirginat, a calarit peste ele si a crezut ca e "un" brut ce doar astepta. Eu am specificat, ma grabesc, idiotii n-au inteles. Clar, nu ma dau batut si ma bucur cand am efect, ma ingrozesc cand nici eu nu mai inteles, ma amestec, ma complic si uite asa uit eu de "simplul" ce zace in mine.

A adormit o lume'ntreaga, iar jumatate din mine tide spre ea. Nu sforai, sunt pe silentios, vibratii primesc din cosmos. Ajung direct la mine si nici muzica nu e intr-o forma atat de buna. Ar trebui un sistem nou dotat cu mai multi "vati". Urechi ciulite pentru dependenti si obsedati.

Imi tremura timpanele cand dau de liniste, creierul spune ca niciodata nu se tace. Radioul functioneaza si toti imi dau pace. Camasa inca ma mai "poarta", e cu patratele si doar mirosul ei ma'mbata.

Chiar, nici nu mai stiu, oare ce miros mai are "ea". Ma prostesc, il stiu, dar nu l-am mai simtit luna asta. Am sa-mi cumpar un parfum intreg, am sa ma multumesc cu putin, pe pielea ei totul ar mirosi sublim.

Si ce ma fac cand vine? Cand vine schimb tot, nu vreau sa stie ca mi-a fost dor, nici sa banuiasca ca zeci ca ea pline de miros mi-au fost in casa. Nici nu au fost, era doar "achizitia".

Nu exista politie in vise, nu le aresteaza nimeni, imaginatia poate face orice deplasare, dementa e absurda, eu inca nu am gravitatie.

"Pe bune", mai tii minte? Era un geam si tu l-ai spart. Acum ce facem te tai in cioburi.

Urmez un ritual, vorbesc "aiurea in tramvai", mai comenteaza cate una prin metro, taximetristului ii dau mai mult decat ar merita si mai ieftina'i limuzina, e pe moca.

Un post pe dos, la intamplare si alandala cand nu cere de "mancare".

Ti'e foame ?

luni, 13 aprilie 2009

| Efect de termopan |


Parca ar da sa ploua. De nins nu mai sunt sanse, iar vestea e in starea de raspandire. Nu orice e posibil, ci doar imposibilul are sanse de supravietuire.

Magnetul mintii noastre atrage doar surse sigure. Noi nu putem observa orice, noi doar ne limitam. Muntii sunt prea mari ca sa-i mutam din loc, destinatia noastra e dincolo de ei. Si sa ajungi nu'i prea usor, ai variante o mie. Si tot drumul astepti o minune si tot ce e in jur se leaga de tine.

O ploaie ce speri sa-ti spele pacatele. Acel ceva ce pe el scrie "puritate". Astea's doar vise, tu esti un "junior". Ai nevoie de timp, regulat va trebui sa respiri adanc, ai sa te obisnuiesti cu noul, iar vechiul iti va face cu mana dintr-un dulap.

Totul inchis si tinut sub cheie, iar cheia tinuta sub cod. Un plastic ce inconjoara in stil de sarpe un intreg univers. Urmatoarea creatia e departe de-atingere. Respira, e vid.

S-a inchis. Nimic nu mai intra, nimic nu mai iese. Sansa ta e sa privesti din cand in cand. Timpul le rezolva pe toate acoperind transparenta cu fum. Si nu te amestec la nesfarsit, temopanul asta graieste in vid.

Efectul tau e continuat de indiferenta. E semnul de stop chiar si pentru un grabit, un rest inventiv.

Prevad ca n-ai sa astepti la semafor, ai sa alegi alta cale, o sa te manance pielea si frigul te va da gata. Or sa te salute gurile, or sa te sarute cateva, raspunsul tau atat de simplu, cum ar fi... "hai pa".

Nu stiu de ce-ti place, te stiu altfel, e un efect imprumutat. E de la straini si bine nu-ti face, si te-ai obisnuit sa nu mai ai pace. Eu zic ca se poate si mai rau, te contrazici si sapi la greu. Esti profunda si te infunzi spre centru fara sa stii ca acolo e din ce in ce mai cald.

Si cand o sa fie totul la extrem n-ai sa mai suporti. O sa intervina si durerea si cu siguranta n-ai sa plutesti.

Indiferenta, efectul de termopan, cand cineva striga si nu "vrei" s-auzi, cand cineva sopteste ca pentru "surzi".

Chimia atrage sau respinge, esti rece, de gheata si totusi te frige...

duminică, 12 aprilie 2009

| Divort intre neuroni |


Nu mai laud, nu sunt multi la numar, dar si cateva milioane tot nu s-ar afirma cum fac doi din mintea mea. Nu se mai simt atat de legati, nu mai au niciun lucru in comun. Vor sa "lucreze" in particular si intr-o minte mai sanatoasa.

Tin minte ca cei doi se iubeau acum ceva vreme. Probabil ca ei imi picurau si mie cate un pic de dragoste si se exprimau trimitand semnale catre degetele mele. Nu mai vedeau nimic in jur si exista un special ce ii unea. Au avut si momente intime si nimeni nu credea ca asa ceva e posibil.

Am fost intelegator cu neuronii mei, le-am dat voie sa faca si prostioare, conditia era sa faca ziua, noaptea vroiam sa dorm si eu linistit. Recunosc ca-mi placea efectul si imi purifica fiecare canal ce se vroia a fi negativ. Nu mai prindeam imagini cu purici si profitarea mea era maxima.

Acum vad ca s-au cam certat. Mi-au provocat un gol ce nici visele nu-l pot umple.

Dezordine pe aici, femeia care face curatenie se plange la urechea mea. Am fost in sincron cu ea si mi-au dat lacrimile. Nu am cedat, dar nici nu am reactionat. Cei doi se cearta si in momentul asta si simt cum fiecare fir de par se dezordoneaza constant.

Uitam sa spun ca "astia" doi nu au un sex stabil, variaza si devin ceea ce vor. Sunt ca o plastilina ce nu are mirosul specific si se muleaza dupa dorinte. Acum vad ca visul lor nu mai e pe aceiasi linie, ma tot tenteaza sa ma rastesc un pic la ei.

Uita sa-si indeplineasca functiile si ii indeparteaza si pe cei din jur. Am sa raman cu mintea plina de vid, o sa ma trezesc ca nu mai am raspunsuri la intrebari, dar nici curiozitati obisnuite varstei mele. O sa-mi lipseasca pofta de viata si de ciocolata, nu o sa mai beau nici ceai si nici cafea, o sa uit stranutul deloc deformat exact ca de copil in fasa, o sa mi se tulbure fiecare vis, iar locul meu secret va fi devorat.

Tu stai si citesti, tu nu simti cum imi bajbaie astia doi.

Pastrez senzatia ca de neuron haotic. As vrea sa spun ca are nasu' rosu si trage la bautura, dar eu doar il simt. Nici noaptea nu mai e placuta. Si-au creeat un zid si isi "scuipa" vorbe dure.

Mie cine-mi mai proceseaza viata? Eu raman nemiscat, mi s-a rupt ceva. Am simtit, vor divort. Penibil pentru mine, nu stiam ca s-au luat cu acte-n regula.

Doi neuroni, unu' plange, altu' vrea sa scape. Amandoi si-au gasit ceva in comun. Amandoi nu mai vor.

Si mintea mea se va normaliza, firele vor avea contact cu arcuirea specifica, ma voi bucura de neuronul mic rezultat din cei doi, el va ramane.

Am sa-i dau o oglinda sa vada cat de frumos e, am sa-l fac narcisist si egoist. El nu o sa asculte de mine, peretii il vom influenta, isi va construi soarta dupa cum mirosul il va calauzi. Va pica in groapa si se va lovi. Nu va spune "auu", ci va muri.

Mai am milioane spre acelasi drum ...