M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta afrodisiac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta afrodisiac. Afișați toate postările

miercuri, 12 octombrie 2011

E o zi minunată în închisoarea minţii

 Când foloseşti cuvântul minunat, gândul pătrunde adânc până în limita posibilităţilor. Amintirile prind viaţă şi ceva se naşte la superlativ. Cerul albastru explorează amintirea şi inexistenţa rupe trăiri ale imaginaţiei. Toate conexiunile au loc în creier şi senzaţia că pământul e sub picioare, dispare la prima ploaie ce te îngroapă în noroi. Alegerile îţi aparţin, dar tu vrei să dai vina pe moneda ce joacă rolul decisiv în intrările şi ieşirile tale. Scena îţi aparţine, iar personajul a fost inventat la vârsta la care tu ai luat naştere.
 
 Nu e nimic mai presus de tine, însă când te gândeşti la "minunat", ai impresia că cineva te priveşte cu ochii mari de sus. Asupra întregii cuvântări supui minusculul şi reîntregesti nimicul. Tot ce e capabil în lumea de sus, pentru tine e un lux intrat la apă. Aşa se întâmplă când simţi că te-ai închis. Aşa mă simt şi eu când mintea nu mă lasă să-mi îndeplinesc misiunile.
 
 Duc un război cu cele necuvântate, dar gândite. Mă aflu într-o închisoare rece şi întunecoasă. Abia am loc să mă mişc şi deşi totul e strâmt, mă înghesui şi mai tare în tainicul zidit. Vreau să nu exist şi să mă nasc iar. Nu există nicio siguranţă că dincolo de gratii ar există o soluţie, dar noul îmi face pielea ca de găina şi vreau mai mult din această plăcere interioară.
 
 Rămân în stare de faliment, iar chipul îmi amorţeşte atunci când observ evoluţia prostituţiei verbale. A scoate cuvintele la înaintare, e o armă de mijloc - haosul produs în zilele noastre e născocit dintr-o eroare umană. Acum suport consecinţele, stau închis. Nu-mi pare rău de povestea în care m-am înscris, însă gura mea simte dorinţa unui ultim sărut cu câteva picături de ploaie. Nu mi se stinge pofta de univers şi clădesc rânduri pe care să mă caţăr şi să evadez. Aşa-i că sună a fantezie? Parcă nici pereţii groşi nu-i pot penetra. Dar dacă mă opresc din a crede în mine, se stinge şi ultima lumânare, înainte de vreme.
 
 
  Plusez câteva lacrimi de impresie şi îngenunchez în faţa celor ce se cred zei - doar poligraful ştie câte minciuni am scos pe gură cu semnătură pe hârtie. Sunt un laş ce-şi merită locul, dar ştiu sigur că sunt unii care nu au nici atât. Oare ei ce-au făcut? Mintea mă declară absurd şi-mi oferă o carceră ca pentru cei anorexici. Pereţii se strâng, iar eu mă gândesc la o implozie serioasă. Nu pot sta cuminte la nesfârşit. Pereţii sunt îmbibaţi cu afrodisiac şi mă simt obligat să sap! Car în spate o povară a celor ce vor să-mi fie duşmani şi le trimit câte un gând bun, înainte de culcare. Încă tremur de frig, iar ei de frica mea. Nu le vreau moarte, ci încercare.
 
 
   E o zi minunată în închisoarea minţii, iar azi e eliberarea mea. Nimic nu ţine de cauţiune, bună purtare sau îngeri ce vor să mă ia. Mi-am ispăşit pedeapsa şi vreau să profit de libertate.
 
 
  Ameţeala mea te-a pătruns şi pe tine, ai încercat lichide şi fumuri, dar nu ai găsit porţi deschise. Uşa principală a fost izolată, iar acum te regăseşti în putoarea celor ce au închis visele mapamondului.
 
   Îţi vând un pont! Evadează!