M-am mutat pe JohnCristea.RO

Se afișează postările cu eticheta întuneric. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta întuneric. Afișați toate postările

miercuri, 28 septembrie 2011

Cerșesc o libertate bună de pus pe grătar

  M-am fript, nu de puține ori, în cantități industriale. Conform legilor ce mi le creez, altfel pentru fiecare clipă, explodez la orice mișcare ce se perinda în jurul meu, în mod misterios. Misterul mă înlănțuie, mă ridică și mă introduce pe un tărâm unde nu am acces la nimic, chiar și telefonul și-a pierdut curajul - nu mai are semnal.
 
  Ridic ușor dintr-o spânceană și dau de înțeles că mă interesează intimitatea mea. Nu vreau arest în lumea special creată pentru un singur cobai și nici big brother în variantă exclusivistă. Vreau aer tare, bun să ațipesc la mijloc de inspirație. Sunt dispus să-mi dedic universul în care funcționez cu ajutorul atâtor mecanisme discrete, cu ajutorul primei melodii ce-o aud la radio. Râd în palme și unii cred că bocesc cât pentru un ocean. 
 
 Fără supărare, dar mă simt prea conectat. Lumea pretinde că există lângă mine, chiar și în visele mele, dar în lipsă de informație cognitivă, amestecată cu tehnologia ultimei generații, sunt un singuratic ce-și face, cu greu, o ceașcă de cafea amară - zahărul brun e vinovat, nu îndulcește.
  E lesne de înțeles că mi s-a cam luat și nu întrec munții prin înălțimea eforturilor mele virtuale. Cerșesc pace în lume și forfotă ameţitoare în doi. Amestecând mai mult de două elemente, suntem ca extratereștrii, nimicim vidul și căutăm noi așezări. Lăsăm urme în explorarea noastră și doar amintirea a două trupuri c-un singur suflet mai poate face motivația să zburde alături de neuroni. Pustiu la tot pasul. Îngenunchez într-o piață aglomerată, îmi pun capul pe asfaltul rece și las zgomotul să mă ruginească. Atât de multe suflete și nici măcar unul pentru mine. Sunt un trist posedat de acțiunea unor culori. Ceea ce văd e mărețul Matrix rupt din mințile regizorilor dozați în fiecare noapte petrecută prin cluburile întunecoase. Sunt un șoricel rămas fără codiță, un înger blocat în propriile-mi aripi, o cafea ce se varsă o dată cu spargerea ceștii, un iluminat ce a murit la loc de suburbie. Iar joaca asta pe câmpii nu ne interesează, lucrurile mărunte sunt aruncate într-un coș de gunoi dotat cu pungă de plastic. Fundul gunoiului face cale liberă spre o biserică, iar cei ce cred că lumina e doar sus, au apus înaintea speranţei.
 
 Libertatea mea și-a cumpărat cătușe de la sex-shop, se distrează și incinerează ultimele versuri scrise înainte să împlinesc 14 ani. Tinerețea mea a început să prindă riduri și covorul înflorat ca la țiganii de elită, îmi fuge de sub picioare. Sunt eu, un iluzionist. Îmi fac sufletul să dispară și las libertatea să se confunde intr-o oglindă cu zeci de reflexii.
 
 Televizorul e cea mai bună oglindă în care ne regăsim. Idolatrizăm niște păpuși și avem sămânța de scandal. Fugim în excursii o dată în viață și prindem un tren personal plin de intenții. Libertatea nu oprește în stații, dar merge mai încet atunci când tineretul suportă cu greu conexiunile stradale încastrate într-o cameră internaută.
  Oftează și realizează! Conștientizează și spune după mine. Suntem, cu toții, niște prizonieri. Putem scăpa doar retrăgându-ne în munți. Laptele de capră nu va face figuri, iar gustul branzei va aduce un zâmbet pe chipul obișnuit cu fast food și taclale urmărite pe plasmă.
 
 Am pregătit grătarul, am suficiente lemne și cărbuni. Cerul e senin, semn că n-o să plouă, iar prietenii sunt în așteptare. Sper să nu fie imaginație. Va aștept pe toți în libertatea mea!