M-am mutat pe JohnCristea.RO

joi, 24 septembrie 2009

| Teatrul din casa mea |

Ai patrunde in subconstinetul meu si mi-ai spune ca asa ceva n-ai mai vazut. Ochii tai suporta transformarea, creierul asimileaza ceea ce pare a fi neincapator, iar ruga refuzului nu poate fi auzita, timpanele sunt astupate cu autosugestie de calitate. Imi amintesc ca plangeam doar cand usa se inchidea si ramaneam singur, acum la fel se desfasoara scena, doar ca nu mai dau lichid din mine,ma abtin si ma exprim pe dinauntru, sau prin zonele prin care tu nu pasesti, asta pentru ca ti se pare prea banal.
Sa joc pe scena viata mea,asta mi-ar lua prea multe vieti, ar trebui sa fiu un motan nemuritor, sa-mi pierd mintile si sa imi iasa plansul la repetie, sa-mi ramana lacrimi si pentru public, sa urlu de bucurie si sa imprumut ceva falsitate. Nu-mi place, s-a calicit darnicia, mi se spune ca nimic nu mai e de dat, ca tre' sa te strufoci pana la epuizare ca sunetul vietii sa ajunga si la urechile tale astupate.

Profita, deschide termopanul, monteaza-ti "benoacle" si fa-ti dus cu apa rece. Respecta fiecare replica, iar frica dispare, sangele gust dulce are, inima nu moare.

Nu stiu care e explicatia, fac primul pas, am chef de cantat, nu m-aude nimeni, ma pot desfasura in splendoarea nevazuta, pot spune TE IUBESC in gura mare, dar imi e mult mai usor sa simt.

Rolul meu e principal, eu sunt cel de care depind, iar cand imi fac de cap, introduc inca o persoana pe scena, va dati seama, una speciala, nu's deloc modest. E actrita mea, doar a mea.

Ma inteleg greu cu tastatura la ora asta, procesorul se excita in poala mea, iar exteriorul toarce satisfacut de "incarcare". N-ajunge nimic, un plin nu e suficient, un putin e bucuria dorintei.

Si nu am pomenit nimic despre "locuinta mea", despre adapostul in care ma reatrag, niciodata singur. Acolo furtuna nu patrunde, iar teatru se vizualizeaza si se practica ca un preludiu. Nu ma pot satura!

Sa stiti ca si curvele se pot indragosti, dovada zace aici. Legalizarea ramane doar in mintea noastra, dragostea isi face loc chiar si in inima unui criminal, dar in teatrul meu se instaleaza brutal, ingenios, ma face sa nu gasesc surse exteriorae, sa imi creez o lume atat de "utilata" incat accesoriile sunt regasite in lanturi si buze ce doar se ating.

Ador tachinarea, o floare ce miroase tarziu in noapte, dupa ce toate ceasurile par resetate, un munte pe care-l urci, desi tre'sa ajungi la poalele lui.

Infinitul e un labirint, totul depinde de cum privesti "vestile"... sugerez cu ochii inchisi. Incep sa ma pricep la dat din gura, scena ma adora, imi blameaza iesirile, vor ca nebunia sa nu se opreasca, ma arunc direct pe mijloc, in pat, cica dorm. Presupun ca nimeni nu m-aude, eu nu sforai, nu ma dau de gol, desi exista cineva care sa ma "critice".

Depun o plangere, viata ma va lua in seama, scorul "meciului" nu va trece de zero, scenariul tot eu am sa mi-l stabilesc. Pilele, putine la numar, ma vor lasa sa exclud neprezenta. In ultima instanta, atunci cand se decide ca spectacolul sa inceapa, am o surpriza, toti se fac nevazuti, simturile imi tremura, sunt singur impotriva nimanui, nu vad decat spoturi puternice ce-mi lumineaza miscarea, unde's eu sunt si ele. Simt placerea, incep sa improvizez, regia imi sufla bine, simt ca nimeni nu a mai vazut piesa...

Te astept, ai invitatia mea, unde eu stau, e mereu nebunie, e tortura, e stres, e viata, e somn foit, e transpiratie in mod instantaneuu, sunt Eu gratis...

| Cum dezvirginez timpul |

Nimeni nu-si permite sa faca abuz cand vine vorba de risc. Eu ma arunc de la inaltime si ma inec in profunzime, am buzunarele pline cu muzicalitate si seductie, ma rog ca nimic sa nu fie la intamplare si joc un sah al vietii, mutarile sunt visate c-o noapte'nainte, o schizofrenie inchipuita, o boala de care timpul incepe sa sufere.
Clepsidra se intrece cu toti, ea mereu termina exact la fix, ea bate dupa cum stie, ea nu asculta de nimeni, nu e ipocrita, nu trage in piept si nici nu asteapta pomana, ea doar isi face treaba.

Ca sa pot deregla perfectiunea trebuie sa ma culc cu ea, sa-i dezvirginez fiecare particica ce participa la ritual, sa nu las pofta carnala mai prejos de penetrare, sa tratez viata cu ochii deschisi in vis. Vreau sa ascult de muzica, de un chillout inainte de culcare, de vocea ei cand se inregistreaza, de play-ul meu ulterior, de o ghinda ce nu se pretuieste in euro, sau marunt detinut de populatie.

Acum imi tine de urat un grup de sunete, am aranjat ceva pentru diseara, dar nimic nu e atat de sigur, simt doar ca ma simte, imi place sa traiesc mai mult cu ea, iar restu' curge atat de lin incat parca cineva scrie despre timp ca de un ceva ce tre' sa stea in loc.

Pe cine mint eu? Timpul merge la fel mereu, nu am reusit sa-l penetrez, nu s-a umezit, nu i-am gasit nicio gaura, nu a vrut nici macar un preludiu, nu m-a bagat in seama, dar nici nu m-a lasat sa visez.

Cand fericirea e prezenta prin tine,sa nu te sperii! Timpul fuge repejor,ai sa faci cunostinta cu viteza universala, sau cu cea a luminii. Nu te lasa pacalit, traieste fara sa-ti dai explicatii. Ceea ce nu se vede, te vede...

Un nou jingle imi distrage atentia, ceva mai linitit imi continui nestirea, sunt dezamagit de fidelitatea timpului, as vrea sa va insele pe toti cu mine,v-as povesti experinta pe care am avut-o. M-as considera un curvar si nu mi-ar parea rau de asta, as spune ca s-a meritat.

Timpul e un neutru, un impotent, un invizibil, se ascunde cand il cauti, se arata cand n-ai nevoie de el.

Cuvintelor fara rost... le-as pune prezervativ.