Duminica
nu se regăseşte ca zi de odihnă, ci ca o trecere dintr-o săptămână în alta. Şi
dacă suntem în vacanţă, timpul ne este rezervat şi activităţilor ce nu includ
relaxarea - ne doare, dar nu recunoaştem. Duminica puţini mai sunt cei care
servesc masa în familie, care merg la biserică sau care se plimbă prin parc din
dorinţa de a a junge la un nou prag de spiritualitate. O variantă mai simplă? Dăm
cu bâta-n baltă!
Incep
să cred că ne place agitaţia şi suferim de un tic instinctual ce ne provoacă la
şi mai multă acţiune, chiar dacă timpul ne este rezervat somnului sau relaxării.
Aleg cuvântul fericire şi îl pun în balans cu o globalizare a "soldaţilor"
plini de interese, îmbrăcaţi la costum şi care nu întind mâna săracilor.
Când
mintea se odihneşte, fericirea se regenerează. Unde nu există decât consum, viaţa
se scurge fără să clădească clipe de preţuire.
Mă
aşteaptă maşini grăbite, indivizi care se ceartă, hoţi îmbrăcaţi în cerşetori,
alarme care sună fără motiv şi nebuni ce-mi vor îmbrăţişarea, chiar dacă nu e
FREE HUGS. Ultima parte o programez pentru fiecare moment, restul e trecut într-o
agendă veche pe care o ţin la întuneric.
Sunt
un zen de duminică.