M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta lectie de viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lectie de viata. Afișați toate postările

vineri, 17 decembrie 2010

| Revin de unde am plecat |


Mi s-a spus ca trebuie sa-mi gasesc un tel in viata asta, sa promovez binele, sa urc cu grija fiecare treapta a vietii si sa ajung in varf. Sa ma leg de spiritualitate si sa transpir asteptand minunea ce aterizeaza ca un meteorit din cer.

In cazul meu, traiesc intr-un haos conditionat de controlul unor personaje invizibile. Simt cum cineva joaca sah cu mine, iar eu nu am dreptul la nicio mutare. Labiritul in care imi traiesc zilele intra in reverie atunci cand ajung acasa, cand observ ca exista un motiv comun, cand stiu ca nu sunt singur pe arca lui Noe. Realizez ca nu as face fata singuratatii... nu dupa ce am cunoscut sufletul pereche.

Si cu toate astea, la panda sta in intuneric o pisica neagra ce vrea sa zgarie, o ispita ce sopteste un altfel de univers si neaga realitatea in care ma aflu. E un paradox pe care nu-l experimentez de nebun. Sunt multi in acelasi rahat ca si mine. Tehnic vorbind, noi ca si suflete suntem niste produse asezate pe rafturile prafuite ale unui magazin de cartier. Nu vom aveam sansa unor reduceri, chiar daca vin sarbatorile.

O sa strabat tara in lung si lat, dar nu am sa uit drumul spre casa. O sa ma arunc in gol, dar am sa port parasuta! Voi bea fara limita, dar intotdeauna insotit. Ma voi rani, dar voi purta pansament dupa mine. Incalc reguli si vreau sa scap cu viata, iar pentru cat sunt de nemernic primesc si un premiu, rudele ma favorizeaza pana imi uita numele.

Sunt acelasi om, doar ca ieri a trecut, iar maine e un viitor deloc indeparat. Nu termin sticla de J&B, arunc in vasul de toaleta acidul cancerigen si ma joc prin fulgii de zapada. Renunt la a-mi mai roade unghiile si le dau luciul specific. Ma indrept spre usa ce deschide noi orizonturi, falsez si imit miscarea unui sarpe, ma reped sa mananc din ce mi se pune pe tava si constat ca doar mama gateste cel mai bine, doar ca uita sa renunte la calicenie.

Revenirea mea cu picioarele pe pamant e ca o binecuvantare pe care o primesc fara sa ofer ceva. Si daca imi cresc aripile la loc, voi avea grija sa am si fluturi in stomac. Nu vreau sa mi se faca scarba de pasiunile ce le practic, din simplul motiv ca exista un prost chel ce se crede smecher. Imi urmaresc urmele lasate de dorintele mele si las Pamantul sa se-nvarta pentru mine. In 24 de ore as avea ocazia sa violez intreaga rasuflare. Hmmm, dar ce ma cred eu... Dumnezeu?

Trei lumanarele aprinse, eu imbracat in cearceaf, telefoane ce nu mai suna si o penalizare data timpului. Cine fuge, pierde continutul si cheia!