M-am mutat pe JohnCristea.RO

sâmbătă, 14 iulie 2012

Facebook-ul provoacă TOC


            Până în prezent, nicio altă reţea de socializare nu a reuşit să se facă atât de ramarcată în România, precum Facebook. Viaţa online deţine o umbră de tristeţe şi umple momentele de singurătate cu nişte conexiuni puţin prea departe de realul palpabil.
            România are facebook şi se prezintă la datorie neaşteptat de bine, chiar dacă cifrele îi prezintă pe 20% dintre romani în incapabilitatea de a scrie şi a citi. Dacă fenomenul de social media încă nu a acaparat întreaga populaţie, există suficient timp pentru ca fiecare roman să aibă o conexiune. În România lucrurile se extind mai greu, indiferent cât de comerciale ar fi. Nici nu vreau să-mi imaginez o societate de consum care-şi petrece majoritatea clipelor, în mod online. Vreau să mai găsesc un zugrav disponibil, un ţăran care mulge o vacă şi o mândră care să calce fânul.
            Facebook-ul te obligă în mod indirect să-ţi verifici activitatea afişată pe perete/wall. Fiecare utilizator face tot posibilul să creeze şi să împrăştie informaţie, chiar dacă în realitate bate vântul. De aici începe o influenţă de temut, o armă manipulatoare ce-şi construieşte utilizatorii după bunul plac. Nu eşti obligat să ai facebook, dar în cazul în care deţii un cont pe această reţea de socializare, eşti maleabil - urmezi turma chiar dacă acţiunile nu sunt tocmai pe placul tău sau chiar dacă timpul tău începe să devină tot mai limitat.
            Ce face Facebook-ul? Aglomerează informaţia şi creează dependenă, stimulând astfel TOC - Tulburarea obsesiv-compulsivă. E un nume pompos şi uşor de evitat, doar că obiceiurile repetitive, verificările inutile, precum şi gândurile focusate pe un singur subiect interzis, provoacă o tulburare de care suferă un individ din 50. E o cifră îngrijorătoare, mai ales că studiul are ceva vechime în spate şi nu a ţinut cont de reţelele de socializare şi de obsesiile pe care acestea le provoacă încă de la prima logare.
            Cum funcţionează TOC pentru Facebook? Schema e simplă! Dacă activitatea ta pe facebook este incoerentă, lipsită de acţiuni majore, dar ea continua să existe tot mai intens, chiar şi din oră în oră, TOC este şi în viaţa ta.Chiar dacă negăm, obsesia pe care o avem pentru facebook ne afectează viaţa şi deciziile. Vrem să ştim ce notificari avem, dacă există utilizatori care ne-au mai cerut prietenia, dacă cineva ne place poză de la profil, cine ne comentează starea, cine mai este într-o relaţie, cine creează conţinut şi cine se zbate pentru a ne scrie pe chat, chiar dacă noi nu înţelegem limba în care ni se adresează. Cu fiecare logare, obiceiurile devin parcă trase la indigo, o reclamă ieftină ce stimulează chiar şi depresiile.
            Cine citeşte aceste rânduri să ia la cunoştinţă cele scrise mai sus şi să se îndrepte spre o cale mai uşoară de exteriorizare, pentru a defavoriza facebook-ul. Plăcerea pentru această reţea a fost stimulată şi de către televiziuni care şi-au dorit să intre în contact cu fanii. Surpriză! Au reuşit această magnifică performanţă, iar acum orice produs are pagina de Facebook. O turmă greu de refuzat, dar nu singura.

            Am putea suferi de TOC dacă:
            1. Ne uităm la ecranul telefonului de multe ori pe zi, butonam, dar fără să avem vreo activitate reală, ci doar una instinctuală.
            2. Vizităm site-uri de internet doar din obişnuinţă, iar informaţia o lăsăm pentru alţi utilizatori.
            3. Ne gândim o mare parte din timp dacă am închis uşa casei, dacă aragazul este oprit, ba chiar ne gândim dacă nu cumva ne-a luat foc locuinţa.

            În funcţie de mediul în care ne petrecem timpul, avem onoarea de a căpăta anumite ticuri, ba chiar obsesii şi putem dezvolta TOC. TOC nu este depistabilă în prima fază, însă până la maturitate (vârsta de 40 de ani), tulburarea ajuge să fie evidentă şi pentru "gazdă".
            Putem să-i venim de hac tulburării obsesiv-compulsive prin terapie şi tratament medicamentos.

P.S. Imaginea ilustrează ipostaza unei adolescente obsedată de spălatul pe mâini.