M-am mutat pe JohnCristea.RO

duminică, 13 noiembrie 2011

Abuz împotriva subconştientului

 Îmi închipui un copac bogat în frunze verzi, ordonate într-o armonie greu de descris. O cazemată ce se rezumă la linişte şi protecţie. Un vals fără muzică şi fără mişcări regulate ale trupului. Sunt ameţit şi sângele nu a primit în prealabil alcool. Nu îmi pot explica trecutul şi doar subconştientul mai dă rateuri, mizând pe reveria mea acceptată în aşteptarea cartofilor prăjiţi.
 
   Neuronii mei au primit vizită neaşteptată din partea unui străin, mă simt abuzat şi urgenţa nu m-ar ajuta decât cu nişte pastile. Senzaţia că trăiesc ca într-un Metrix se datorează imaginilor vizionate, îndelung timp, cu ajutorul pixelilor măsluiţi de lumina unui neon ce stă să moară. Lentile, ochelari şi zodia gemeni. Dualitate şi bonus primit în dar după fiecare finalizare. Nu există runde, ci doar săptămâni ce par tipărite în aceeaşi ordine. Triunghiul primeşte câte o coroană la fiecare glonţ ce-mi nimiceşte vreun vis de noapte. E vorba de rege şi regină, de putere şi stăpânire, de lupte prin cuvinte, de câştig prin romane.
 
 Fantezia subconştientului e să se dea timpul înapoi sau viitorul să domine clipa prezentă. Pumnii mei strânşi ascund elixirul şi vocile celor legaţi la ochi îmi întind o capcană. Sunt legat de ceilalţi, sunt suspendat de-un fir de aţă ce taie carne fără milă. Mişcarea eronată, aduce lipsă de viaţă, căderea în gol trezeşte şi morţii din somn. Leapşa dezvăluie ultima scorbură în care să-ţi păstrezi intimitatea. În întuneric nu ai voie să respiri, iar lumina se lasă aşteptată. Trec dintr-un vis în altul, cadrele se schimbă, însă acţiunea îşi continuă nenorocitul negativ, e o carte interminabilă, fără rost şi cu mult foc. Nu pot să mă ard, nu fac parte din poveste, sunt doar un privitor manipulat de picturile zeilor. Credinţa îmi este bruiată prin semnale acustice, de joasă intensitatea. Un zgomot scos din canale vrea sa domine naivitatea unui mers în patru labe. Subconştientul a devenit mai activ ca niciodată. Îşi face de cap!
 
  Rădăcinile copacului încep să putrezească, seceta usucă pulsul frunzelor, iar eu mă îndrept cu viteză către pământ. Nu mai am acoperire. Sunt distrus! Ochii mei rămân fixaţi către cer şi pentru o clipă mă împac cu Sindromul Down.
 
  Copilăria, o parte a subconştientului -  în ea zac cele mai multe răspunsuri! 

miercuri, 19 octombrie 2011

Inspiraţia optimiştilor în prezenţa morţii

Când moartea îţi bate la uşă, la geam, în perete şi îţi urlă în timpane, evenimentele încep să decurgă tot mai intens. Orice picătură de informaţie devine importantă, iar triunghiul în care destinul se învârte, arată spontan în explozie şi energie. Ceasul numără existenţa noastră clipă de clipă, o cascadă varsă în mod grăbit amintirile, iar blestemul e privit ca pe o medalie ruginită.

Filmul însetat de culori, rulează în alb negru, iar optimistul suge energie din întreaga întindere a luminii. Grădina, plină de ierburi otrăvite, primeşte un impuls, iar soarele hrăneşte mireasma florilor proaspăt înflorite. Când moartea îşi face loc în trupul unui optimist, o pastilă plină de fericire jură că nu va lăsa inima să îngheţe, iar mintea va juca poker la cacealma, fără pic de alcool în sângele infectat de tehnologie.

Cancerul nimiceşte ţeluri prin simpla prezenţă în micile mele rânduri. Acest cuvânt e televizat, vizat, ştampilat, introdus în gura oamenilor din toate categoriile sociale. Eşti martor la propria ta crimă şi nu vrei să laşi oglinda să-ţi arate trupul mâzgălit de milioanele de străini. Războiul a început imediat după diagnostic, iar vinovăţia nu lipseşte din peisaj. Ţi se sugerează alternative, citostatice şi un pumn de medicamente. Ceaiurile te pun într-un cadru naturist lăsând boala să cocheteze cu pământul. Nu există şanse reale, decât minuni şi doctori ce mint de zor pentru autosugestie. Noua generaţie şchiopătează, iar curajul începe de la pacient urmându-şi firul până la ultima rudă, cea de dincolo de ocean. S-a depăşit interesul, iar globul a primit un pumn de variante valabile!

Slavă Cerului că existenţa nu se termină în ţărână. Fără optimismul bolnavului, cei sănătoşi ar muri fără speranţă, acoperiţi de munca inutilă. Atunci când cad pereţii peste noi, iar sensul în lumea asta se sparge în bucăţi microscopice, atinge-ţi fruntea şi spune-ţi că nu ai febră. Nu fii nebun! Bucură-te că eşti încă aici!

Acum las să curgă şiroaie de rânduri vizibile doar în mintea mea şi îmi astup gura cu bandă, ca să nu şoptesc şi alte secrete, mai puţin domestice. În maniera aceasta, influenţa pozitivă se poate divulga doar prin natura faptelor ce au consecinţe şi peste zece ani! Calitatea cantităţii trăieşte într-o suburbie personificată de legile copilăriei. Totul a început cu suflet şi din dragoste. Unde doar se îngrămădesc lucrurile, iar gunoiul se regăseşte sub preş, acolo dormitează miros de doctor şi bolovani ce provoacă migrene. Termopanul se pregăteşte de evoluţie, iar vidul absoarbe singura şansă - ultima gură de aer.

Aşa se face că doar cei mai puternici reîntregesc inspiraţia şi luptă pentru cel mai mare câştig: viaţa. Legat la mâni şi la picioare, poţi observa, dar nu poţi acţiona. Suntem plini de muşchi ce se roagă să fie puşi în funcţiune. Nu merită să rămânem indiferenţi - hrana sufletească e un înţelept dar.

Neştiinţa parchează lângă naivitate şi cruditatea trupului lasa sufletul pe mâna celor ce reprezintă vocea poporului. Fii motivat de cei ce se bucură chiar şi de ultima lună de viaţă - poate pe noi nu ne apuca nici ziua de mâine.

Contează cum priveşti energiile!

marți, 18 octombrie 2011

Omenirea e o păpuşă gonflabilă

 Plastic reciclat şi zâmbet uitat într-o oglindă străină. Resetăm timpul în speranţa ca el să ne asculte, iar realitatea arată că ne pierdem viaţa fără să ne împlinim adevăratele vise. Călimara cu cernala a fost uitată într-un dulap îmbibat cu naftalină, iar pixurile şi-au întărit pasta înaintea termenului de garanţie. Virtualul se extinde, iar un bătrânel mă ajută să înţeleg de ce sunt pastruns de o libertate atât de crudă.
 
 
 Suntem miliarde de suflete prezente pe un singur pământ, iar originalul nu încetează să apăra. Suntem diferiţi şi importanţi cu toţii. Servim linişte cu porţia în lumea haosului. Nu zâmbim decât la comandă, iar sex shop-ul e o alternativă pentru fericire. Ne-a ajuns penetrarea până în gât, din păcate însă, tot căutăm eliberare de tensiune. Deţin un efect psihoactiv pe care şi tu ţi-l poţi asuma în prima intersecţie, în aglomeraţie -doar imaginaţia să nu-ţi stea locului, iar urechile să audă valurile oceanului demn de respect la superlativ.
 
 
 Păpuşa gonflabilă, e un accesoriu sexual, ce satisface anumite necesităţi fiziologice, îmbunătăţind viaţa, pentru scurt timp - cam cât durează o ploaie torenţială de vară. De la minunatul cauciuc în care s-a pompat aer respirat de-o gură plină de dorinţă şi până la extrema în care omenirea devine o păpuşă, nu e multă sudoare vărsată. Suntem nişte marionete. Ni se achită o sumă de bani şi executăm interese după cum ni se cântă. Teatrul e cea mai bună variantă pentru o autosugestie fără regrete. Nişte sfori ne atârnă trupul spre public, iar cui nu-i convine poziţia, poate renunţa la a trăi.
 
 
 Existenţa noastră e strâns legată de un pumn de carne ce pompează sânge în vene. Ne hrănim acţiunile, dar uităm de alimentarea sufletului. Robotizarea societăţii a lăsat în urmă o cantitate uriaşă de informaţie spirituală. Vila cu piscină, maşina de lux şi femeile în harem nu ne mai satisfac întreaga fiinţă. Cocoşaţi de durere, căutăm ceea ce am pierdut. Suntem nişte săraci. Cerşim ceea ce au primit primii oameni de pe pământ! Inteligenţa superioară ne amestecă Universul şi ne prinde în mrejele uşilor ce se închid şi se deschid. Ştiinţa e cea mai singură cale prin care omul se lasă manipulat. Prezentul e nul. Viitorul zace şi aşteaptă, iar trecutul e o muză ce dezvoltă pajiştea unui deja vu.
 
 
 Mi-aş dori să nimicesc acest artificiu, iar cunoaşterea mea să devină unică în spaţiul libertăţii. Stropi de alcool se îndreaptă spre păpuşa gonflabilă. Primul băţ de chibrit şi prima scânteie  fac deliciul luminiţei de la capătul tunelului.
 
 
 Revoluţia spirituala îşi spune cuvântul cu ajutorul cerului. Priveşte-l!



miercuri, 12 octombrie 2011

E o zi minunată în închisoarea minţii

 Când foloseşti cuvântul minunat, gândul pătrunde adânc până în limita posibilităţilor. Amintirile prind viaţă şi ceva se naşte la superlativ. Cerul albastru explorează amintirea şi inexistenţa rupe trăiri ale imaginaţiei. Toate conexiunile au loc în creier şi senzaţia că pământul e sub picioare, dispare la prima ploaie ce te îngroapă în noroi. Alegerile îţi aparţin, dar tu vrei să dai vina pe moneda ce joacă rolul decisiv în intrările şi ieşirile tale. Scena îţi aparţine, iar personajul a fost inventat la vârsta la care tu ai luat naştere.
 
 Nu e nimic mai presus de tine, însă când te gândeşti la "minunat", ai impresia că cineva te priveşte cu ochii mari de sus. Asupra întregii cuvântări supui minusculul şi reîntregesti nimicul. Tot ce e capabil în lumea de sus, pentru tine e un lux intrat la apă. Aşa se întâmplă când simţi că te-ai închis. Aşa mă simt şi eu când mintea nu mă lasă să-mi îndeplinesc misiunile.
 
 Duc un război cu cele necuvântate, dar gândite. Mă aflu într-o închisoare rece şi întunecoasă. Abia am loc să mă mişc şi deşi totul e strâmt, mă înghesui şi mai tare în tainicul zidit. Vreau să nu exist şi să mă nasc iar. Nu există nicio siguranţă că dincolo de gratii ar există o soluţie, dar noul îmi face pielea ca de găina şi vreau mai mult din această plăcere interioară.
 
 Rămân în stare de faliment, iar chipul îmi amorţeşte atunci când observ evoluţia prostituţiei verbale. A scoate cuvintele la înaintare, e o armă de mijloc - haosul produs în zilele noastre e născocit dintr-o eroare umană. Acum suport consecinţele, stau închis. Nu-mi pare rău de povestea în care m-am înscris, însă gura mea simte dorinţa unui ultim sărut cu câteva picături de ploaie. Nu mi se stinge pofta de univers şi clădesc rânduri pe care să mă caţăr şi să evadez. Aşa-i că sună a fantezie? Parcă nici pereţii groşi nu-i pot penetra. Dar dacă mă opresc din a crede în mine, se stinge şi ultima lumânare, înainte de vreme.
 
 
  Plusez câteva lacrimi de impresie şi îngenunchez în faţa celor ce se cred zei - doar poligraful ştie câte minciuni am scos pe gură cu semnătură pe hârtie. Sunt un laş ce-şi merită locul, dar ştiu sigur că sunt unii care nu au nici atât. Oare ei ce-au făcut? Mintea mă declară absurd şi-mi oferă o carceră ca pentru cei anorexici. Pereţii se strâng, iar eu mă gândesc la o implozie serioasă. Nu pot sta cuminte la nesfârşit. Pereţii sunt îmbibaţi cu afrodisiac şi mă simt obligat să sap! Car în spate o povară a celor ce vor să-mi fie duşmani şi le trimit câte un gând bun, înainte de culcare. Încă tremur de frig, iar ei de frica mea. Nu le vreau moarte, ci încercare.
 
 
   E o zi minunată în închisoarea minţii, iar azi e eliberarea mea. Nimic nu ţine de cauţiune, bună purtare sau îngeri ce vor să mă ia. Mi-am ispăşit pedeapsa şi vreau să profit de libertate.
 
 
  Ameţeala mea te-a pătruns şi pe tine, ai încercat lichide şi fumuri, dar nu ai găsit porţi deschise. Uşa principală a fost izolată, iar acum te regăseşti în putoarea celor ce au închis visele mapamondului.
 
   Îţi vând un pont! Evadează!
 
 

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Asigurare pe viată


Ne mândrim, dar nu ştim sigur cu ce anume. Găsim puncte în comun cu cei ce ne zâmbesc pe la spate şi strigăm cât ne ţin plămânii, ca nu cumva să uite cu toţii de existenţa noastră. Într-o cădere continuă, dominăm necunoscutul, iar dacă peste noapte, un expert se trezeşte să se declare Dumnezeu, lovim la ţintă şi nu permitem ca cineva să ne violeze ideile.
 
 Asigurarea pe viaţă e doar o poliţă bună de înrămat şi de arătat prietenilor ce abia îşi trag pateul pe pâine, un fel de clişeu prin care ceilalţi te privesc cu alţi ochi, iar duşmanii îţi aşteaptă decăderea în glorie. Moştenirea, în caz de incediu asupra trupului, e inestimabilă, doar sufletul ştie câtă patimă va duce în spinare şi câţi îngeri va convinge, că nu vine din iad. Lumea haosului e doar o invenţie a schizofrenicului ce-şi pierde vederea prin cărţile cu tentă religioasă, dar cu scop apocaliptic. Nimic nu e sigur. Intensitatea cu care primim anumite impulsuri ne poate ghida şi influenţa atunci când o alegere este pe punctul de a fi luată. A bate câmpii e o meserie cunoscută până şi de străini, marţienii fac împrejurul lumii, noi doar tragem cu ochiul la o sticlă plină de culoare. Naşterea unor drumuri, aduce de la sine şi o asfaltare a găurilor în care cei mai polizati pe creier se aventurează şi se pierd pentru vecie.
 
 Mi-aş asigura fericirea, dar nu stă locului şi nici nu ştie să se semneze pe contract. Aş bate măcar palma, dar e construită dintr-o materie necunoscută ştiinţei. Pot doar să mă asigur că în liniile mele transparente, răul nu va putea încăleca, ca pe un cal negru şi nu va fugi cu ce am mai de preţ. La schimb aş da aurul şi argintul şi aş păstra pietrele. Mi-aş construi un pat din flori de tei şi aş mirosi a ceea ce simt când sunt întruchipat, metamorfozat în fericire.
 Viaţa e dusă la extrem şi poate fi valorificată doar la limite. Suntem cu susul în jos, iar monetizarea ideilor ce se dezbracă în visele noastre, ne încurcă prea mult şirul firesc al înhămării la un trăi decent. Pieptul dezgolit roade curentul ce se zbate în kilovaţi, iar consumul e strâns legat de o tanti ce acceptă doar bacnote, la fiecare final de lună.
 
 Un câine lătra la intrarea mea pe uşa principală, congelatorul îmi găzduieşte gheaţa utilă migrenelor nocturne, iar duşul fierbinte mă izbeşte de o realitate pe care o trăiesc din copilărie. Am ajuns să îmi păzesc intimitatea de pereţi şi să-mi asigur scurgerea, de teamă să nu fiu absorbit cu totul de ispiratie. În schimbul neglijenţei mele, aş fi un singuratic sec şi fără vlagă, un grup de caractere ce ar marca sfârşitul zile şi nimicul ulterior, un somn profund de somnambul şi un frigider golit la comandă.
 
 Astăzi nu ştiu ce zi e, gradele Pământului se degradează, iar viaţa mea pare sigură - vrea mai mult de la ţărâna din care s-a născut. Mama îmi încurajează doar materialul, iar potenţa ce stă în ochii mei, luceşte ca o văpaie într-un întuneric din primul cartier mărginaş ce-ţi vine în minte. Trăiesc o poveste deloc stropită de fantezie, iar ciudaţii  ar spune că sunt plin de pastile cumpărate de la colţ - replica mea nu le este oferită - mă îmbrac în negru şi fac pe surdul. Sunt prezent la înmormântarea asigurătorilor mei. Ştiam că va veni şi momentul ăsta, însă, legea nu îmi permite să le iau ce ei au acumulat în atâtea vieţi. Vampirul din mine nu o să sugă nimic, asta pentru că filmul rulează doar la cinema, nu şi în fascinanta lume pentru care nu plătesc, ca să vizionez.
 
 Dacă vi se întâmplă ca cineva să vă fluture hârtii prin faţă, indiferent de valoarea lor sentimentală sau bănească, evitaţi orice contact. Nu vă ataşaţi de ceea ce mâna omului a vrut să imite. Dumnezeu lasă un întreg concert să se dezlănţuie dincolo de fereastra în care se prezintă anorexicele mele cuvinte.
 
 De ce anorexice? De teamă că nu au asigurare în faptele uterioare!   

miercuri, 28 septembrie 2011

Cerșesc o libertate bună de pus pe grătar

  M-am fript, nu de puține ori, în cantități industriale. Conform legilor ce mi le creez, altfel pentru fiecare clipă, explodez la orice mișcare ce se perinda în jurul meu, în mod misterios. Misterul mă înlănțuie, mă ridică și mă introduce pe un tărâm unde nu am acces la nimic, chiar și telefonul și-a pierdut curajul - nu mai are semnal.
 
  Ridic ușor dintr-o spânceană și dau de înțeles că mă interesează intimitatea mea. Nu vreau arest în lumea special creată pentru un singur cobai și nici big brother în variantă exclusivistă. Vreau aer tare, bun să ațipesc la mijloc de inspirație. Sunt dispus să-mi dedic universul în care funcționez cu ajutorul atâtor mecanisme discrete, cu ajutorul primei melodii ce-o aud la radio. Râd în palme și unii cred că bocesc cât pentru un ocean. 
 
 Fără supărare, dar mă simt prea conectat. Lumea pretinde că există lângă mine, chiar și în visele mele, dar în lipsă de informație cognitivă, amestecată cu tehnologia ultimei generații, sunt un singuratic ce-și face, cu greu, o ceașcă de cafea amară - zahărul brun e vinovat, nu îndulcește.
  E lesne de înțeles că mi s-a cam luat și nu întrec munții prin înălțimea eforturilor mele virtuale. Cerșesc pace în lume și forfotă ameţitoare în doi. Amestecând mai mult de două elemente, suntem ca extratereștrii, nimicim vidul și căutăm noi așezări. Lăsăm urme în explorarea noastră și doar amintirea a două trupuri c-un singur suflet mai poate face motivația să zburde alături de neuroni. Pustiu la tot pasul. Îngenunchez într-o piață aglomerată, îmi pun capul pe asfaltul rece și las zgomotul să mă ruginească. Atât de multe suflete și nici măcar unul pentru mine. Sunt un trist posedat de acțiunea unor culori. Ceea ce văd e mărețul Matrix rupt din mințile regizorilor dozați în fiecare noapte petrecută prin cluburile întunecoase. Sunt un șoricel rămas fără codiță, un înger blocat în propriile-mi aripi, o cafea ce se varsă o dată cu spargerea ceștii, un iluminat ce a murit la loc de suburbie. Iar joaca asta pe câmpii nu ne interesează, lucrurile mărunte sunt aruncate într-un coș de gunoi dotat cu pungă de plastic. Fundul gunoiului face cale liberă spre o biserică, iar cei ce cred că lumina e doar sus, au apus înaintea speranţei.
 
 Libertatea mea și-a cumpărat cătușe de la sex-shop, se distrează și incinerează ultimele versuri scrise înainte să împlinesc 14 ani. Tinerețea mea a început să prindă riduri și covorul înflorat ca la țiganii de elită, îmi fuge de sub picioare. Sunt eu, un iluzionist. Îmi fac sufletul să dispară și las libertatea să se confunde intr-o oglindă cu zeci de reflexii.
 
 Televizorul e cea mai bună oglindă în care ne regăsim. Idolatrizăm niște păpuși și avem sămânța de scandal. Fugim în excursii o dată în viață și prindem un tren personal plin de intenții. Libertatea nu oprește în stații, dar merge mai încet atunci când tineretul suportă cu greu conexiunile stradale încastrate într-o cameră internaută.
  Oftează și realizează! Conștientizează și spune după mine. Suntem, cu toții, niște prizonieri. Putem scăpa doar retrăgându-ne în munți. Laptele de capră nu va face figuri, iar gustul branzei va aduce un zâmbet pe chipul obișnuit cu fast food și taclale urmărite pe plasmă.
 
 Am pregătit grătarul, am suficiente lemne și cărbuni. Cerul e senin, semn că n-o să plouă, iar prietenii sunt în așteptare. Sper să nu fie imaginație. Va aștept pe toți în libertatea mea!

sâmbătă, 20 august 2011

Pe înţelesul celor ce vor să plece

Crud si fără de sperantă. Nu există verdict împotriva unei mici răutăţi.... Dacă dispare, din simplă întâmplare sau din motive bociferate în limbi străine, e cazul unei schimbări de regulament. Dacă dorinţa-i gata împachetată si expediată spre doritor, sufletul n-are voie să cedeze - un adevărat calendar de distractie îl asteaptă!

Laudă celor celor ce uită de ei în speranta de a deschide noi orizonturi celor ce vor să apună înainte de vreme.

Cine stabileşte vremea când coasa intră în actiune!? Nimeni! Doar de te crezi Dumnezeu, îti poţi reda o putere. De reuşesti un negoţ, foloseşte pozitivul ca pe cea mai buna opţiune ce se află în testamentul unei noi generaţii.

Să continui prin a însira spovedania pe o coală albă. Am pătat până şi rodul muncii mele şi nimeni nu mi-a sărit în ajutor. Ceva fără de pacat e parte din minune. Pe Pămant zac minuni mişcatoare – doar evoluţia a pălit substanţa. Ne credem nişte singuratici, deşi ne minţim - pântec din pântec si rugă inchipuită pentru sângele vărsat doar în poveşti. Să plângi în neştire, iar picurii săraţi sa-ţi ingroape gândurile în mare.

Viaţa poate pătrunde în fiecare măruntaie de nisip, iar de frică, ti-aş sugera să-ţi traieşti momentul fără a întoarce capul către ispită. Cel puţin... nu în viaţa asta!

vineri, 17 iunie 2011

Seductia tehnologiei! Facem dragoste ca niste roboti

Ne ucidem cu bestialitate visele si ne rezumam la instinctul animalic. Nici mass media nu ne mai ofera prea multe alternative si fara sa ne dam seama de intregul proces pe care il urmam, ne transformam in roboti ghidati de catre o forta ce nu se afiseaza in pozele de pe site-urile de socializare.

Nu suntem mutanti din nastere, revolutia mutilarii isi urmeaza calea in decursul anilor, iar pana la maturitate, oglinda ne arata un plastic comercial, un photoshop ce mascheaza realitatea fara intarzieri. Facem promisiuni catre divinitate si promitem sa fie totul doar din curiozitate, dar drogul nostru, trupesc sau sufletesc, nu tine cont de pactul nostru anterior. Introducerea noastra in cilindrii vietii ne face nedisponibili pentru mirosul teilor gata infloriti.

Ne-am blocat alimentatia, ne-am surzit ca sa nu auzim ciripitul diminetii si vazul nostru este blurat in mod intentionat de informatie irelevanta. Ne tinem buretii aproape de trup si daca aparem nud, devenim pornografici. Nu reusim sa ne desprindem de sexul vazut in mod televizat, iar amaraciunea intervine cand e musai sa existe si o bucata de dragoste in fiecare moment al penetrarii. Luciditatea e in betie si retinem peisajul adus parca de la o inmormantare. Se face frig, iar patura nu reuseste sa transpire. E ceva ce vine din interior, dar care a fost produs de exterior.

Constientul nostru a fost patruns de o sageata, a curs sange, iar acum se dezvolta ceea ce eu numesc libertate. Gandurile au evadat si cauta surse palpabile de exprimare. Inca de la primul zbor iti dai seama cat de mari sunt lucrurile la inceput si cat de mici pot deveni datorita interventiei pe care o suporti o data cu fobia ta fata de responsabilitate. Ti-a fugit pamantul de sub picioare, dar te multumeste moartea si destinatia ta - tarana de pe fundul apei in care-ti petreci sfarsitul.

Pare imposibil, dar tehnologia ne omoara simplitatea, ne construieste sofisticatul si recurge la planuri diavolesti - reactionam la fel ca si sobolanii de laborator. Piata ne face de ras si noi recunoastem cat de incapabili am ajuns, rasfoim internetul si ne achizitionam un plug in, doar atat ne permite bugetul.

La ce ne foloseste un plug in cand noi detinem o structura omeneasca? La normalitatea sociala ce zace intr-o carcera a viitorului. Simt cum ne ducem la vale, desi gravitatia spune ca e varful!

marți, 14 iunie 2011

Sunt ca o carte citita in graba

Asa ma simt de o bucata buna de vreme. Sunt doar o alta marioneta ce freaca strazile cu miere si lapte. Nu sunt cu nimic mai special decat ceilalti, iar daca nu stiu sa ofer primul impuls, sunt din categoria oamenilor ce vin si pleaca.

Cum se citeste o carte in graba? Pe sarite, cate doua randuri pentru zece pagini, titlurile si o fraza din prefata si asta doar din cauza unei coperti idioate ce nu ma lasa sa-mi desfasor imaginatia, o fatada ce-mi face de rusine povestea mea de succes, cateva guri rele ce spun inversul despre ochii mei. M-au doborat, sunt la pamant!

Ochelarii s-au invechit, iar lentilele sunt prea proaste pentru ochiul omenesc. Vedem doar ceea ce ne convine si sufletul nostru e vandut de carnavalul prezentat centimetru cu centimetru pe trupul nostru.

Privim in gol atunci cand ni se arata povara unui om chinuit inainte de prima tinerete, iar drama unui cuplu ce tocmai divorteaza, e un mod simplu de a spune: Vreau si eu! Ne-am cicatrizat ranile si invataturile, am inchis cutia Pandorei si lasam copilul din noi sa urle dupa o ciocolata de un leu aflata in cel mai mare supermarket.

Ne dorim, ca niste simplisti innascuti, lucruri complicate. Nu vrem sa facem fata din prima rasuflare, vrem truda, vrem aprecieri si imagine. O statuie sa zaca prin ploaie, vant, soare si ninsoare, sa spuna cat de mareti am fost noi si cat de inapoiati sunt cei ce privesc de jos.

Ma simt folosit! Realizez cu fiecare conexiune ce-o las in trecut ca nu sunt vizat pentru prea multe motive. Ne folosim intre noi si spalam de zor carpele umplute de noroiul provocat de la prea multe lacrimi. Radem si plangem, traim ca intr-o librarie!

Pentru final de reguli scrise - sunt ca o carte citita in graba. M-as bucura sa nu-mi uiti numele!

joi, 21 aprilie 2011

Perfectiunea asa cum am perceput-o eu

Sa umblu gol pusca intr-o natura vie. Sa dau de un Rai doar al meu si sa nu gasesc decat o pajiste imensa plina de frumusete. Sa sterg tablourile ilustrand crimele si sa se conceapa istoria doar din momentul prezent in care traiesc.

Cand perfectiunea a inceput munca pe parcela mea, am sperat sa plec in zbor si sa nu ma las atacat de vreun vultur nemilos si infometat. Visul mi s-a implinit pe jumatate, iar vinovata e doar furtuna ce m-a prins printre norii pufosi preschimbati in frustrari umezite.

Perfectiunea e o femeie frumoasa, dar lipsita de vulgaritate. O portocala decojita, un ceai aromat si fara zahar, un ceas mecanic... Perfectiunea exista, doar ca noi ne impotmolim in carnea frageda ce ne face cu ochiul in miez de noapte.

Percepem materialul ca pe cel mai real existent al lumii si nu scotocim suflete pentru a gasi calitate. Perfectiunea uita sa mai viziteze un robot matur si plin de vicii. Lumea e automata, totul functioneaza dupa reguli stricte, limitarea isi creeaza bariere solide si zbieram dupa libertate - insa nimeni nu ne-aude.

Perfectiunea nu stie de gluma, perfectiunea nu exista azi. Adam si Eva si-au stricat puritatea incercand sa caute ceea ce ispita a vandut din vorbe. Se intampla aceeasi manevra si in zilele noastre, doar ca s-au facut mici retusuri pentru cei cu ochelari de cal si plini de invatatura: legea atractie pluteste in manipulare.

Si ca sa te inund cu ceea ce simturile vor sa inghita pe nesaturate, iti daruiesc un pat moale cu apa, o iarba fina trasa pe nas, un alcool ce ameteste lavabilul din cutia ta, o lumina stearsa de buzunare goale si eternul vals prins pe orizontala pentru care inca mai platesti bani frumosi.

Perfectiunea asa cum am perceput-o eu, chiar daca risc sa fiu pus la zid pentru ca visez prea tare.

marți, 5 aprilie 2011

Tinerii petrec pana la moarte: tigari si etnobotanice (droguri usoare)

Ne plangem de poluarea pe care masinile o fac si dam vina pe mancarea nesanatoasa pentru aparitia anumitor boli din viata noastra. Strangem pumnii in fata celor ce ne gresesc voit si nu ii intelegem pe cei ce ne-au tratat cu flit în trecut. Nu lasam sa ne treaca pragul un dusman de moarte si vorbim despre cei necunoscuti ca si cum ar fi prietenii nostri.

La tineret se mai uita cineva? Ce sperante mai are un tanar proaspat iesit de pe bancile scolii si cum se mai poate el manifesta ca si fiinta productiva cand nimeni nu-l trage de maneca sa-i spuna ca nu e bine calea pe care a apucat-o?

Sunt pustani care nici nu au 18 ani de vietuire omeneasca si se prostesc luand tigarile ca pe o placere si o calmare instantanee. Probleme din varsta frageda? E chin si infern, iar un copil poate muri din cauza unui fum de tigara, amestecul unui context ilegal il stimuleaza sa încerce si etnobotanicele. Fericire rupta din iad. Sa privesti plonjarea unui tanar curajos, de la etajul zece, atunci cand mintea ii este afumata. Sa-l striveasca pamantul si nimeni sa nu mai poata interveni. Parinti acuzati de neglijenta si indiferenta, dar nimeni nu stie ca raul este facut de mainile proprii.

In caz ca sunteti adulti, stati cu ochii pe puritatea tanarului ce va duce generatia mai departe. Nu-l influentati si ajutati-l sa cunoasca lumea, nu gasca din fata blocului.

Etnobotanicele si tigarile nu au voie în viata nimanui. Dependentele strica mintea si trupul.

De retinut: Tindem sa fim ambalaje frumoase ce retinem viermi pe dinauntru.

duminică, 13 martie 2011

| Gogule, probleme in Paradis? Despre cum ne ucidem, dar ramanem in viata |

Ne inspiram din povesti inexistente si pline de talc ca sa aflam cum sta treaba cu Paradisul si ca sa ne hotaram si noi intr-un final ce naiba e aia fericire. Cu cat scotocim si amestecam lucrurile mai mult intre ele, cu atat ne infundam mai adanc in nisipurile miscatoare ale unei vieti pline de amabilitate virusata de informatia sociala.

Paradisul e creatia omului, iar omul e creatia Universului. Atacul se iveste atunci cand cineva nu intelege singura regula: Toti suntem parte din Dumnezeu! Pacatul intervine atunci cand se strecoara cate un nebun fumat, consumator de etnobotanice inchipuite care se crede in pustiul Saharei si vrea sa fie stapan pe caldura datatoare de moarte.

Gogul din "povestea" noastra face ravagii, e un amorezat continuu si se suspenda automat atunci cand calca pe bec, rupe hartii si semneaza contracte cu alte silicoane ce nu-si au obsesiile puse la punct.

Gogul nostru nu este capabil sa-si perceapa functia pe care o are. El e ametit de putina tuica pe care-o serveste impreuna cu oile si ciobanii razleti. A nu se intelege cum ca Gogul are probleme in Paradis datorita dorintelor animalice pe care le are. Gogul nostru nu e zoofil!

Trecand peste betia de care da dovada de cel putin o viata, putem clarifica lucrurile. Nu exista un Paradis pe Pamant pe care omul sa-l descopere si sa-l pastreze. Omul este capabil de viol asupra roadelor, in spate ramane doar noroi plin de alergie.

Cum sa aflii de magie si sa spui de ea? Nu fii penibil, pastreaza secretul cat inca nu au venit nenorocitii sa investeasca in ce au vazut ochii tai.

Gogul avea si el o femeie si a vazut-o ca pe o printesa (nu ca la manelisti), a crezut in magia ei si a intrat intr-o relatie (updatata si pe facebook) numita Paradis. Dupa putina vreme "bomba sexy" de care s-a indragostit, s-a transformat intr-o evaluare zilnica, viata s-a blocat, iar mintea a creat o reverie dezastruoasa: a intrat in Iad, iar asupra suflarii s-au pus gratii. Stire de ultima ora: Gogul e la inchisoare!

Acolo, in umezeala pisicilor tandre a dat si de internet si a aflat cum sa-si intensifice viata amoroasa, cum sa-si sudeze dragostea pe care-o poarta pentru o ea si cum sa-si bata joc de tot :). Swing-ul a devenit noul subiect pe care l-a tot discutat si abordat din toate perspectivele. Si sa vezi atunci ce viata a prins Gogul de cand a auzit ce trasnai legale poate face fara ca nimeni sa-l judece. De-ar stii mamica lui... ce face el.

Vieti intregi au mai trecut, iar individul din povestea noastra tot nu s-a maturizat, ba chiar s-a redus la mai putine dorinte decat inainte: sex, mancare si somn (termeni obisnuiti pentru multi).

In locul Paradisului a venit o pata mare si neagra ce s-a instalat pe inima personajului nostru atat de real in ochii ce privesc la fiecare oprire cauzata de semaforul rosu.

Consistenta de care da dovada haotica traire poate ajuta la crearea unei depresii prelungite. O boala de suflet ce se duce la inima si o investitie catre un regret etern destinat nasterii. Se pune un imbecil in fata trenului si se -ajuta- : nu moare, ramane fara picioare.

Gogule, de unde ai plecat si unde ai ajuns? Credeai ca ai probleme si ca nu te regasesti cu picioarele pe pamant? Ei bine, acum la propriu, ai ramas in mari dubii. Sa-ti doresti asa cum esti sa ramai si sa iubesti, chiar daca nu primesti decat un rahat - nici macar un multumesc-.

joi, 10 martie 2011

| De ce sa ma schimb pentru altii? |

Schimbarile sunt bune atunci cand sunt facute treptat. Sunt momente cand se cere ceva brusc, radical si fara regrete. Cum sa rezist fara sa comentez? Nu ma pot intarata singurel pe lumea asta, stimulii sunt putini si nu las prea mult de la mine. Explorez schimbarile altora si ma amagesc visand la pozitivul servit pe tava. Nu sunt de acord cu turma si ma retrag cand prea multe guri ma ataca. Nu suntem perfecti, iar schimbarile vin ca urmare a frustrarilor noastre.

Sunt hotarat sa merg privind inainte si sa nu inchid ochii la provocarile vietii. Daca cineva ma calca pe cap, sunt inzestrat sa-i raspund timid pentru inceput. Daca lucrurile se inrautatesc, car bile negre cu mine. Violent sunt atunci cand cineva ma obliga sa ma schimb. Nu ma inghiti asa cum sunt - incearca sa ma eviti - si nici eu nu te accept cape un soricel sa misuni prin viata mea.

Eu vad schimbarea ca pe o impusliva obligatie sau asa a inceput sa fie perceputa de cand presa dicteaza lumii ce sa faca in timpul liber (sa si-l piarda). Daca te plictisesti de rahatul in care te afli si daca televizorul functioneaza atunci cand vorbesti despre cuplu, divorteaza, fa la fel cum se poarta pe anul 2011.

Dincolo am lasat lumina aprinsa, imi astept musafiri, iar eu m-am sechestrat de buna voie intr-o camera intunecoasa, astept propuneri incitante si dezinhibate - raman exact cum ma stiu, neschimbat - palite de reguli scrise in ecuatii imbatranite.

luni, 21 februarie 2011

| Pe un perete scrie: "De ce va ganditi doar la voi?"|

Sunt atacat de peretii din jurul meu. Zburd insotit de pedometrul meu prin micul orasel in care traiesc si ma lovesc de tot felul de mesaje. Multe dintre ele sunt vulgare si nu contin mai mult de trei cuvinte, asta in cazul in care "artistul"a fost foarte inspirat si a creat un mesaj personalizat.

Am gasit tot felul de mesaje scrise, desenate si/sau pictate pe pereti, pe geamuri, pe orice suprafata ce nu vrea sa ramana alba. Va enumar cateva, ca sa va faceti o idee:

"Meat is murder" - ma "invata" sa recunosc ca sunt un criminal chiar daca mananc doar piept de pui gatit - cred ca acest mesaj nu vine de la un vegetarian, ci de la o suita de oameni pacatosi ce nu au ce face in timpul lor liber.

"xulita ia M*ie"- mesajele difera, le vedeti si voi, sunt cat se poate de idioate si vor sa arate cine e seful unui cartier si cine e gura tuturor. Sunt pesimist, nu cred ca se vor diminua pe viitor mesajele de genul acesta - asta e la "ei" e comunicare.

"De ce va ganditi doar la voi?"- asta e un mesaj scrijelit de curand cu vopsea neagra si conturat cu varful unui cutit, chiar in centrul tuturor lucrurilor. Oamenii trec fara sa-i dea atentie, dar eu, din curiozitate, l-am admirat si am plecat spre destinatie gandindu-ma profund la ce inseamna cu adevarat. M-am simtit mai prejos decat toti ceilalti, mi-am dat seama cat de egoist sunt, cat de mult tin la persoana mea, ce inseamna narcisismul dus la extrem si cat de greu e sa accepti realitatea.

Sunt un talhar al sufletului meu, ma gandesc prea putin la ceilalti si-mi fac timp suficient pentru mine cat sa nu duc lipsa de nimic. Sunt sigur ca e o reteta buna pentru fericire, insa individualismul nu doresc sa mai faca parte din viata mea. Sunt prea multe carari pline de oameni infometati, dornici de ruga, plini de idei si care nu au nici macar un pic de placere (iubire), iar eu stau ca un nerusinat si privesc oglinda chiar si atunci cand sting lumina. Sper sa ce? Sa vad chipuri triste carora le-am strans mana sau le-am sarutat obrajii, dar de care am uitat?

Nu garantez si nici nu girez cu increderea mea, tind doar sa imi fac timp si pentru cei ce ma cauta in mod direct. Nu o sa fug, promit!

Iar voi mesagerilor, cei ce raspanditi nelimitat, aveti n variante mult mai punctuale si care dau roade negresit. Incercati un faceebook, si el promite un wall (perete) gigant!

marți, 15 februarie 2011

| Cine vrea sa moara azi, e limitat la viata |

Frigul e din lipsa caldurii, iar ura e din lipsa iubirii. Nu ar exista rau fara sa verse cineva fericirea intr-un canal de la periferia orasului. Cand omului cu ochii luciosi i se pune pata, strica orice zambet din jurul sau, vinde cuvinte si lasa visele prostilor in soare sa se arda. Priveste si vezi cine te pandeste!

Mi-ai bagat viata intr-o sacosa si m-ai trimis la piata fara un leu in buzunar. Cum sa cumpar eu pofte trupeste cu ceva ce nu se vede, dar se simte? Stiu doar ca de la carne se vrea tot carne. Sunt un tampit si cred ca te voi cumpara c-un zambet si o vorba buna. Astern criza mea isterica si rup ce-a mai ramas din ultima ta scrisoare: mi-ai promis si nu mi-ai dat papucii. Ma tii strans fara de viata si tu spui ca e lapte si miere.

Ce sens are moartea fara pic de viata? Ce sens are mancarea fara sare? Ce sens are cafeaua fara picul de lapte insotit de linguri de zahar? Cum sa trec pe la tine cand tu ai rupt podul?

Mi-au mai ramas niste aripi de rezerva! Le folosesc cu succes si cand obosesc, pic fara sa-mi ofere cineva ajutorul. Asa dansez eu prin aer si nimeni nu intelege frustrarile ce le imit jucandu-ma c-un dop de la o sticla goala de vin.

Pe cine a mai prins carnea in mreje? Ce rusine se mai joaca cu mintea ta? Unde iti lasi copilaria si de unde incepe bestia din tine sa se dezlantuie? Vreau ca macar sa m-anunti cand ai murit... sa incep si eu sa traiesc.

Viata e o limita, moartea vorbeste singura despre ea. O vedem la stirile de la ora cinci, o citim in presa locala si nationala, o privim chiar cu ochii nostri si o inhalam stiind ca e fructul interzis.

Spun sa se faca protest si sa ne amintim exact de ce-am venit pe lumea asta. Nu e corect sa pierdem vara luand silicoane dezordonate la control. Daca vreau sa ma scobesc intre dinti, sa stiu ce urmeaza dupa si sa fiu privit doar cand sunt la capacitate maxima.

Viata nu exista din cauza unor conexiuni de ordin nefiresc. Viata nu e un cuvant cu care sa te joci, iar moartea profita cand tu n-o barfesti. Viata si moartea ar trebui sa-si faca cont pe facebook si sa-ti dea comentarii la poze. Vom stii exact cand traim si cand murim, cand ne mintim pe interior si cand ne topim de atata energie pozitiva primita de la viata. Femeia cu mustata exista, dar barbatul care s-o iubeasca, nu!

O sa-mi pun ochelari afumati la purtator si o sa fac pe simtitul. Nu o sa regret clipa in care mi-am dat moartea pe-o bucata buna de viata.

sâmbătă, 5 februarie 2011

| Unde s-a dus mirosul pielii tale? |

Am sa cred ca cineva m-a sechestrat si m-a lasat fara pic de miros, ca mi-a astupat narile si mi-a indus sufletul in eroare. Cum sa mangai ceva ce inca nu-mi miroase a viata si a NOI, cum sa stiu despre viitor, cand nici macar prezentul nu se concepe?

Tradez cu fiecare pasire de-a mea si lupt ca sa fac simple diferente. Blugul nu sta la locul lui, iar inima e tampita. Iluzia nu s-a inventat in zadar, are scopuri deloc caritabile si se claseaza pe primul loc.

Sunt un magician si nimeni nu trebuie sa stie asta. Cum sa creada cineva ca ma refer la o piele de azi? E o piele ce-am atins-o intreaga viata, de care-mi e dor atunci cand mi se sugruma sansa de a mai respira. Dau de gol stele ce-mi sunt in preajma si luna nu se mai vede decat intr-un colt de linie curbata, linistesc salteaua si azi e rosu... stau la semafor.

Ma dor ochii de la atata plans in mine, canta muzica singura-n urechi, bat rimul usor cu piciorul drept, pozez ceea ce trebuie sa semene a amintire.

Pielea e un asfalt de pe o straduta uitata de ochii mei. Sa-i spunem "old street", iar cladirea albastra nu a devenit decat o poanta, o gluma buna. Sa refacem puzzle-ul si sa nu murim cand primavara invie. Nu-i asa ca ma furi atunci cand dormim?

Nimeni sa nu stie de fularul ce ti l-am tinut in brate pentru o mie de clipe... de acolo a-nceput mirosul pielii tale.

duminică, 9 ianuarie 2011

| La pescuit de oameni |

Pentru pescarii amatori, aceasta destainuire poate fi tentanta si creatoare de noi fantezii. Pentru profesionisti, o alta apa rece si fara pesti.

Ma perind prin acvariul vietii si supravietuiesc datorita unui artificiu - omul. Imi place interactiunea si imi vine sa urlu atunci cand e liniste in jurul meu. Daca taci, insemna ca esti timid si ca esti schilod in cuvinte. Nu doar ca sunt maniac, dar sunt si doritor de cat mai mult nou. Sunt multe de descoperit in lumea asta si ca sa fiu superior, voi incepe cu muntii. Ma voi parasuta pana intr-un lac si ma voi ineca la mal.

Povestea merge mai departe cu renasterea mea si cu ciclul pe care il reinventez. Imi doresc sa nu traiesc senzatia obisnuintei si a stresului. Nu vreau repetitie, ci doar mai mult si mai bun. Nu sunt sigur de obligatiile mele si tocmai de accea sunt nevoit sa incasesz suturi la greu.

Cersesc mila criminalilor si rup mainile celor ce-mi fura sufletul. Echitabil, nu?Doar criminalii fura suflete!

Du-te in balta ta si pescuieste-ti viitorul. Sa prinzi pestisorul de aur si sa-i cruti viata. Sa nu astepti nimic de la el si sa te rogi sa nu te prefaca Dumnezeu si pe tine intr-un innotator.

Lanseaza-te cat mai departe de momeala ispitei!