M-am mutat pe JohnCristea.RO

duminică, 31 mai 2009

| Eu benzina, tu masina |

Lichid si spatiu pentru el. Este necesara imaginatia, in caz contrar ai sa ma acuzi de aberatii si o sa ma legi in lanturi, asta doar in cutiuta ta. Eu traiesc la mijloc de bloc hidratat doar de ploaie. Alunec ca si limbile ceasului, aleg drumuri ciudate si-mi place sa risc chiar daca nu-mi miroase a bine. Macar de-ai avea miros!

Nu's materialist, dar nu-mi strica loteria in buzunarele mele. Masinile sunt ca si norii, imi fura un soare. Ma declar cinstit si spun ca sunt in forma, am benzina intr-o mica duzina. Si chibriturile au foc, masina imi suge din cenusa. Hai s-o spun p-aia dreapta, vreau sa fug.

Deconectezi ideile si parchezi masina cat mai aproape de mine. Nu sunt o benzinarie si nici nu-ti incarc bateriile. Am doar un complex si un exces. Tu ma salvezi si rezultatul e fuga. Unde mergem? Departe de aproape si aproape de o departare. O sa ne ajunga proviziile si vorbele vor face curbe si scurtaturi. Nu permit influente, ne ajungem unu' cu celalalt. Doua priviri vor amesteca simturile si fiecare va pofti ceva din univers, as miza pe aceeasi bucata.

Vestea cea buna apare in necunoscut, atunci cand cutia nu mai are bete si catranul e umezit. Cand focul se aprinde prin alte metode, si bricheta nu se pune in discutie. Fara lumina nu exista intoarcere si sunetul ajuta la orientare, tine ochii deschisi, o sa ai impresia ca e intuneric bezna. Ti s-au cusut pleoapele, iar intunericul e si rece, ca intr-o pestera. Hai la suprafata.

De cand n-ai mai vazut luna? Spune-mi, mai stii care e viata ei? Ai observat-o cum se pierde printre alte stele? Sau iti place cand caldura ti-o comite si vrea sa te-atace? Descarca-te, lasa presupunerile, nu miza pe doua semne, accepta numerele magice si lucreaza cu subcontientul. Nu e greu, dar e nevoie de verbul "a vrea". Inteleg ca-ti doresti, dar nu's convins ca te impaci prea bine cu  "a simti".

Un musulman are gandurile legate, benzina mea n-ajunge pentru patru. Simplificarea are un rezultat complicat.

Ai ajuns? Asteapta-ma, acum cobor!

sâmbătă, 30 mai 2009

| Ghici ce se-ntampla azi |


N-am habar nici macar de ziua de ieri. Ploaia ma amageste de la o vreme si inchiderea mea intre patru pereti e cu un scop de viitor. Toceala nu ma prinde, culturalizarea ma face sa inghit in sec. Diger si asimilez in masa, si nu-mi pot da seama de urmatoarea clipa, prezentul e deja fumat. Eu nu fumez!

Vremea nu comenteaza, ci actioneaza, oamenilor nu le pasa, ei se distreaza. Stau prinsi in multimi si urla la fiecare intrare, vor timpane sparte, sau amortite un timp. Betia e majoritara in fiecare casa, generalizarea nu-si are scopul, desi sta pe primul loc. Cine nu mareste pulsul, nu simte. Suntem nascuti in nesimtire, dar frumosul nostru acopera restul.

Unii vand vise, eu sunt un mincionos daca spun asta. Acum sunt in stare sa desfac o cola, sunt in stare sa dorm mai mult decat prevede "legea", sa spun "adio" cui nu trebuie, sa ma catar si sa ajung un pic mai jos decat in varf, sa fug cateva sute de kilometrii, sa ma duc. Dar nu te-ngrijora, eu mereu ma intorc. Sunt omu' legat la ochi, doar pana intoarce spatele. Pasesc fara sa fiu auzit, tip cand e prea multa liniste, dobor idei tampite, ma rog sa inceteze soneria, pun telefoane pe silentios, si un zgomot inca exista. Nu pentru mult timp, bateriile se forteaza.

Ce e genial, nu apartine de mine, imperfectul imi controleaza venele, iar de trebuie sa ghicesc si sa unesc legaturi pentru azi, am nevoie de o multime, cel putin de un "doi". Cel putin de o ea, una care nu se opreste din fuga.

Ce se-ntampla azi cu ea? Stiu sigur, mediteaza, deloc in tacere. Multi ma pastreaza, putin ma utileaza, cativa asteapta ceva de la mine, iar prostii ma promoveaza. Exista si un loc pentru reciproc si spontan. Acum totul e pe stop. Si doar femeile cunosc realitatea fara conotatii.

Ma duc sa incalzesc pamantul, iar cand vin, vreau sa gasesc o schimbare. Sa nu mancati fara mine!

joi, 28 mai 2009

| Trebuia sa speli vasele |


Nici nu e nevoie sa mananci, poti avea chiar pofte, trupesti daca ai ocazia, tu ai responsabilitatea de a duce totul pana la capat. Programul listat pe usa ce da spre dormitor, iti arata ca regulile sunt pentru a le face praf. Pulberea e raspandita in aer si ploaia nu permite zborul. Si cine sa vrea aripi, cand vasele zac de cateva ore in chiuveta? Cine sa doarma cand cuvantul "trebuie" nu a fost respectat? Cine sa si-o traga, cand doar trebuie?

Hai sa fim seriosi, crezi ca eu iti spun de vasele alea in care tu savurezi clasicele mancaruri? Nu am timp de asa ceva, pentru ca mi-l irosesc acolo unde nu trebuie. Am multe litere si cifre de parcurs, am combinari si aranjamente de studiat, am fixuri si nebuni de tratat, si eu pe mine de schimbat. Nu ma feresc de valuri, nu am marea langa mine, dar scoica imi plange cand o strang singur in mana. Tin minte ca nu stiam, realizez ca acum simt, stiu ca TREBUIA.

Si sa nu dai vina pe Dumnezeu, el n-are nicio vina, noi suntem cei care ne ardem si fara foc. Apa ne ajuta tenul, cutitul ne taie minunea. Iar grasimea n-are detergent, se va intoxica si ultimul cuvant.

Vor muri cei ce nici nu s-au nascut, si vor trai altii ce trebuiau de ieri sa moara. Vor cadea stele  in forma de cascada, vor forma o luna impamantata. Ma mandresc cu nestiinta, ma asigur ca asa nu o sa-mi fie teama. Plecarea ei e mereu subita, uneori neinteresanta. Acelasi loc, acelasi drum, aceleasi replici, aceleasi povesti, gesturi, intamplari si puncte unite, mereu in alta ordine. Niste tampite-mi tipa-n urechi, sunt doua difuzoare-n miniatura, sunt chestiile carora le dictez muzica si cum vreau sa sune. Azi nu mai asculta nimeni de mine, eu doar de pat, uneori de podea.

Salvati daca aveti ce, donati tot, mai putin sufletul, visati fara sa va treziti brusc, iubiti fara speranta ca o sa primiti reciprocul, gasiti inexistentul si puneti-l la loc de cinste, dati noroc cu moartea si sarutati viata. Pe scaun se asaza un TREBUIE, ii simt scopul mincinos, ma trezesc din betie si ma asez langa noroc.

Ma insala mintea, ma duc la bucatarie, si nu-mi e foame, ci doar TREBUIE.

luni, 25 mai 2009

| Mutre si zambete |


Zambiti va rog, vreau sa va trag in poze. Lasati banalul in pragul usii si aratati-va fetele vesele. Realitatea stergeti-o cu un burete si folositi multa apa. Limba voastra are o misiune, trebuie sa umezeasca uscatul, iar buzele nu au voie fara contur. Interzisul e tras din multime, mireasma se prepara, se simte. Jocul e prostesc, s-a deschis sezon de alcool gratis.

Mi se prepara primul cadru, vad cum lumea acumuleaza, isi calculeaza starea si nu-si da seama de clatinarea obiectelor. Peretii se indoaie de la sine, iar muzica pare mai agitata decat rock-ul "divin". Un ras da tonul turmei, un glas comunica cu altul, un tipat, un somn ce tocmai se termina.

Sunt mutrele pe care le asteptam, am ghicit inainte de vreme si zambetul l-am confundat, mi s-a spus ca trebuie sa ma distrez. Palnia nu mi-a dozat cantitatea dorita, iar amestecul mi-a cazut greu digestiei. Am ascultat cum venele imi urla, o palma ma plesneste, un sarut ma gusta.

O nebuna nu stie directia, frumusetea ei consta in imaginatie. As vrea sa zic c-am vazut prostia, dar am vazut doar o mutra.

Vroia sa mai stea in pat, sa-l rupa si sa nu termine, sa viseze ca n-am plecat. Eram in dus, vroiam sa cred ca nu mai ies, nu stiam numere, fugeam sa numar valuri.

M-am inselat, noaptea n-a fost linistita, griul s-a vazut doar pe soare, a trebuie sa zac in nisip, dar nu singur. Aurul l-am vandut pe nimic, am daruit doar degetelor. Trupul s-a inecat si n-a simtit, a vrut o baie rece.

Nici nu te intreb de ce-ai zambit, blitul n-a cuprins nici jumatate, iar verdele din jur era pastrat, dozat, cantitate cu cantitate.

Moment placut, dar nu genial. Si plus de asta nici nu prajesc amintirile, imi place crudul, prezentul ma inmoaie. Ce tie nu-ti place, fa-mi mie, dar cu gratie. Si primul loc il am eu, al doilea e rezervat, mi-ar zburda mintea la o inovatie.

Sa nu uit, ciudat, hai hui, cosmos, indiscret, dulce, spontan si fabrica de vise. Sunt tag-uri romanesti, sunt vesminte ce acopera o imagine a cuiva despre mine, dar eu vad o mutra, imediat urmeaza un sfert de zambet. Ironia vinului sec.

Si nu scapa nimeni de lentila mea. Ai whisky in mana si gheata in gura ta. Pariurile sunt strigate pe mai multe voci, rezisti, ai un joc inceput, ai obligatia sa nu te-mbeti. Te lupti. Te amuza si ai extaz dupa. Profiti si creezi un nou instant.

Pun in rama: un cret dintr-un tabou, o scama, niste ochi verzi, o pata pe chip, o baie rece, o intrecere, un castig superior, o vraja, un nimic, un gri al marii departate, un cer pur, un alcool fara efecte secundare, un sunet, un pat ud, un scaun rupt, masini si trenulete, cladiri de patru stele, maimute in chipuri sirete, limbi intelese de altii, bucuria altora, "decazatul", castile si voltajul din ele si eu, cel ce a reusit sa fie invizibil.

Multumesc, urmatorii...

joi, 21 mai 2009

| Stii ce e ciudat? |


Cand stau ca nebunul cu urechea in telefon, cand eu constat ca suna si in loc de vocea ta, se aude o nebuna, ma anunta s-o las balta, sa revin mai tarziu. Cand stiu ca insistentele mele, chiar si anonime, sunt usor de refuzat. Noroc cu cei ce-au inventat silentiosul.

Cand imi e dor si ma exprim voua, cand am ceva de spus si langa ea sunt tacut. Cand sunt nervos si ea ma schimba si ma face permanet. Cand ma inalt si vreau sa fiu cu ea, la acelasi nivel. Cand nisipul il calc inainte de vara, atunci cand ploua, si niciodata singur.

Momentul in care mi se spune ca sunt pe un teren minat. Cand eu simt si primesc prea putin, dar acel putin totusi ma imbata. Cand oamenii se cred inteligenti si eu le spun pe fata. Cand ma cred prost si prostii nu-mi confirma.  Cand ma uit la televizor ca sa adorm mai repede. Cand am alcool in sange si nu simt decat o vibratie. Cand suna telefonul si cu siguranta nu e ea.

Cand siguranta e prea sigura si dincolo de nebunie e o masca aplicata zilnic. Cand trebuie sa traiesti chiar daca cei importanti te lasa balta. Cand poti gandi pozitiv cu nedreptatea'n pat. Cand spargi o cana si continui sa bei din ea.

Senzatia de picare in gol si izbirea de moale. Vorba ce doar o citesc. Pixurile golite si neinlocuite. Asteptarea repetata pana cand cineva imi va darui pasta. Tastele ce inca se pastreaza curate. Anumite pustoice si femei ce'si aduc aminte de mine. Prieteni ce uita ca imi pasa. Vrajitorul ce mi-a vrajit o ea. Mireasa ce nu se viseaza iubita. Zambetul ce mi-l admir singur, in oglinda.

Narcisismul meu si parul ei mult prea negru. Timpul pe care-l ignor atunci cand vreau sa treaca si s-o vad. Exprimarea ce doar in scris ii iese bine. Balbaiala mea si zambetul cuiva.

Dementa parinilor. Comunismul de mult apus, reflectat si pana azi. Femeile ce adora mutenia. Oamenii ce simt, dar nu-mi spun.

Miscari ale buzelor ce exprima starea, vorbe dulci ce mint si ajuta scaparea. Dopul sticlei ce nu reusesti sa-l deschizi. Un cutit, un surub, un deget, o forta... un ciob. Important e ca se consuma.

Stii ce e ciudat? Ca exista! Ca ma lasa, ca ma ia, ca ma ucide, ca ma reface, ca ma pune sa astept, ca vine, ca vrea sa plece mai tarziu, ca nu-mi da semne de viata, ca-mi respira langa ureche... ca ma saruta...

Nu vreau racire. Vreau caldura, si stii de unde-o astept!

marți, 19 mai 2009

| Musca si balamucul ei |


Nu pot uita ca vine vara. Deja sunt peste treizeci de grade in aerul ce cu greu il inspir si pamantul incepe sa miroasa a ciorba, sau a asfalt proaspat "vopsit". Ma bag la o runda de zambete atunci cand stiu ca ma plasez intr-un loc racoros. Invidiosii mi-au furat cateva frunze cu tot cu copaci, dar soarele se cearta cu umbra deasupra mea. Eu imi aleg necesarul.

Dimineata a inceput sa fie cam dura. Ma irita jaluzele prost concepute. Razele se duc prin ele si imi incearca pleoapele. Nu mai dorm dupa ce simt miros de caldura. Nu am aer conditionat, poate un tricou rupt cu care dorm, si uneori scap de toate "pijamalele", vreau sa raman eu si cu patul, sau aleg destinatia "pe jos".

Ce-as vrea sa simt? Miros de ceata, sa stiu ca nu supravietuieste oricine. Sa fie cum e noaptea langa mare. Vreau ca perdeaua sa fie de calitate, n-am nevoie de vapori, imi e de ajuns sa stingi tu becul.

Ahhh, e zi, e balamuc, e o musca, prima pe anu' asta. Imi vorbeste prin camera. Spune ca pana n-o prind nu se lasa. Alerg dupa ea si casa incepe sa se dezordoneze, am spart cana cu care imi incepeam dimineata, am facut ceva mizerie. Musca am prins-o langa geam, nu am lovit-o, am lasat-o sa zboare spre soare, sa se topeasca. Daca e inteligenta va zburda spre umbra, asta cat inca mai are aripi.

Ma mandresc cu starea de noapte, si nu uit anumite weekend-uri in care nici telefonul nu a sunat, doar fluvii ce s-au lansat din mine. E omenesc sa vina linistea odata cu luna. Eu m-am obisnuit cu dezordinea ordonata, cu venele incinse, cu mirosul ei, asta doar noaptea. Abia nu'si baga nasu' musca.

Hai ca eu inca scriu pe blog, iar tastele nu se mai apasa singure, mai ales cand o tipa, cu un nume usor de digerat imi tine calea. Ea doar ma'ntreaba, ea nu-mi vrea rau, cred ca m-a scapat de musca. Nu e umbra, nu? Si cum o cheama? Sau sunt mai multe? Poate's dobitoc, poate nu e nimeni. Iar poate?

Si ca sa nu-ti dau impresia ca as fi prea inteligent, iti spun ca azi m-am trezit treptat. Am facut flotari, genoflexiuni, "batai" cu mierea si cateva tentative narcisiste. Banuiesc ca mierea a suprins musca, dar pana sa ajunga la ea, m-a gasit pe mine...  m-a respins, nu m-a vrut... Ti-am zis ca nu ma duce capu'. Ce bine!

Iar tu musculito te rog sa te dezbraci, ia sa te prezinti inainte. Nu mai insista, ca tantarul deja mi-a comunicat. Ai consumat minutele retelei ca sa impacientezi furnicile, printre insecte nu e criza, doar oamenii isi exprima agitatia.

Nenea, pe blogul asta vezi doar balamuc, citesti aberatii, dar poti intelege lucruri din mine. Iti suna, sau doar se aude?

duminică, 17 mai 2009

| Cat de mult iti place romaneste? |


Se intoxica Romania pe zi ce trece. Muzicuta e mai placuta cand e in cuvinte pur englezesti, oamenii "inteligenti" au cate trei fraze scalcite si o replica englezeasca. Sunt si frantuzi ce se exprima si au extaz original. Sunt haine catifelate ce sunt provenite din surse sigure, de la straini. Ne plac femeile bune, alea de la tv sunt masterizate corect, ne ungem pe suflet, iar masturbarea e in floare pe net, dar tot cu strainii.

Romaneste e un stil, il cam da naiba toata lumea, expresiile sunt deja invechite si nimeni n-are chef de inventii, toti procura din vocile filmelor, magnetul e indreptat spre turma. X face ca Y, pentru ca Z e pielea vietii, asta ca sa nu vorbesc porcos, si rock-ul canta si atunci cand nu trebuie, arunca-l si baga-ti mintile-n cap, spune un simplu "buna", urmeaza un labirint de cuvinte. Un puzzle?

A innebunit lumea, in viata reala am intalnit oameni pe care nici nu-i prind, zboara hai hui si vorbesc a prost. Nu sunt asa englezit incat sa socializez independent, nu e vina mea, eu vreau romaneste.

Curand se va infiinta o campanie, o sa se numeaca... "daca nu roman, atunci corcitura", vor bubui mesajele, feedback-ul, mai ceva decat la pitipoance. Avem nevoie de oameni, nu de fake-uri. De interesanti, nu de interese. De iubire, nu de haine cu "i love u".

M-am plictisit, s-ar putea ca ai nostri copilasi sa vorbeasca ciudat inca de la primul pas  "dabusilea", or sa doreasca America, muntii romanesti vor zace'n pustiu. Si marea e frumoasa, doar ca Bulgaria promoveaza mai bine. Noi romanii ne-am obisnuit, ascultam de altii, spunem "ok".

Saptamana asta am intalnit o "donsoara" ce lucreaza la Metropotam, vorba cuiva, "neinteresant". Si stii ce mi-a placut? Ca stia engleza, romana o cam uitase. Corcitura? Nu vreau sa jicnesc, dar era cam rupta de realitate. Un pitic se umfla de ras la fiecare replica, incerca sa inteleaga, dar nici dictionarul nu'l ajuta. Eu am avut senzatia ca se toarna un film, avea nevoie de subtitrare, de extensia speciala, macar un srt.

Daca tot ma citesti, da-ti cu parerea, ajuta-ma sau fi contra mea. Sustine-ma, sau injura-ma. Exprima-te, nu sta! Da mai departe scrisul asta, explica ideea si fa-o sa sune cum trebuie, gandeste romaneste.

Invata sa fii tu, nu rupe segmentul nostru pentru unu' ce te'ngrasa cu gogosi. S-a exagerat cu zaharul, o sa facem diabet, mierea nu ne place, iarba e buna doar fumata, iarba verde e calcata... in picioare. Visam la fascinant si ajungem sa-l avem. Vreau sa simti ca langa tine leneveste tot ce ar putea insemna VIATA.

Ce trebuie sa facem? Sa renuntam la somnifere, sa ne trezim !

sâmbătă, 16 mai 2009

| Un tramvai mai ametit |


Tare greu sa ma ridic, m-am fixat intr-un scaun ce ma pune sa privesc totul de sus, nu vreau o coborare, nu vreau plutire, si nu vreau sa ametesc. Soaptele imi alcatuiesc concluzia, se crede ca sunt beat, eu "stau static", Pamantul se clatina.

Te intrebi ce cauta un tramvai prin gandul meu... s-a ratacit si el, a sarit de pe sina, are o alta cale, e haotic si nu-i e rusine. Nu vrea oprire si functioneaza ca si tine, cu aer. Se hraneste din gandurile noastre si ne inconjoara, ne duce la destinatie.

Tramvaiul vrea, dar omul e sucit, intoarce capul in trecut si nu poate reusi desprinderea, sunt niste lacrimi ce conduc imaginea, sunt copacii ce vor sa-si arate fata, sunt banii ce intr-o zi nu vor mai avea valoare, e iala ce curand se va inchide pe viata, e rugaciunea ce se va rosti pentru ultima data, e ea, cea pe care ai sarutat-o, candva, demult.

Tramvaiul asta nu e din visele vreunui schizofrenic, nu e nici imaginatia mea, el exista si se plimba prin ochii celor ce iau decizii. Un nimic inseamna mult intr-o anumita clipa. Iar babuta cu inceput de chelie pe care o zaresti asezata pe scaun e primul semn ca urmeaza o scurtatura. Iar frigul ce iti intra prin haine are un efect invers, te face sa te dezbraci, te agati de toate cuiele, te jumulesti si te imparti. Gol te zaresti in oglinda, dar tu ai doar geamuri, pleci ca sa stii ca poti veni, pleci spre cunoasterea normalizata, acum nu mai gasesti copii.

Am abonament, mi-am  permis sa urc in tramvai. Nu am vrut sa caut un scaun pe care sa lenevesc, mi-am clatit ochii cu alti ochisori, dar am dat si peste fete triste. Babuta? Era si ea, zambea ironic, s-a uitat l-a parul meu, mi-ar fi recomandat un pieptan, dar a citit pe fata mea ironia urmatoare.

Am promis sa nu ma imbat pana nu ajung in locatie, dar curba mi-a confirmat mahmureala, traseul meu se schimbase, gresisem numarul, eram neasigurat. Coborarea mea a fost repezita, dezamagit si transpirat am inceput sa merg, am parcurs pietrele si mi-au oferit batai inntr-o talpa, doar un picior a calcat accentuat.

Am ajuns leoarca, cineva imi picura apa calda din cer, iar un strigat ma anunta sa ma grabesc. Si eu si altii, toti am ajuns la timp, tramvaiul mi-a schimbat viata si eu pe-a lui.

Maine am sa merg tot pe jos, peste o luna nu o sa mai am abonament, o sa zbor.

vineri, 15 mai 2009

| Vand vise pe bonuri de masa |


O veste proasta. Nu mai am acces la coltul meu de strada, iar ca sa-mi gasesc altul imi va lua ceva vreme. Ma simteam in siguranta acolo si chiar daca era furtuna, eu nu simteam decat o adiere si niste fluturi in stomac.

Prestand in acel loc o vreme indelungata, mi-am asumat riscuri inzecite. Am reusit sa fac fata multor pretentii si recunosc ca din cand in cand am mai si racit. La fiecare cerere ceva rau din mine disparea, un vis lansat spre un alt punct, ma facea pe mine mai liber.

Gol dupa ce am fost full. Pot respira si imparti de la inaltime fluturasi cu vise, sau pliante cu raspunsuri. Tu detii controlul, imi poti pune orice intrebare.

Stii de ce le vand? Pentru ca multe din ele se farama pe zi ce trece, si daca dau vina pe altii nu o sa rezolv nimic. Stiu sigur ca am contribuit la racire, la caderea din plutire, acum am nevoie de bonuri de masa.

Tin deschis non stop, ai nevoie doar de o programare. Si am sa ajung intr-o zi sa ma satur de avere si am sa ma gandesc sa mituiesc fericirea. Am sa-i intind un sac din bonurile mele. O sa primesc un zambet, o sa faca o magie si o sa-mi tranteasca o palma zdravana peste chip. Chiar a durut, ea spune ca asta merit.

Ce face fericirea la ora asta? Bea un ceai, e dimineata si zace in mine, dar mi-a ars bonurile. Ma convinge sa daruiesc fara asteptari "divine". Mi-au ramas cateva picaturi de bunatate, cersesc de sus si-mi pica'n carca o cascada.

Nu stiu sa inot. Ma inveti tu? Ma invata fericirea? Astepti sa ma salvezi dupa ce iau apa? Sau sunt credul si zac intr-o simpla balta?

Manuiesc o sabie ascutita, cu ea tai legaturi ce-mi conecteaza lacrimi in prezent, e minunat, doar ca ceva tot ma leaga de asa zisu' trecut.

Acum ma joc la jaluzele, imi place sa acopar lumina. Fara ele as avea totul. Vand vise si atat.

Sa nu crezi ca am uitat de bonuri, cand ea nu ma vede, imi bagi in buzunar, e spaga mea, e motivatia ca ti-ar pasa, si nu interpreta pana nu-ti da seama ce-ti cer cu adevarat.

joi, 14 mai 2009

| Urmatorul nivel |


E distanta mare de la pamant si pana la cer, e greu sa te misti cand ai picioarele amortite, e greu sa-ti dai seama unde sa te opresti cand esti legat la ochi, e mai usor sa spui da, urmeaza noul.

Oricat eviti tu ruptura de clipa trecuta, nu ai voie sa stagnezi, iti e interzisa blocarea, liftul ajunge la nivelul cerut, usile urmeaza deschiderea, iar calea ta e doar una. Sa nu te prind ca te retragi sau ca apesi butonul spre intoarcere. Eu te inteleg si-mi dau seama ca e prea sus, dar aici aerul e mai curat, e mai frig. Caldura o sa vina de la prima imbratisare.

Cine ti-o da? Am auzit ca se ofera o raza de soare in miezul noptii, isi sacrifica traectoria si bate spre tine. Iti lumineaza sclipirea ochilor si devii punct de atractie.

E doar seara. Ai inceput sa explorezi nivelul, e ultimul inainte de cer. Mergi spre margine, nu te apleca prea mult, priveste in zare si minuneaza-te cum lumea e plina de beculete, chiar daca e aproape vara. De jos e un banal nesimtit, e o lume cu ochelari deloc potriviti, sus aici iti e hranita cererea ochilor tai. La doi pasi de la moment suna dobitocul de telefon, e jenant sa cred ca nu raspunzi, e interesant cand stiu ce se petrece, e imposibil, dar bateria pica, e moarta, nu mai suna.

Urmatorul nivel e in toate, chiar si in reincarcare, mai tarziu reincarnare. Iar dimineata cand apa iti clateste chipul si ti-l reimprospateaza, e semn ca viata te drogheaza cu fericire, obligatia ta e sa o mentii pana tarziu in noapte.

Trist ai sa vezi acum nivelul inferior, nici nu ar fi nevoie sa privesti in trecut, doar ca trecutul tinde spre tine, te vrea, insista, apoi devine tacut.

De ce tacere? Pentru ca eliberarea ta  infloreste, trecutul nu-ti mai bruiaza viata, aici sus, totul e minunat, cel putin pana spala astia vraja.

Indraznesc sa-ti spun si de nivelul meu. Eu sunt ala de jos, sunt cel care trage de pereti, sau ii impinge sa urce cat mai aproape de o destinatie. Viitorul nu poate fi trait in prezent, ar schimba moartea si nu ar mai veni la timp, s-ar grabi nemancata.

Un scaun pe care imi sede o parte din trup, doi ochi ce-mi alcatuiesc privirea atintita spre monitor, rimtul ce-mi atrage zambetul, doar eu pot asa. Binedispus prin fum de tigara, ma inec, nu-mi place, nici nu trag, altii o ard in focuri.

M-ai intrebat ce am, unde naiba imi e capu', de ce ma trezesc doar ca sa-mi aduc aminte c-am adormit pe langa lacuri, de ce nu vorbesc despre tine, de ce la telefon te tratez atat de slab, de ce nu te las vorbesti cand tu stiai ca-mi palce sa te ascult, de ce nu mai curg mesajele ca inainte...

Oamenii sunt ca si melodiile. Ai dreptate, am cearceafurile goale, dar nu'i nimic rau in asta.

Ma pun pe treaba, reinventez un hit. Naiv sau nu, sa nu crezi ca m-am tampit. E "vina" mea, am inventat o "regula" si acum o aplic. Important e ca simt.

miercuri, 13 mai 2009

| Ce e bun e interzis, nu? |


Bun, hai sa-ti spun. Eu, am o mare ura pe Eva asta inventata acum ceva timp. Avea totul si a zis sa incerce noul, noul care oricum il vedea deja vestejit, care cuprindea doar pofta de cunoastere, si a binelui si a raului. Fructul interzis cautat de ea, a trebuit sa fie si gustat, si cum are in sange talentul de a atrage si turma, Adam a zis sa nu ramana el mai prost, s-a combinat si el cu rautatea. S-au innebunit pe sine si le-au disparut aripioarele, perfectiunea lor s-a degradat, iar negativul a iesit primul la suprafata.

Ce n-ar da masculul sa zareasca pe strada o Eva necultivata. Una ce e imbracata in uniforma de nud, ce zace sub soare doar ca sa fie racolata de picuri de ploaie. Iar Adam, el e mai rar in zilele noastre, e masterizat de alcool si de prostie, isi manifesta sexul detinut in pantaloni, aratand ca fara nu se poate, muschii i se incordeaza pentru fiecare bucata. Studiaza atent, cu cat mai trait, cu atat mai inteligent.

Iar carne? Iar ceva bun? Si vrei si interzis? A, nu, tu esti nebun, tu le combini pe toate, ofera-I rima “foarte tare frate”. Urla din rasputeri, manifesta-ti instinctele animalice, spune ca tu te tragi din maimuta, ca viata ta se bazeaza pe incredere, ca totul spus pe fata e mai soft. Eu as ghici in stele, ti-as spune cand ai sa mori sau cand murim cu totii.

Te-ai tolanit, maine te updatezi, camasa nu e la singular, nu suporti oglinda fara tine, iar venele vor interzis. Tu ce zici Laura, despre tine vorbesc? Normal ca nu, tu esti mai pura decat Eva. Tu faci doar lucruri impresionante, iar candva dadeai hormoni pe spate, acum predici, preoteasca mica ce esti.

Spune dupa mine: “Promit sa nu mai fac niciodata”. Stiu ca tot ca tine e, sunt curios sa aud tonul pe care pronunti silaba cu silaba. Ea? Da, are mere, asa am invatat la scoala, dar Eva e mai puternica, a avut tupeul sa muste din mucegaitul ala de fruct, a avut sansa sa simta gustul unora de dupa viata.

Un foc ce te arde, dar nu te omoara! Adica, tipi din rasputeri, vrei salvare, vrei sa se opreasca, nu mai suporti, vrei macar moarte. Nimic din ce-ti doresti nu ti se ofera. Vise placute celor ce simt inainte de-ai crede pe altii.

Eu simt ca-mi e frig, simt ca mi-e somn, simt ca nu am nevoie ca Dunarea sa se instaleze in ochii mei. Aseara am facut inundatii, si acum doua zile, si poate chiar si-n drum spre fericire. Am cazut in primu’ canal si s-a facut bezna, am crezut ca e raul, dar s-a aprins o lanterna, era un sfatuitor, mi-a soptit cam tare si cu ecoul. Grairea lui se referea la asteptare.

Ce e bun si lui Dumnezeu ii place, dar oare interzisul ii da pace? Maine sa se inventeze si alte vorbe, o sa ne prostim de prea multa bunatate pe care n-o oferim cui trebuie. Masca nu va cadea curand, scopul e in fiecare bataie de inima, iar ochii spun ce graieste momentul.

Vrei sa vezi adevarul? N-ai cum! Se traieste, se simte

Fara hold, doar treci la purgatoriu, ne intalnim in alta viata.

duminică, 10 mai 2009

| Omu' de ce bea, d'aia se trezeste |


Prostia isi face loc prin efectul national. Toti ramnim ( poftim) la ce e prea sus pus, escaladam in ritm perturbat, iar cineva isi permite sa ne minta, ne spune ca prin munca o sa ajungem acolo unde vrem. Egoistilor, voi nu stiti ca fara noroc se duce talentu' de rapa? Voi de ce stati cu mainile amputate'n buzunare, de ce nu miscati atunci cand aveti sansa, de ce sunteti lacomi si nu stiti decat publicitate?

Va duceti acasa ca sa va futeti nevasta si incercati sa va multumiti si amanta, nu beneficiati de fericire, va multumiti cu un zambet si bucati de carne. Proasta aia te asteapta acasa, copilul poate ca nici nu poate fara tine, iar tu'ti permiti sa te joci cu destinele altora, te crezi un Dumnezeu si'ti futi carnea.

Bai omule fara cap, te-as blestema sa ramai fara, te-as pune sa consumi viagra pe post de nutritie principala, te-as ingrasa mai mult decat te gandeai, te-as pune pe cantar si ti-as arata ca nu meriti. Nu din cauza greutatii, ci pentru ca-ti permiti doar digital.

Omu' de rand sufera, asta e vai de capu' lui, citeste presa si se minuneaza de ce au altii, ii e pofta si lui, dar se multumeste cu o bunaciune la doua trei pagini. Da' tu de ce te lauzi cu ea in public? Tu de ce te vrei un idol? De ce promovezi tu criza, cand te scalzi in jacuzii?

Lasa, ma, lasa ca'ti vine si tie vremea, ce crezi c-o sa fii mereu in top? Numai tu esti tare si romanu' dobitoc? Tu crezi ca scriu de tine, doar ca sa umplu pagini? O lume'ntreaga te vede, te-ar dobori de-ar ajunge la tine.

Eu nu am ura, sunt pe concept de " Eu si Tu", dar cand iti tratezi viata in halul asta, trebuie sa scuip, sa scriu cuvinte.

Vreau ca generatia ce vine, sa te pice. Eu imbat lumea cu fraze, dar ai grija ca romanu' duce. Cand se va trezi, va vrea sa te manance. I-a fost foame si nu mai vroia prostie.

Idiotule, daca nu-ti place, nu mai citi. Idolul meu il zaresc atunci cand ma uit in oglinda, da-mi de stire, da-mi un mail, suna-ma, zi-mi daca ai de gand sa te calmezi. Daca nu, ma jur ca te schimb eu. Si chiar de nu-ti convine, iti macin aroganta pana la moarte.

sâmbătă, 9 mai 2009

| Fara aripi nu poti zbura |


Te privezi de la fericire, ti-o restrictionezi, reciti replici in oglinda si incerci sa nu inghiti, vei bea un vin sec. Aripile sunt pentru zbor, zborul e pentru visatori. Oare cine are curaj sa recunoasca, cati dintre voi stiu sa si planga, cati se descarca si nu tin in ei, cati detineti cel putin un prieten, cati stiu sa inceapa numaratoare unor stele de pe cer, cati iubesc, cati vor sa zboare, si oare cati reusesc ?

Eu mereu intreb, eu sunt curiosul, sunt cel care asterne cuvinte cu inteles invers, sunt cel care deruta, cel ce si el e ametit, cel ce se balbaie chiar si in gand. Sunt cel care isi aminteste, cel ce ia in mana amintiri, pana si un telefon m-ar ajuta sa plang, sau sa rad. Si nu materialul in sine imi actualizeaza starea, ci ceea ce detine el, un trecut.

Sunt de parere ca lumea e un haos atunci cand ne vrem raul, stiu ca prostia pandeste la usa, iar ca totul sa fie complet, mai trebuie o cheie, bufet suedez. Iar daca eu alcatuiesc placere, atunci inseamna ca ma ascund, dar nu ador singuratatea, iau cu mine o floare si-un pamant. Poti intelege doar dupa ce traiesti, ipocritul va avea o parere, exprimarea lui se va confunda c-o sticla de bere. Te ia ameteala? Te imbraci, dar nud de ce nu te privesti? Sunt sigur ca inca nu te cunosti, mai vrei sa cresti.

Ceasul ce-l privesc, indiferent care, imi spune ca sunt un tip nascut la fix, aici coincidenta moare. Prezentului nu-i poti da aripi, in prezent nu poti zbura, o singura dorinta, iar viitorul te va prinde intre doua degete, iti va da drumul dupa ce ai ajuns printre nori, nu vei avea o parasuta, vei cadea din plin, va rugini orice curaj, frica iti va intepa inima, un sarut al cerului iti va stampila cu-albastru fruntea, vei ateriza pe puf. N-ai murit, ai sperat c-o sa prinzi aripi.

Nemultumirea ca nu ai tot e ultimul lucru la care ar trebui sa te gandesti, iar pentru ca inca iti mai bate inima, ar trebui sa-ntrebi si de ce. Fara motive nu poti trai, dar oamenii pentru asta sunt facuti.

Puful e fericirea, frica e nemultumirea ta, iar aripile sunt de la ingeri, ingeri ce inca sunt pe Pamant, oameni.

Scriu plangand, citesc razand.

Noi n-o sa zburam niciodata singuri. Noi suntem oameni, nu uita.

joi, 7 mai 2009

| Carnea ei nu e pentru fericire |


Manechinuitele ar fi exemplul cel mai bun, dar de as rascoli mai adanc as gasi si in ele un suflet ce s-a pierdut pe primul podium. Pasii marunti arata finetea caracterului, un pas prea mare are o nuanta de mandrie, iar miscarile ondulate spun ca e loc si pentru tine, macar de o privire.

Vara ai carnea la dispozitie, e dezbracata fara rugamintile tale, sanii sunt lasati sa fie atinsi de vant, iar uneori trupul nu mai are cuvant. E tacere, se naste efectul hormonilor hraniti din mii de directii, valurile sunt haotice si o vor dezbraca, o vor lasa nud. Tu ai sa uiti cine e in mintea ta, ai sa vorbesti de nebun prin gand, ai sa gandesti cu sexul tau din pantaloni, ai sa te-nvarti, ai sa te asezi impotriva vantului. Una te va seduce, altele vor ramane pentru maine.

E doar carne, se gusta, nu se mananca. Si de la carne nu poti avea decat trup, sufletul e bagat in cutie, si cutia nu e la ea, e la un el ce de mult s-a indepartat.

Nu sunt egoist, se poate aplica si invers versiunea asta, eu spun din mintea unui baiat pentru o fata. Si nu trebuie sa-ti ceri scuze, e primul instinct, dorinta e cea care te duce la... finalizare. E mai grav atunci cand vrei cu aceeasi persoana, si doar carne. Sa stii c-ai inceput sa te ingrasi.

Scrie pe un perete, daca iti ajunge, numele unei singure persoane. Fiecare trezire va fi cu el, cel care ti-a pregatit fluturii sa zboare prin stomac si apoi ti-a daruit un nou sarut. La un moment dat te saturi, sau nu stii sa mai apreciezi ceea ce ai. Stii unde te duci? La "magazin", la "shopping", cauti carne ingrijita si usor de cucerit. Esti o fraiera, dar nu te simti.

In cazul in care pana acum nu ai trait, te inteleg, iti place doar cearceaful, vrei doar joaca, vibratorul e un invechit, dar sper sa astepti si un print si sa-i cauti sufletul si apoi pielea fina. Cum o sa stii ca e el? Ai sa-l simti atunci cand nu e langa tine, o sa-ti tulbure visele si gandurile, nu o sa-i simti pofta sexuala, o sa ti-o ofere altu', apoi ai sa plangi. Da, nimic nu e fara putina durere.

Baga la cap, e doar o idee, se aplica din ambele parti, iar dorinta de carne o poate simti oricine.

Doar carnea imbatraneste, ochii ei vor zambi prin sufletul tau, vocea iti va sopti mai intens decat ai crede, o sa inchizi ochii, ai sa-i deschizi fericirii. Daca nu, inseamna ca scrisul meu va ragusi voci degeaba. Doar o ea pe care s-o poti strange in brate.

Sunt in asteptare. O sa vrei sa te mai ingrasi?

| Mie-mi place dezordinea |


In camera mea dezordinea isi face de cap. Poti privi din orice unghi si ai sa fii satisfacut, nu ai sa gasesti nimic, acul e aproape infipt in parchet, asta ca sa nu te intepe. Dezordinea asta e ordonata mie si mintii mele. Cam asa gandesc eu, vraiste, si las bucatele din idei peste tot. Nu ma pot rezuma la lucrurile deja finalizate si ce nu mai necesita o "munca". Imi place sa cred ca originalul si starea mea de bine sunt influentate de ceea ce-mi place mie, nu de ceea ce-mi dicteaza cei atotstiutori.

Sufletele sunt in viata mea ca pe o tabla de joc unde totul e intr-o continua batalia. Eu sustrag pionii si ii incarc cu energie. Nu ma atrage regina, dar vreau s-o salut inainte sa plec.

Am o problema atunci cand imi iese in cale nebunul. E un beat ce-si are controlul sprijinit pe un perete. Si ameteala lui atrage cativa pioni, dar nu din ai mei. Iar ca nimeni sa nu fie dezamagit, eu sunt tabla pe care jocul se extinde. Eu pot inghiti din patratele si pot face trisarea evidenta. Iar lupta adevarata are o strategie inculta exprimata-n debandada.

Dupa somnul meu vreau ca cearcefurile sa fie dezordonate, vreau ca si ele sa se relaxeze, pixurile sunt puse in diferite colturi, nu mai mult de patru, asta ca sa ma bucur de o accesare mai rapida. Sosetele sunt ascunse cand sunt murdare, la vedere cand stiu ca urmeaza sa le incalt. Ma implic in dezordine si pot spune ca face parte din viata mea, nu imi trebuie burete, nu vreau sa sterg nimic.

Si daca tu, omulet credul ce citesti randuri, ai de criticat ceva, imi poti spune. Lasa restu' si tasteaza. Eu sunt obligat sa-ti respect parerea, dar nu-mi vei schimba "stilul". Sau incepe cu tine, si ma mai gandesc.

Nici parul meu nu-l vreau standardizat, nu vreau sa creez impresii uluitoare si apoi sa fac sacrificii pentru mentinerea mea. Eu vreau ca cine ma priveste sa-mi detecteze acel eu, dincolo de haine.

E mai greu cu reusita dezbracarii mele, iar vara e anotimpul nepasarii, dezordine in valuri, dezordine sub soare.

luni, 4 mai 2009

| Sa-ti notezi, nu vreau sa mai uiti |


Gandurile ca si muzica. Sunt prea multe sunete si toate's zgomotoase. Doar o ureche muzicala poate distinge placutul, insa cand nepriceputul isi incearca norocul, muzica inceteaza. E un stop cardiac al bitilor, e un blank ce-ti astupa urechile, e efectul geamurilor ce se inchid la o viteza mai sus de 200, si ne intrecem in kilometri.

Mi-as permite sa scotocesc prin intimitatea ta, dar as afla ca nu mai ai niciun secret. A fulgerat, si ideea ti s-a zguduit, a fost activa intens, te-a masluit.

Tu ai cazut in vraja si ai ai trait doar din imagini, nu ai avut un pix si-o foaie, te-ai udat fara ploaie.

Iar daca te prinde inspiratia poti scrie romane, nu ma voi supara, dar nu sunt sigur ca voi vrea sa ma satur cu tine. Vreau multe intr-o concentrare de putin.

Idiotul de mine a uitat titlu, te ascund si nu te dau de gol. Nu vezi ca am dat vina pe cine nu trebuie? Nu observi ca altii nu pricep ce indrug de zor ?

Imi pare rau, eu nu tin la borcan, nu conserv, nu pastrez vinul peste ani, nu am rabdare, eu desigilez si consum. Nu am idee daca am o clipa si pentru ziua de maine. Iar tu sa nu-ndraznesti sa-mi spui, maine chiar ar fi inutil !

Vezi ca ti-am cumparat niste sertarase noi. Sa ai grija de ele, ai cheia pusa in hainele cele noi, sa pastrezi acolo doar idei ce sunt in stare de procreatie, si nu as avea prea mari pretentii, dar vreau sa capsezi foile cu fericire.
procreatie

Lecitina atunci cand uiti ce vrei sa-nveti, foi daca vrei sa-mi spui cat de mult te rascolesti, atunci cand ai gandul ascutit, ma strapungi pe mine.

Si tu lovesti tastele de zor, nu ai mila si nici conexiunea nu prea tine cu tine. Pretentia consta in rabdare, intr-un refresh la fiecare crezare ce ar vrea o afisare.

Capul il porti pe umeri, e o expresie cum ca ti-l uiti pe drum, iar la destinatie sper sa gasesti produsul cel mai bun. E consum, si fiecare oprire conteaza.

Am scris, tu nu uita sa-ti notezi !

duminică, 3 mai 2009

| Un grasut si o frumoasa |




Povestea a doi cei nu-i cunosc, o poveste ce nu stiu cat de mult ii leaga, legi si reguli pe care ei le aplica in diferite momente, fiecare incercand sa apuce "leafa" de care are nevoie.

Iar eu tolanit intr-un puf total, privind din diferite unghiuri si totusi negasind ceea ce-mi trebuia. Mintea mea clocita de atata stagnare si venele ce consumau alcoolul abia picurat pe gura. Putin cate putin, efectul si-a spus cuvantul, dar ochii mei nu au incetat sa vada. Lucid din fire, atunci mai mult ca niciodata, gaseam ceva sa-mi placa.

Prea multe picioare fine, lumini ce se propagau treptat, miscari prea apropiate, o incercare de futere. Si nu-mi scuz limbajul, incerc sa-ti redau realitatea. Fiecare are un scop, dansul e mult prea senzual, atingerile sunt de jos in sus, iar magia tinteste spre mijloc.

Prea multi sani ce se lasau atinsi, prea multe priviri parsive, meschini venind de nicaieri, un radar ce prindea in cateva clipe primul sex ametit in eter.

Si nu trebuie sa te miri, adunarile astea se fac de bunavoie, toti le traim si fiecare le vede cum poate. Iar eu aprofundam in moale si nu ma interesau mainile ce veneau spre mine, acceptam orice sarutare si totusi nu-mi era bine.

In ceata am zarit o ea, una simpla si modelata ca si plastilina. Nu vroiam sa-i sorb atentia, nu incercam nimic. Imi placea, priveam.

Inalta, bruneta, si cu o rochie ce spuneai ca e cearceaf. O culoare ce nu se distingea exact, ceva inchis, si totusi nu negru.

Si imi placea cum se misca singura, si cum un trup ii mai dadea tarcoale. Era un el cam grasut, un el intr-o camasa ce-i putea acoperi formele si in niste blugi ce-i descoperea caloriile.

Si critic ceea ce atarna greu la cantar, nu-mi place excesivul ce se bazeaza pe financiar, nu-mi place nici de Columbeanu cel cu priviri fixe si nici femeile ce tind sa fie ca si Monica.

Da, poate ai facut asocierea, grasutul era bogat, stia sa paseze banuti in toate directiile, nu era manelist si nici minimalist, era un tanjitor dupa o bucata de carne. Un excitat ce primea un sarut pasional si apoi o scarba totala. Si chiar si sarutul il putea simti ca fiind neinspirat, dar hormonii erau prea imbatati.

Si iar o pereche de sani, de aceasta data zariti cam goi, deloc acoperiti, ei ii placea asa, totusi treaza era alta.

Si frumoasa se retragea in coltisorul ei, obosita pe chip si cu dorinta de a gasi un mijloc prin care sa ajunga mai repede la final. Trebuia sa se comporte normal si nu putea da spaga si timpului, nu-l putea saruta si nici nu i-o putea freca.

Poate ca timpul e o ea, iar grasutul a stiut cat sa-i dea.

Eu parca am adormit, sau mi s-au inchis ochii, am scapat ceva momente si nu am pierdut nimic special. Singura chestie ce ma soca, erau banii lui din buzunar. Nu-i muncise, nu-i gandise, el doar ii cheltuia. Si stii ce? El se bucura, avea totul, mai putin fericirea.

Maine va afla ca cineva l-a barfit, nu o sa afle nici de la mine si nici de la tine, poate va citi printr-o revista cum ca frumoasa lui s-a culcat cu vreun fotbalist, urmarea lui, o fericire intr-o balta de lacrimi, fara servetele, doar o carpa.

S-a trezit din betie, buza de jos il tradeaza, nu-l lasa sa zambeasca, e amortit, e terminat, nu e el fara o frumoasa.

Si ea iti spune ca esti dulce, ea vrea sa te guste. Dar oare vrea si fara bani ?

sâmbătă, 2 mai 2009

| Am jucat singur |


Jocul incepe si mintea ta deja zburda spre castig. Se insereaza imagini insuportabile si greu de controlat. Nu poti decide ce urmeaza, dar iti poti perfectiona antrenarea.

Din prag pleci cu ganduri marete, injectand in vene un invizibil risc. Esecul nu-l prea bagi in seama, dar replica "important e sa participi" o tii in siguranta, in caz de urgenta.

Rundele sunt chinuitoare, exista un timp limita de relaxare si unul tinta ce-ti da ultima sansa. Jocul are clipe de spontaneitate, amesteca fiecare nivel, rastalmaceste viziunea ta si o face mai perversa. Istetimea ti-o poti numara in puncte, iar castigurile le acumulezi prin rabdare. Stii ca fiecare minut face ca tensiunea sa fie si mai mare. In minte se calculeaza cifre, replicile sunt lasate deoparte, jocul e incert si nu sti ce te asteapta, nu te poti uita in spate.

O sala mare cu peretii dusi spre cer, cu tavanul sculptat in nimic, un alb ca la spital si asta e primul nivel. Un scaun din alte zeci, un cersetor ce-ngheata de cald. Frisoane ce nu le-nteleg, ce nu le simt, dar unii vor sa invat.

Un ceas identic cu celalat, alte ceasuri ce arata ore diferite, secunde si minute potrivite, o liniste si totul ar rima in cuvinte. Un telefon ce asteapta vibratia, piciorul meu ce vrea sa simta restu', blugul ce trebuie patruns, creierul meu satisfacut.

Si ar inseamna ca totul sa fie un semn. Nu vreau sa cada peretii, nu vreau sa se clatine nimic atunci cand inchid ochii, la mijloc de ceas nu vreau sa ma ridic... e in zadar, dar jocul e surd.

O nebunie lansata si prezisa, dar cu un continut ce trebuia experimentat, nicio lacrima, nici muzica, doar un culoar patat. Un radio deschis intre doua usi, si zeci de treceri ca sa leg un confuz. Si priviri ce incepeam sa le stiu, si bucuros as incepe sa vorbesc cu peretii.

Dotat cu cel mai mare chin, asteptarea, sau picatura chinezeasca inchipuita printr-un stres din ce in ce mai fluent, imi dau seama ca de ceva vreme era noapte.

Si cum unii fug, la fel si revin, eu doar pasesc si tin in spate un ghiozdan, unii ma stiu, altii m-asteapta. Vad prea multe chipuri ce seamana cu "inamicul" greu de infruntat, si vreau sa cred ca iluzia m-a debusolat.

Ma ridic, nivelul urmator deja a plecat, iar asteptarea mea e legata doar de cer, l-as putea privi o groaza de vreme, dar nu mai mult decat pana la rasarit. Si n-a vibrat, nici n-a "vorbit", am tot tastat in mii de directii si doar una a grait.

M-a fugarit un gand, dar rotile m-au oprit, a pornit.

N-am castigat, nici game over n-am primit. Am jucat singur, asa cum am gandit.