M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta sfarsitul lumii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sfarsitul lumii. Afișați toate postările

vineri, 6 martie 2009

| Ce poti face intr-o clipa |


Iar retoricul intervine. Se apropie de mine, se grabeste, insista, transpira, se toceste mai rau ca o pila, se rupe, se dezleaga, tuna si fulgera, apoi vezi totul ratacind in noroaie, doar intr-o clipa.

Verdele la semafor, sarutul sub clar de luna, mintea fugindu-ti fara sa oboseasca, rasul ce-ncepe si nu sti cand se termina, prima gura de apa ce-ti potoleste setea, prima ninsoare, sau primul ghiocel rasarit imediat dupa... Totul e potrivit intr-o lume perversa, totul sincronizat la secunda.

Si imi pare ideal ca mana ta sa fie mai libera, ceasulului sa-i rapesti timpu’ ,ciocanele sa-l zdrobeasca, sa sari in jos spre imposibil, sa crezi, iar trambulina sa te salveze, sa rostesti cu mintea si sufletu’ sa presara incredere, sa comunici fara cuvinte.

Si parca un poet are mai mult farmec atunci cand ii intalnesti rima. Viata ta pe o panza intinsa pe toti peretii, rupta in colturi, jignita de timp, culoarea palita de-un soare crud si inca respira si inca se-admira, si nu e singura, e ca in povesti.

Ai lacrimat si ai fugit spre oglinda, ai vrut sa nu pierzi nimic, ai castigat incredere si totu’ a durat o clipa, ai clipit. Si parca-mi aduc aminte cand ai fugit...

In camera ta zace un pat dezvelit, e rece si nimeni nu sta in el,asteapta momentul cand se va cladi un reciproc. Se va simti...

Si tu vei spune intre doua batai de inima, intre caderea unei nopti si revenirea zilei, intre vidul din mintea ta si umezirea buzelor, vei spune totul, vei spune... Te iubesc.

Urmeaza imagini scrise, urmeaza pete de culoare, urmeaza ceea ce e inainte de sfarsit, urmeaza inceputul unei noi clipe si n-ai sa mai astepti nimic.

Astfel ploaia continua si fiecare o vede cum suporta si geamu’ e in dublura si eu numar trei, am doua bucati ce se elimina si una ce-mi bruiaza ideea.

Dincolo e imaginea a ceva facut intr-o clipa uitata, dincolo e ceea ce ai lasat inainte sa vii aici, dincolo e dormitoru’ de veci, dincolo nimic nu mai e...

Acum... la ce nu-ti place... da NEXT...

FINISH

miercuri, 25 februarie 2009

| Apocalipsa ne intra in vene |


Si cerul din albastru se va face negru si ochii tai nimic nu vor mai vedea. Si doar lacrimi pe chipul tau vei simti si durerea iti va tipa in timpane. Si cladirile se vor face mici, farama din tine nu va mai exista. Vei avea gura inchisa, ti se va opri respiratia, ochii iti vor luci si in continuare vei ingenunchia. Vei observa ca nu e decat efectul unor oameni impotriva altora, nu e decat un pic de diavol in fecare. Atunci va incepe intregul sfarsit.

Si asta e decat o simpla scena. Noi inca suntem pe Pamant. Inca suntem intregi si putem spune ca cineva acolo sus asteapta un semn de la noi. Un semn prin care raul sa fuga, sa se amane, sa intarzie si sa se evapore. Putem fierbe ganduri, le putem gati cum trebuie si servi in forme gustoase, dar tot pacate se vor numi. Putem sa zambim atunci cand mintim si sa nu stie nimeni ce haina falsa ne-am tras, dar o divinitate ne vede dezveliti, lipsiti de trup, rupti de iubire, pierduti si in curand fara suflet.

Maine sa cauti noua ta schimbare, si sa crezi ca totul va incepe din clipa-n care vei citi ceea ce eu ma zbat sa scriu. Nu am sanse sa conving o lume-ntreaga, dar ma pot multumi daca vei duce vorba.

Ceva in noi cica ar vrea sa se bage, iar tu ai fost informat asa cum trebuie. Deci intra si nu mai iese, ii e mai bine acolo.

Multumim Motorola pentru noua "achizitie", pentru aceasta idee, pentru sacrificiu suprem de care omenirea se va bucura. Dar eu zic totusi sa ramanem cum suntem, parca roboti nu ne-ar sta bine, parca aceasta "pecete" e undeva in carti, dar aplicata pe noi nu ar trebui sa fie.

Si poate ca va trebui sa ne refugiem in munti, poate ca vom avea copii analfabeti si ce nu vor vedea lumea cum trebuie, dar ii vom putea invata ce stim noi.

Ma sperie doar gandu', m-as obisnui sa fie doar ceva de publicitate, din care se catiga ceva bani, iar restul o teroarea a vorbei duse din colt in colt. Eu ma cam cert cu gandu' asta si imi pare ca nu e de acord cu mine, cica totusi nimic nu e la intamplare si ca ceva din cer tot cade si ca din pamant se ridica mult noroi.

Iar ar trebui sa-mi fie frica, dar acum sunt linistit, nu-mi iau pulsul, inima-mi bate cum trebuie, dar urmatorul moment m-ar putea schimba.

Noi suntem niste furnici, sau niste fire de nisip pentru lumea asta, iar pentru Univers suntem energii ce sustinem un strop din restul "apei".

Inchid televizorul, nu mai vreau, e prea multa vorbarie pe aceiasi tema si acelasi lucru il fac si eu aici, dorind cumva sa vad ce face aceasta "sfarsire".

Apocalipsa e mai mult decat o stare sau un eveniment despre care sa se discute, se asociaza cu un sfarsit, al lumii, al Universului, desi tot ce facem e sa ne jucam cu noi, apoi " game over".

Terra e o sfera plina de colturi, ne izbim si ne doare, adevarul e ascunsa in fiecare cicatrice ramasa, e vina noastra.

Robotei va face din noi un banal microcip, un asa zis "d-zeu" ne va controla si parca pentru cineva viata totusi va avea gust.

Si totul se regaseste  intr-o normalitate absoluta, unde toti se supun pamantescului, unde Motorola n-are vina, dar prostia se leaga de brand, unde noi oamenii am putea fi atat de idioti incat sa spunem "da".

Si cand totul se prezinta frumos, sa-ti dai seama ca in cuptor se arde mancarea.