M-am mutat pe JohnCristea.RO

joi, 30 aprilie 2009

| Nu te juca cu prostii |

Nu consuma din imagine !!!

Ce incepe cu "nu" e semn de avertizare. Deja mintea ta trebuie sa-ti creeze imaginea negativului si sa stie sa-l trateze ca atare. Nu poti iesi la aer curat decat atunci cand singuratatea te defineste, asta pentru a evita mirosul neplacut al celor ce cred ca si-au dat cu cel mai scump parfum, desi jegul inca mai persista.

Daca te joci cu "ei" te declari inchis in cusca lor. Ei nu stiu sa se "joace", ei omoara tot ce e nou si pare superior, ei ignora "resturile" si doar inteligenta lor conteaza, chiar daca ea tinde spre zero.

Muzica lor e de jucarie, desi se vinde mai ceva decat un covrig cald. Nu ma iau de manelisti, desi uneori ma tenteaza. Curand am sa le dau in "cap" cu un post si am sa-mi spun parerea mea, promit ca am sa dau accept si comment-urile ce au un caracter vulgar.

Prosti suntem cu totii, dar nu toti promovam prostia. Nu-mi mai place marfa targului, parca au innebunit cu totii, turbarea e pe buzele multora, infectia banului acapareaza femeile frumoase, iar geniile au inceput sa zaca si sa astepte pana dupa 40 de ani.

Youtube-ul merge pe o logica simpla. Prosti sau destepti, vrem sa va avem printre noi. Noi va iubim pe toti si vrem upload-uri in prostie. Vizualizarile cu sase zerouri in coada sunt in speta variante tampite ce au tag-uri atragatoare. Obsedatul nu o sa aiba parte decat de senzatii orgasmice in castile adanc introduse in urechi, ca sa nu-l auda vecinii, si poate de cateva pizdulici umezite, dar din pacate cenzurate. Placute sunt momentele in care utilizatorul se incalzeste si tipa e aproape de "golire", iar radical se instaureaza starea de cutremur necontrolat, iar filmuletul este "atacat", o reclama usuca fiecare hormon intinzand-l pe sarma. Urmeaza alte cautari, un debil mintal, obisnuit si comercial.

Si multe jocuri pentru copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani au acum parte de jocuri dintre cele mai stupide. Noi nu mai avem idei, noi futem internetul si cladim prospetimea prostiei, noi iritam noua generatie si o inconjuram de vulgaritate. Si tot noi o sa ne vaitam cand o sa fim vinovati pentru ploaia de prostie ce o sa ne ude pe toti.

Umezirea e deja in extindere. Pana si un copil de 8 anisori stie sa scrie la pc, se pricepe chiar si la facut bani, 5 euro ca sa-si arate "sexul", maine se vor inventa bordeluri "pedofilice", maine prostia va avea un gust mai "crud".

Nu te scarbi, nu inceta sa citesti ce-ti scriu, e adevarul pur, nu e nimic care sa fie suspect, rugamintea mea e sa nu te infectezi.

Si acum a mai aparut in lumea "mondena" si gripa porcina, si imi doresc ca porcii sa raceasca, eu sunt vaccinat, si cica asta e o alta problema.

Si Kiss Fm nu mai ascult dimineata pentru ca "marele" sef Serban a inceput sa aiba ticuri mai ceva decat un incepator, cred ca i s-a ridicat tensiunea, "o sufletelul meu". Si parca e deja fumata chestia asta, dar lui mereu ii sta pe limba. Ma inclin in fata FM-ului, "domnu' Dan, dar ce cap mare are carcotasul asta".

Nimicuri, tampenii, prostioare la nivel ceresc, un national tipic romanesc.

Prostie, prostitutie, ratati promovati in floare, religii si conceptii calcate-n picioare, totul prin publicitate.

P.S. Un prost nu joaca sah, ci se chinuie sa "futa" regina.

miercuri, 29 aprilie 2009

| Protestez, vreau ca o clipa sa tina mai mult |


Vreau sa arunci dictionarele, dex-ul online sa nu fie accesat de privirile tale, sa nu te informezi haotic din gura lumii, sa nu scormonesti prin dosarele arhivate in mintea ta, vreau doar sa-mi citesti aberatiile mele placute si sa crezi ca se poate intampla lucrul asta.

Timpul e un etalon, iar noi ne ghidam dupa el. Cand ni se daruieste prea mult numaram monotonii si vrem niste minusuri pe care sa le aplicam in problema, cand nici nu avem timp sa ne exprimam si sa simtim senzatia insistam sa punem stop. Nu reusim pentru ca ce fuge nu se mai intoarce.

Comunicarea instanta chiar si la departari considerabile e doar o insistare, un accent ce e pus pe un anume caz, un ceva neconsumat, sau o fericire in fata unui tel.

Timpul are clipe, iar clipa nu inseamna neaparat distanta de la o secunda la alta. O clipa dureaza exact atat cat momentul cere.

Daca ne-am stradui, clipa ar dura exact cat tot timpul nostru. Noi reincercam si schimbam datele vietii ca sa ne complicam. Nu ne place un "Da" prea sigur, vrem si ceva tachinare, risc, pericol de "inmormantare", si daca se poate chiar si coincidenta ce seamana cu acel "nimic intamplator". Totul e batut in cuie, clipa de clipa.

Clipa incepe de cand are loc o schimbare si pana cand aceasta nu te mai afecteaza in niciun mod. Si cu un zambet incarc noi idei si cred ca o clipa poate reveni oricand.

Am dreptul de a da in judecata anumite cuvinte ce doar si-ar dori sa spuna ceva, ma intristez cand vad ca sunt mai proaste decat aberatia mea. Sentinta e decisa, am dreptul de a spanzura fiecare cuvant ce-mi nimiceste visele. Am dreptul sa protestez, am dreptul sa ma exprim, sa visez si sa te indop cu fericire, totusi n-as vrea sa te inceci.

Si nu traim in Matrix, nu ne place posesia, vrem sa fim hoinari in cautare de necunoscut, nu vrem sa se stie nimic din negativul nostru, asta numim noi adevarata viata.

Si pe prima straduta din Paris am sa aterizez, am sa ma asez pe o bordura si am sa las ochii mei sa vada cum altii se clatina dezorientati, ei cred ca au o destinatie.

Sau pot sa aleg un Bucuresti, sau un oras plin de lumini, si astfel sa profit de noapte, sa ma folosesc de ea si sa nu adorm inaintea ei.

Pot clipi de mii de ori, pot alerga de nebun fara sa las vreo urma, pot plange, inceta si reincepe, pot vorbi unei multimi gandindu-ma la o ea, pot adormi fara sa visez, pot simti senzatia de roua chiar pe buzele mele, pot iubi, tu poti ?

Nu am nevoie de proteste, am nevoie de viata si de oameni ce vor clipe de durata.

duminică, 26 aprilie 2009

| Fericirea, cel mai periculos drog |


O visam, sau o avem. Radem si apoi izbucnim in plans. Tremuram si renuntam. Ne informam si nu reusim. Integrarea noastra e irecuperabila, am inaintat prea mult si deja am facut rau.

Negativ in masa pentru o picatura de fericire. Am renuntat la atatea pentru simplul zambet pe care l-am obtinut, doar pentru o noapte. Am reusit sa adun toate stelele intr-un sac si tu nici nu le-ai privit. Am ramas ca un trist sa le-agat pe cer.

Tu ai pitit printr-un buzunar adanc luna, mi-ai interzis s-o privesc. Eu am dat mana cu fericirea, eu cred ca-nnebunesc. Nu e important restu', stiu ca m-ai drogat, sau ne-am drogat impreuna.

Tii minte? Tu cautai, iar eu mereu iti dadeam variante. Tu priveai si eu ma vedeam prin ochii tai. Erau mai clari ca oglinda aceea limpede si ma puteam vedea exact asa cum si tu puteai.

Ma pricep sa instaurez confuzia, trag foarte usor o perdea plina de ceata, tu poti sa pasesti cu mine chiar si pe gheata. Si neg daca vrei sa-mi spui ca e poezie, trebuie instant sa eviti rima, eu vreau doar sa stii ca imi e greu noaptea, e clar ca si ziua.

Iar acum primesc pasiunea, nu vreau in cuvinte, nu vreau formal, nu rataciri, nu cu mine. Si din prea multe calmuri poti alcatui un stres, poti deranja o lume si un vis indraznet, poti retrai sau crea noul, poti ingropa raul. Te droghezi !

Vreau un schimb periculos. Vreau sa risiti, vreau sa crezi, vreau sa fugi cu mine. E simplu, nu? Nici nu ma-ndoiesc.

Ratacesc, sunt strazi multe de parcurs pana la tine, mai ales cand pasesc doar eu. Dar stand doar intr-un punct, te vad cum imi place mie.

Cum, tu nu ma vezi? Aaaa, iertare, tu doar ma auzi, si totusi ai niste indicii, sunt pitite-n amintiri inca prezente.

Si punctul acela se sprijina de Pamant, e inalt si e placut doar noaptea. E greu sa stai prea mult, nu rezisti, nu singura. Banuiesc ca de acolo e plecarea. Drumul e doar un segment ce mai tese ceva nou, e "update-ul" facut atasarii, e un pic de mister, un dor nebun, si un drog.

Nu tragem pe nas decat ce vrem, si eu-ti cunosc mirosul, tu sigur pe-al meu. Tu ma cunosti, repet, eu pe mine nu ! Eu ma oftic, tu te amuzi, eu nu pot, eu nu stiu, tu-mi ceri totul.

Si-am intalnit messenger-isti cu "forme" feminine ce spuneau ca's prea idiot. Se exprimau atat de usor si vroiam sa cred si eu acelasi lucru. Mi-au spus ca vand o marfa mult prea ieftina, ca drogul meu e doar o amagire, ca nu e bine, ca starea mea nu'i fericire.

Fericirea e sustinuta de pericol. Si orice pahar se poate sparge, cioburile sunt pastrate intr-o ordine, vor sa ma taie.

Ma ataca, ma zgarie, uneori am senzatia ca-mi place, iar cand din cer o mana ma alinta ar trebui sa zic stop, e pericol.

Eu incerc, ce naiba sa fac? E drog, si ma injectez si cand visez, pana si perna ma agita, si cearceful e rece prea putin, pot transpira peste noapte, pot, si totul e un chin.

Drogul agita o viata, eu mizez pentru doua.

sâmbătă, 25 aprilie 2009

| Iar imi e dor |


Si starea asta ma cuprinde doar cand e noapte. Doar cand nu e nimeni langa mine, cand imi pot inchipui si cand totusi ea lipseste in nestire. Cand o parte simte, iar cealalata zburda, cand un bebelus se joaca si altu' plange, cand eu ma infior si imi e teama ca stiu de ce...

Si nu-mi place cand se repeta, nu-mi place cand raman in asteptare, cand timpul meu liber nu e o scapare. Si imi e dor, si cladesc doar imagini, si acum ma dor. Ma imbata luna si nu inteleg de ce m-as lua de lumina ei. E atat de slaba si totusi reusesc s-o zaresc printre jaluzele. Si acel loc e privit de un intreg si toti ne legam de ceva unic. Mie-mi place cand tu visezi, eu nu pot, nu vreau, singur nu-mi place. Eu respir si singur prin lume, dar imbratisarea ta m-ar face sa si traiesc.

Si doar stii ca e un joc, si fiecare are un rol, eu rup mii de foi si sunt un escroc. Ma joc doar cand e foc. Ma ard si am rani, imi trec, si-mi fac altele.

Nu am final, nu pun stop, nu fac gauri in Pamant, nu rascolesc amintiri, ci doar ele pe mine, nu primesc, ci doar dau. Nu lacrimez, eu doar plang ca sa scap.

Si cineva are urechi sa asculte, ascunderea i-a fost dupa prima usa, secretul ramane acelasi si inca nu-l stie nimeni. Nimeni suntem noi, e bucuria pe care nu toti o vad, nici noi, dar o simtim.

Si tacerea sau evitarea e cauzata de fiecare milimetru ce ma desparte de tine, e vinovata si muzica si scaunul pe care stau. Caderea mea e brusca, iar ameteala ma ia doar cand inchid ochii. Se invarte cu mine lumea, sau ea in jurul meu.

Nu cedez, nu sar peste, nu ezit, nu's copil. Eu nu ma cunosc, tu sigur ma stii.

| Ne cutremuram cand nu trebuie |


Iar acum cateva zeci de minute am simtit vibratii ce porneau dintr-un singur punct. Era scaunul meu ce se lega de restul lumii si imi dadea semne ce ma faceau sa cred ca ceva nu e in regula. M-am gandit ca am innebunit, ca am vreo boala ce si-a declasat miscari lente ale imaginilor, m-a trezit vitualul si mi-a spus ca nu visez.

Cei ce se iubeau pasional in acele momente au avut parte de experiente izbitor de orgasmice, iar adrenalina i-a facut sa scape de griji inainte de termen.

Otv-ul s-a crezut noul Dumnezeu, un stapan ce deja prevedea inca o "miscare" in urmatoarele cinci minute. Se bazau doar pe niste "replici", pacat ca presupunerile au esuat.

Messenger-ul a urlat in floare, toti au fost informati de ceva resimtit la nivel national. Si Romania s-a trezit un pic. Betivii s-au oprit din "galgaiala", sexul s-a intensificat, criza a mai lasat de la ea, iar noi am reactionat in ultimul hal.

Eu am fugit spre pragul usii, mi-am pus in sa infrunt vibratii mari, ma uitam ca nu cumva sa intalnesc vreo caramida si sa-mi arat lesinul ulterior. Mi-am imaginat multe, si asta doar in cateva clipe.

Comunistii au stat linistiti, stiau ca nu e nimci grav, eu am tremurat si nu stiam sa ma stapanesc. Nu puteam sa ma dovedesc breaz, vroaim doar sa inceteze galagia, si a incetat.

Unii au coborat pe marele Pamant, altii s-au suspendat in ganduri. Eu am preferat sa vad ce zice lumea, stereotipul se manifestase.

Si cand mai vine vreo furnicatura, vreo vibratie, vreun sentiment ce vrea sa ma distruga promit ca am sa fiu mai barbat, deocamdata sunt inca speriat.
Acum raule vreau sa pleci, fugi de aici, cauta-ti loc departe de Universul asta.

joi, 23 aprilie 2009

| Am ambitia sa nu trec peste |


Si te lupti cu muntii si te cateri pe cele mai inalte varfuri, te impaci cu Diavolul si incepi sa simti fiecare sudoare. Sacrificiul tau devine permanent, depui tot ceea ce ai acumulat. Iti risti fiecare picatura de sange si nu conteaza de vorba ce o auzi in urechi.

Totul tine de moralul tau si increderea e maxima. Esti doar dispus, dar inca nu ai incercat prea multe. Gura ta spune nevrute si crede ca restul e putred. Sfaturile devin cuvinte murdare si cartea prosteste atunci cand e tratata ca atare.

Excesul strica orice, la rand e si viata. Timpanele iti tiuie si e semnalul de renuntare. Teama se instaleaza in simtul tau, inima vrea sa bata mai tare decat in mod regulamentar, esti jupuit de carne si visele postesc spulberand "cererea" ta.

Mirosul mult prea viu devine realitate cruda, ai musca din tine, din timpane. Ai ramane intr-o lume surda. Apoi te-ai bucura, a disparut teama... dar totul trebuia in acele secvente.

Si clepsidra zace sparta in timpul trecut, firele de nisip concep judecata, pedeapsa va incatusa fericirea absurda.

Darul meu, o alta soarta ce o sustin in spate, fac juraminte si cred ca doar eu scriu ce va urma. Nimic nu se prezice, totul e o presupunere, autosugestia intervine si sfarsitul traieste.

Si mie-mi place si cred ca vreau pentru fiecare un final, nu renunt si am ambitia sa nu trec peste.

Iar daca in ultimul moment sclipirea duce spre ispitire, te rog din suflet, te rog, sa sari.

marți, 21 aprilie 2009

| Moldovencele au pofta de material |


O calatorie spre Moldova te va ajuta pe tine ca si mascul sa-ti imbogatesti imaginatia. Orienteaza-te spre o zona cat mai sus pozitionata pe harta si fa un popas intr-un oras mare.

Te poti opri in Iasi, sau in Bacau, sau poti merge pana unde te tine bugetul. Dar ai grija, ai nevoie de un portofel cat mai plin.

Dozatoarele cu fericire nu se regasesc, dar frumusetile divine te "calaresc". Ai simtit cum te atrag toate din momentul in care ai atins pamantul lor, iti zambesc bland si te vor. Acum urmeaza "confirmarea".

Un "soft" din nastere instalat si mereu "updatat" le ajuta sa clasifice barbatii dupa marimea buzunarului. Trec de formele tale faimoase, sterg toate patratelele de pe abdomen, iti alunga chipul angelic si iti dau un pronostic. Ideea e ca au oferte si mai bune, iar tu trebuie sa le dai ceva in plus.

Tu ai minte, dar ele nu sesizeaza, tu ai spontaneitate, dar ele nu se prind, tu ai ceva in plus, ai pofta de viata.

Moldovencele, gen Mihaela Radulescu, capata o inteligenta aparte in decursul a multor ani. Ele pot spune multe, dar mereu generalizand. Nu ataca la inceput, ci doar misuna cu tatonari si "pupincuriseli".

Adopta metoda de "inghetare" atunci cand cineva le loveste. Un print le ajuta si durerea le-o topeste.

Si-mi plac atat de mult femeile astea incat imi e tare greu sa inteleg de ce prin zona mea nu se afla. Aici nu sunt atat de pure la ten, nu au dintii atat de albi, nu au parul atat de negru si nici un accent care sa-mi bata in vise prin geam.

Ti-am zis, exceptii sunt peste tot, dar nu contin totalul meu cautat. Iar daca materialismul le-ar lipsi, moldovencele s-ar apropia de perfectiune, ar deveni banale.

Detinand imaginea, acum se dau mari doamne. Si nu le port pica din cauza asta, le respect inteligenta si tactica si ma rog sa nu ma afecteze si pe mine intr-o zi.

Iubirea e o copila pe langa "infectia" ce in minte ti-o poate baga o moldoveanca. Starea lor e naturala .Privirea lor de inger acopera o maturitate regasita in sange.

Si am invatat sa nu ma inec in durere atunci cand o "ea" de genu' ei plange, e o actrita ce'si cauta doar spectatorii.

Intrarea se plateste, nu e vreun "show", e doar o viata "dulce".

| Era vorba ca ne vedem azi, nu ? |


Cu totii stim ca vorba asta ne mananca pe la spate. Are pofta de a ne juca feste si gluma parca strica totul. Chiar si cand imposibilul intervine, chiar si atunci exista un semn de intrebare.

Prostia nu rezulta din randurile astea, dar nici dintr-un eventual raspuns la intrebarea din titlu meu. M-as da de gol si ti-as spune ca totul e retoric. Eu zic si nimeni nu aude.

Un monolog intr-o incapere imensa. Nu vad capatul definit in culori, intunericul ma ajuta la creatie si la pierderea de sine. Pe cat de mult spatiu, pe atat de putin populat. Am nevoie de ajutor si doar eu sunt capabil sa ma ridic dupa ce m-am impiedicat.

Monologul meu a fost scurt, nu a continut prea multe cuvinte. Lacrimile au vrut sa para false, dar au iesit nemapomenit de reale. Nimeni nu stie lucrul asta. N-am mimat!

Ma bucur ca dupa mine mai urmeaza si altii.

Sunt trist cand nu se invata nimic din "greseala" asta.

Renunt la cateva simturi ca sa ma concetrez mai bine. Pun stop la miscare si mesteresc o iluzie. Mi se destrama starea cand din spate ceva ma trage.

Si azi ne-am vazut, mai tarziu cu o clipa.

vineri, 17 aprilie 2009

| Castron cu mancare |


Mananci tot chiar daca nu ai pofta. Inghiti orice ti se da stiind ca altceva nu mai primesti. Stomacul tau cere, vei primi orice ti se va da. Pe contractul tau scrie "inghite si taci", subordonarea o ai in sange si nu poti scapa cuvinte decat in gandul tau.

E stupid sa crezi ca singur poti face dreptate. Totul poate fi folosit pentru directionarea ta spre usa. La inceput ti-a palcut si nici nu trebuia sa mananci, te-a tentat "regescul" si inghitind in sec ai facut cum ti s-a spus, sacrificiul tau suprem a pus bazele unui milog controlat de sus.

Cand tintesti spre varf ai sansa sa obtii ceva, cand ai un punct slab poti face cunostinta cu nimicul. Mirosul tau e prea comun si de la departare imi dau seama pe cine "pupi". Puti a mancare si periuta ta e jicnita de dintii ce trebuie sa-i "mangaie".

Te gandesti ca foarte curand ai sa infuleci mai mult decat poti duce, cantarul va bloca cifrele, te vei speria si tot nu-ti vei da seama. Esti un prototip Mc Donald's.

Si te sperii si pe tine, ai o pielea fara fulgi, dar ca de gaina. Iti e teama cand "urlatorul" iti dicteaza, mananci din castronul tau si-ti vezi de viata.

Excluzi initiatii de teama sa nu te "doboare", tragi aer in piept si iar cresti in kilograme.

Sunt plictisit sa-ti astept schimbarea, nici nu m-ar avantaja vreun pic.

Si nu ma leg de volumul tau "dat" la maximum si nici de urechile ce-ti aud doar laudele venite in plicuri si adresate tie, ma leg de ipocritul ce vrea sa ruineze vieti si uneori ii reuseste.

Si o sa ramai un platitor al femeilor ce vor sa te lege de pat, un viitor mosulet ce are nevoie de pastile Viagra, un ceva ce pute a castron de mancare digerat.

P.S. Te rog sa nu uiti de mail-ul meu "retardat", e o dieta numai buna de "pupat".

miercuri, 15 aprilie 2009

| Alandala |


Cum naiba sa bei cafea in miezul noptii gandindu-te ca te va lua mai repede somnul, cum sa crezi ca noaptea alba se poate face de unu' singur si oare de ce sa privesti unde nu trebuie... ?

Rascolind zeci de mesaje pot face diferenta intre ceea ce astept si ceea ce regasesc. E simplu, "empty" pentru clipa asta, sau nu are credit.

Si astia de la Orange imi streseaza bateria, promotionalele imi dau sperante si cred ca telefonul imi suna din alte motive, mai ales cand da impresia de mesaj "important".

Ca sa fie nimicul la locul lui voi renunta la gravitatie, dar imi va fi greu sa-mi mai misc mainile pe tastatura, greu sa-mi reglez directia, cred c-am sa adorm in aer.

Lucruri lasate vraiste doar in camera mea, o dezordine placuta ochiului, placuta mie, restu' e pentru lumea prea simandicoasa.

Si as adormi pe jos la cat de cald e, afara o sa dorm la vara, dar nu aici, ci mai departe. Iar singurul motiv pentru care scriu e ca destresarea mea sa fie completa pana la "terminare".

Mi s-au violat visele, cineva mi le-a dezvirginat, a calarit peste ele si a crezut ca e "un" brut ce doar astepta. Eu am specificat, ma grabesc, idiotii n-au inteles. Clar, nu ma dau batut si ma bucur cand am efect, ma ingrozesc cand nici eu nu mai inteles, ma amestec, ma complic si uite asa uit eu de "simplul" ce zace in mine.

A adormit o lume'ntreaga, iar jumatate din mine tide spre ea. Nu sforai, sunt pe silentios, vibratii primesc din cosmos. Ajung direct la mine si nici muzica nu e intr-o forma atat de buna. Ar trebui un sistem nou dotat cu mai multi "vati". Urechi ciulite pentru dependenti si obsedati.

Imi tremura timpanele cand dau de liniste, creierul spune ca niciodata nu se tace. Radioul functioneaza si toti imi dau pace. Camasa inca ma mai "poarta", e cu patratele si doar mirosul ei ma'mbata.

Chiar, nici nu mai stiu, oare ce miros mai are "ea". Ma prostesc, il stiu, dar nu l-am mai simtit luna asta. Am sa-mi cumpar un parfum intreg, am sa ma multumesc cu putin, pe pielea ei totul ar mirosi sublim.

Si ce ma fac cand vine? Cand vine schimb tot, nu vreau sa stie ca mi-a fost dor, nici sa banuiasca ca zeci ca ea pline de miros mi-au fost in casa. Nici nu au fost, era doar "achizitia".

Nu exista politie in vise, nu le aresteaza nimeni, imaginatia poate face orice deplasare, dementa e absurda, eu inca nu am gravitatie.

"Pe bune", mai tii minte? Era un geam si tu l-ai spart. Acum ce facem te tai in cioburi.

Urmez un ritual, vorbesc "aiurea in tramvai", mai comenteaza cate una prin metro, taximetristului ii dau mai mult decat ar merita si mai ieftina'i limuzina, e pe moca.

Un post pe dos, la intamplare si alandala cand nu cere de "mancare".

Ti'e foame ?

luni, 13 aprilie 2009

| Efect de termopan |


Parca ar da sa ploua. De nins nu mai sunt sanse, iar vestea e in starea de raspandire. Nu orice e posibil, ci doar imposibilul are sanse de supravietuire.

Magnetul mintii noastre atrage doar surse sigure. Noi nu putem observa orice, noi doar ne limitam. Muntii sunt prea mari ca sa-i mutam din loc, destinatia noastra e dincolo de ei. Si sa ajungi nu'i prea usor, ai variante o mie. Si tot drumul astepti o minune si tot ce e in jur se leaga de tine.

O ploaie ce speri sa-ti spele pacatele. Acel ceva ce pe el scrie "puritate". Astea's doar vise, tu esti un "junior". Ai nevoie de timp, regulat va trebui sa respiri adanc, ai sa te obisnuiesti cu noul, iar vechiul iti va face cu mana dintr-un dulap.

Totul inchis si tinut sub cheie, iar cheia tinuta sub cod. Un plastic ce inconjoara in stil de sarpe un intreg univers. Urmatoarea creatia e departe de-atingere. Respira, e vid.

S-a inchis. Nimic nu mai intra, nimic nu mai iese. Sansa ta e sa privesti din cand in cand. Timpul le rezolva pe toate acoperind transparenta cu fum. Si nu te amestec la nesfarsit, temopanul asta graieste in vid.

Efectul tau e continuat de indiferenta. E semnul de stop chiar si pentru un grabit, un rest inventiv.

Prevad ca n-ai sa astepti la semafor, ai sa alegi alta cale, o sa te manance pielea si frigul te va da gata. Or sa te salute gurile, or sa te sarute cateva, raspunsul tau atat de simplu, cum ar fi... "hai pa".

Nu stiu de ce-ti place, te stiu altfel, e un efect imprumutat. E de la straini si bine nu-ti face, si te-ai obisnuit sa nu mai ai pace. Eu zic ca se poate si mai rau, te contrazici si sapi la greu. Esti profunda si te infunzi spre centru fara sa stii ca acolo e din ce in ce mai cald.

Si cand o sa fie totul la extrem n-ai sa mai suporti. O sa intervina si durerea si cu siguranta n-ai sa plutesti.

Indiferenta, efectul de termopan, cand cineva striga si nu "vrei" s-auzi, cand cineva sopteste ca pentru "surzi".

Chimia atrage sau respinge, esti rece, de gheata si totusi te frige...

duminică, 12 aprilie 2009

| Divort intre neuroni |


Nu mai laud, nu sunt multi la numar, dar si cateva milioane tot nu s-ar afirma cum fac doi din mintea mea. Nu se mai simt atat de legati, nu mai au niciun lucru in comun. Vor sa "lucreze" in particular si intr-o minte mai sanatoasa.

Tin minte ca cei doi se iubeau acum ceva vreme. Probabil ca ei imi picurau si mie cate un pic de dragoste si se exprimau trimitand semnale catre degetele mele. Nu mai vedeau nimic in jur si exista un special ce ii unea. Au avut si momente intime si nimeni nu credea ca asa ceva e posibil.

Am fost intelegator cu neuronii mei, le-am dat voie sa faca si prostioare, conditia era sa faca ziua, noaptea vroiam sa dorm si eu linistit. Recunosc ca-mi placea efectul si imi purifica fiecare canal ce se vroia a fi negativ. Nu mai prindeam imagini cu purici si profitarea mea era maxima.

Acum vad ca s-au cam certat. Mi-au provocat un gol ce nici visele nu-l pot umple.

Dezordine pe aici, femeia care face curatenie se plange la urechea mea. Am fost in sincron cu ea si mi-au dat lacrimile. Nu am cedat, dar nici nu am reactionat. Cei doi se cearta si in momentul asta si simt cum fiecare fir de par se dezordoneaza constant.

Uitam sa spun ca "astia" doi nu au un sex stabil, variaza si devin ceea ce vor. Sunt ca o plastilina ce nu are mirosul specific si se muleaza dupa dorinte. Acum vad ca visul lor nu mai e pe aceiasi linie, ma tot tenteaza sa ma rastesc un pic la ei.

Uita sa-si indeplineasca functiile si ii indeparteaza si pe cei din jur. Am sa raman cu mintea plina de vid, o sa ma trezesc ca nu mai am raspunsuri la intrebari, dar nici curiozitati obisnuite varstei mele. O sa-mi lipseasca pofta de viata si de ciocolata, nu o sa mai beau nici ceai si nici cafea, o sa uit stranutul deloc deformat exact ca de copil in fasa, o sa mi se tulbure fiecare vis, iar locul meu secret va fi devorat.

Tu stai si citesti, tu nu simti cum imi bajbaie astia doi.

Pastrez senzatia ca de neuron haotic. As vrea sa spun ca are nasu' rosu si trage la bautura, dar eu doar il simt. Nici noaptea nu mai e placuta. Si-au creeat un zid si isi "scuipa" vorbe dure.

Mie cine-mi mai proceseaza viata? Eu raman nemiscat, mi s-a rupt ceva. Am simtit, vor divort. Penibil pentru mine, nu stiam ca s-au luat cu acte-n regula.

Doi neuroni, unu' plange, altu' vrea sa scape. Amandoi si-au gasit ceva in comun. Amandoi nu mai vor.

Si mintea mea se va normaliza, firele vor avea contact cu arcuirea specifica, ma voi bucura de neuronul mic rezultat din cei doi, el va ramane.

Am sa-i dau o oglinda sa vada cat de frumos e, am sa-l fac narcisist si egoist. El nu o sa asculte de mine, peretii il vom influenta, isi va construi soarta dupa cum mirosul il va calauzi. Va pica in groapa si se va lovi. Nu va spune "auu", ci va muri.

Mai am milioane spre acelasi drum ...

sâmbătă, 11 aprilie 2009

| Barbatul, doar un instrument |


Lectia de azi nu ne invata sa cantam la vreo chitara, sau sa avem o voce cat mai calda pentru fiecare silaba. Ne aduce aminte de existenta un un manifest al gandirii feminine ce are in vedere doar punctul sexual, ezitand implicarea setimentala.

Fenomenul se imprastie mai ceva decat o epidemie si se instaleaza in mintea unei femei exact dupa un numar fix in esecuri. Mintea le dicteaza ca succesul vine prin indiferenta, prin lipsa dialogului si prin sarirea anumitor etape, ajungandu-se direct la "fericire".

Miliarde de spoturi lumineaza acelasi subiect si nimeni nu-si explica de ce s-a ajuns la decizia asta. Barbatul practic nu mai merita nimic. Se exclude din iubire si din afectivitate. Se elimina toata "vrajeala", iar farmecul lui este aruncat la gunoi imediat dupa terminarea partidei.

Manifestul femeii are o perspectiva foarte dura asupra barbatului. Se spune ca masculul fara instrument e ca si "winamp-ul fara muzica", sau ca "internautul fara biti".

Stropi de ipocrizie si tandrete de sine. Narcisism extrem si sexualitate fara efecte secundare.

O ea care alege mereu altceva, un el care trebuie sa renunte obisnuindu-se cu ideea.

Consuma-ti fiecare banut pentru interesul propriu, uita de flori si lasa caderea sa fie din partea ta. Asta vor ele, doar ca s-ar putea sa te jeneze cand singul lor scop e instrumentul tau.

Au dreptate. E reactia lor impotriva formelor pe care noi le vrem cat mai apetisante. Funduletului mereu bombat si buzelor mereu bune de sarutat. Cand vine vorba de sani avem pretentii, iar inaltimea e si ea esentiala. Revine culoarea parului si a ochilor si cat de implicati sunt si "cracii" peste tine. Uiti un detaliu, uiti ce e in mintea lor si e primul minus pe care ele ti-l acorda.

Barbatul generalizat si sustinut de exceptii are tendinta de a vedea femeia ca pe o "carne" pe care o "ataca".

N-ai sa intelegi femeia, ea te-a inteles cand alcoolul a inceput sa-ti mormaie prin vene, atunci instrumentul s-a prabusit la pamant.

| Tu si divinitatea |


Vei crede ca aparitia unui burete va sterge absolut tot ceea ce se leaga de mine, dar cum tu ai uitat sa-l uzi cum trebuie vei intelege doar o parte. O sa te las sa zburzi cu imaginatia pe cele mai largi campii, eu te voi astepta in varf de munte.

Si pana la mine e cale lunga si pun pariu cu tastele ca nu traiesti doar in lumina, ci mai dai si de intuneric. Simt ceva teama ce pleaca din picioarele tale, au inceput sa tremure si parul se ridica, fir cu fir, chipul tau e infricosat, dar mie imi pare totul normal.

S-a lasat un pic racoare, vantul imi ciufuleste firele de par si le ameteste, le strange pe toate intr-o directie si la primul gol imi intra totul in ochi. Oare de aici sa inceapa teama? Oare sa ma sigilez si traiesc in cutii transparente? Sa ma impac cu limitare si sa-mi declar dragoste eterna propriei mele persoane?

Oare da, sau nu? Mai bine tai acel "oare", nu-mi plac ideile ce vor sa intervina si sunt obisnuit cu acel ceva din aer. E un "microb" ce pluteste si il inspiram cu totii, ramane in plamani si in suflete, iar expiratia e zero. Pieptul se umfla, dar nu plesneste. Apare mandria si siguranta, planul acului poate fi pus in aplicare in orice moment, prima intepatura aduce cedarea, renuntarea, neincrederea, ispitirea si cladirea unor ganduri negative.

Trage primul tau fum de tigare, primu' pentru aceasta clipa, primu' stand langa mine si uita sa mai clipesti, sper ca dupa un timp sa realizezi ca nu mai traiesti.

Nu, nu ai murit, dar zace in tine o dependenta de indiferenta, o renuntare la tot, o capacitate de izolare si de prostie ce se agraveaza prin excludere.

Eu ma indrept spre cer, cu privirea, imi place noaptea cand e fiecare stea cu ochii pe mine, imi place cand ploua, imi place cand e pe langa mine. Traiesc, nu ma limitez si graiesc.

Nu ce face, doar ce zice, asta e important. Cuvantul fiind trimis din norii grei si inspirati, din vrajitori si creatori inapoiati, din finetea lucrurilor greu de atins si din stropul pur amestecat cu nisip.

Betonul e cel mai dur, ai putea muri intins pe el, o viteza ti-ar putea decide soarta, mai presus de atat... divinitatea.

Si nu esti doar tu pe lumea asta, sunt si eu. Si nu suntem singuri de nebuni. Nu ratacim fara ca cineva sa ne "monitorizeze" miscarile, noi nu vrem sa-ntelegem, noi ne virusam mintea, noi nu credem, noi uitam de noi.

Si cand totul se prabuseste parca nu ne vine a crede. Si abia apoi apelam la treapta de dupa 112 si parca ea ne intelege, ne vrea-napoi, ea, divinitatea.

| Memorie de crocodil |


Inspiratia imi vine exact atunci cand interactionez cu cei din jurul meu, cand se produce un efect si restul decurge de la sine. Comunicarea nu e deloc "castrata" de amintiri si poate exprima orice. Detaliile exagerate isi fac aparitia si le gasesesc rostul.

Poate ca anumite nume le uit si nici pe tine nu mai stiu cum te cheama. Posibil te-am vazut de cateva ori si nu-ti mai retin imaginea, dar gesturile, mimica, precum si vocea sunt mereu stocate in hard-ul meu lipsit de virtual.

Un sms ce a zacut ceva timp prin telefonul meu ti-l pot dicta cu voce tare si cu ochii inchisi, detalii despre cum zambeai sau cat de mult ai plans in ziua aceea iti pot da, poate ca am observat si unghia ta rupta, dar si felul in care tremurai din diferite motive. Nu era deloc frig afara. Si chiar si noapte fiind, mintea mea nu s-a dus la culcare, memoria si-a strans doar o parte din ustensile, iar cateva mereu au fost la datorie.

Pot ghici la ce te gandesti, dar presupunerea e partea mai placuta. Pot zace intr-o balta de lacrimi si la o clipa sa ma bufneasca rasu'. Starea mea e excelenta pentru a stoca date. Memoria e imposibil de a ajunge in stadiu de "full", si asta e un motiv bun pentru a-mi trai viata.

Nu m-am interesat daca un crocodil e capabil de mai multe amintiri decat mine, stiu doar ca si dupa zece ani e capabil sa-si cunoasca presupusa "victima".

Am amintiri ce trec de numarul stelelor, traiesc cu gandu' la clipa urmatoare, iar prezentul e in stare de noi amintiri. Cel mai placut moment al meu a fost situat nu acum multa vreme, dar cum timpul e la fel de pretios ca si viata ma contrazic, a fost de muuuuult, aproape am uitat.

Tu esti ca si mine, un trecator prin multe primaveri, sa nu visezi la urmatorul stadiu, va fi canicula, iar dupa nebunie vei ramane doar cu amintirea.

marți, 7 aprilie 2009

| Scriu despre cei dezamagiti |


Virtualul  e razna, ma bate la cap sa-mi traiesc viata si sa nu ma mai zbat printre conexiuni nebanuite ce nu-mi ofera decat o banala comunicare. Asa imi spune, numeste totul banal si nu accepta nimic in plus.

M-ar trimite la tara sa dorm in fan si o vara'ntreaga sa nu am semnal la telefon, mi-ar pune mirosul naturii fix langa nas si m-ar lasa sa ma indragostesc de o tarancuta frumoasa cu un accent dulce si pe care nu-l pot imita.

Bantuie un ceas fara limbi si fara cifre, totul e in mintea mea, iar ticaitul isi are esenta, dezamagirea e ascutita de apropierea sunetului. Dezamagit sunt cand nu mai aud nimic. Nu am surzit, ceasul a extenuat bateria.

Viata e sursa de viata, bateria se intinde pe o intreaga lume si un "matrix" bate continuu in usa. Nu'i deschid,foarteaza, dar eu am rupt conexiunea, acum am nevoie de libertate, vreau ca fiecare gand sa se aseze dupa cum vrea recele si agitatia sa dispara.

Oglinda te arata in reluare, vocile iti ataca fiecare neuron si te prajesti, te incarci cu nefericire. Inca mai esti conectat si nu accepti deloc realitatea.

Domina o vorba de ceva vreme, cica o ea nu aduce decat putina dragoste si multa suferinta. Poate cu atat ne-am obisnuit si ne inspiram din realitati paralele. Nu stim decat online, ne depaseste offline-ul si presupunem ca foarte curand sexul virtual o sa ne ofere si schimbul de substanta.

Ne pricepem sa dam papucii cuiva printr-un sms, ne aratam lasitatea si bucurosi lasam si un mail de confirmare, urmeaza abonarea la o noua viata.

Impiedicati-va cu stangu' si pasiti cu dreptu', recunoasteti dezamagirea si zariti fericirea, sinucideti ghinionul si bagati-va in sfera protectoare. Asigurati-va ca puteti respira si cand va zariti reflexia incercati sa zambiti.

Stati in tacere si ganditi-va ca a meritat. Pasirea in voie duce la alergare gandurilor, tentatia duce la conectare.

Dezamagire? Transfer nelimitat de fericire.

luni, 6 aprilie 2009

| Bucuresti, bufet suedez |


Cam tarzie trezirea mea, nici nu ma pot justifica, iar inventiile mele sunt reduse, imaginatia nu-mi graieste si nu cred ca as putea sa exprim si sa dezvalui mai mult din starea mea.

Bucuresti, mica noastra tinta, dorinta multor nebuni si credinta ca acolo se va gasi un viitor mai bun, un viitor ce rasuna de ceva vreme si care te poate lansa spre tinta ta. Aparentele spun ca niciodata nu ai sa stagnezi, ci evolutia ta va fi treptata, dar buna.

Mie-mi place Bucurestiul, e bufetul meu suedez. Locul in care se aduna toata ingredientele si de unde pot alege fara prea multe calori.

Mancarurile sunt diversificate, unele ascund surprize, altele dauneaza in mod constant. Cea mai noua achizitie provoaca efect laxativ si se expune in realitate printr-o lupta continua cu imposibilul.

Totusi recunosc, acolo poti gasi un pic de ratacire, te poti ameti si nimeni sa nu te cunoasca. Poti avea 5 amante si chiar si o nunta fastuoasa cu o a 6-a. E simpatica lumea, dar trista la prima vedere. 

Bufetul suedez e intins pana la regasirea ta. Imediat cum scapi e nevoie sa te indrepti spre casa, mintea ta spune ca directia e alta, te contrazici si nu mai vrei. Ai mancat deja prea mult, nu vrei sa-ti ingrasi mintea, te retragi sa dormi.

Dar te-ai indragostit, si aici vorbesc despre mine. E poluat intreg bufetul, dar e populat de ochisori ce-mi plac. Sursele lor sunt nelimitate, iar cand privirea ta e solicitata in masa, ai sansa sa alegi ceea ce-ti place. Vei avea parte de tachinare fara limite, mintea ta va fi martora la "executie".

Iar bufetul suedez il poti compara cu un bordel intr-un hotel de lux, ai voie doar cu una si toate-ti plac. "La naiba", unde e speciala?

Ma duc, ma retrag, revin atunci cand imi iese in cale.

vineri, 3 aprilie 2009

| Remixez vise |



Sunt ca o stana de piatra ce iau in brate reveria, sunt blocat, cartofi exagerat de prajiti, ii mananc arsi.

 Sunt clipe ce apartin de alta lume, iar ochii mei devin pasivi. Cand ma vezi ca zambesc de nebun iar privirea mea nu se mai misca, vreau sa ma lasi, sa nu insisti, nu am chef decat de mine, iar tu stiu ca nu vrei sa ma ucizi.

Tic uman pe care cu totii il dobandim in timp, visarea, trairea doar din auzite si satisfactia ce apare doar ca un miros de mancare. Te poti satura din agitatia celorlalti, iar tu poti lua un loc pe scaun, ai nevoie de inspiratie si de putina racoare.

Muzici ascult si remixez vise. Ma inspir din respiratia vecinei de la 6 ce doar mi-o inchipui, sarut ploaia stand in casa cu capu' pe perna, o visez pe ea conectata la mintea mea, piticii devin mari, iar tristii gasesc un motiv de a rade in hohote.

Visul tau poate nu e maret, dar filtrul meu iti poate zapaci viata, cuvintele mele te pot intoarce pe dos, iar istoria e doar un fost. Viitorul paseste prin cuvinte, prin voci de trupuri lipsite, prin bucurii inchipuite, prin relatii prea scurte si prietenii cu scop galant.

Tu imi pasezi brutul, eu il primesc cu placere, apoi plang si rad si nimeni nu vede, in cele din urma rup un colt de foaie, incep sa scriu, produsul sade in bratele tale.

Atacat de necunoscut ma comport ca un prieten si ascult fara ezitare, umila urmare e tintita-n tacere. Si prea josnic sa crezi doar realitatea si prea tampit sa nu visezi. Te stiu, am citit de tine prin povesti.

Iar acul tau imi penetreaza pielea, dar trei cuvinte imi pot rupe inima. Iar pozitivul e cautat pe google, tu stii sa faci doar rau, doar ce e simplu.

Infinite parti patate de cuvinte publicate, o mocirla de negru, un rau omogen ce-si are efectul. Si atunci sa zbieri din rasputeri chiar si cu gura-acoperita, sa plangi in intuneric. 

Speranta a murit in sincron cu tine. [remix negativ]

joi, 2 aprilie 2009

| Papusi da, copilarie nu |


Am ales linistea de aceasta data si sper sa ma ajute. Vreau sa ma introduc intr-o lume ce mi-a fost prezenta acum multa vreme. Amintirea mi se prezinta cam stearsa pentru acea perioada. Simpla lipsa devine complexa prin  multitudinea de goluri  ce ma face sa cred ca undeva e o problema.

Capul imi e bine asezat pe umeri si stiu ca sunt normal. Creierul meu nu e bolnav si de aici incep a-mi permite noi perspective afective. Rog pleoapele sa ma scape de imagini reale si incep.

Eram, nu singur si nici simplu, eram mai mic si mergeam dabusilea. Ma tin minte din putinele pozele pe care le mai regasesc si in ziua de azi prin casa, eram cam trist si nu-mi placea blitul. Plangeam cand se intampla ceva nou, radeam cand incepeam sa ma obisnuiesc. 

Desi plangeam la aratarea lui, iubeam noul si ma atasam repejor de el. Nu mi-au placut masinutele si parca papusile ma atrageau subit, intreceam fetele aveam abilitati miraculoase. Dezmembram orice si nu faceam nimic la loc, imi placea, ca si acum, dezordinea.

Putine aspecte pe care le tin minte din vremea aceea. Putin din copilaria mea prin care nu am sa mai pot trece niciodata, putin dar trebuie sa ma bucur.

Orice auzeam cu "nu", pentru mine era un "da" serios. Ma tenta orice, pana si fuga de acasa, si regasirea mea de necunoscuti, plimbarile aproape de semafoare, asezarea mea pe bancile prospat udate de cer si sosele pline de roti in miscare. Adoram sa ma joc in apa rece si imi doream sa dorm mereu pe rece.

Ma priveam in oglinda, dar cred ca ma uitam la altceva, nu ma tin minte ca si infatisare, nu din mintea mea. 

M-am trezit maricel si amestecat intr-o lume fugind de mine, iar mai tarziu mi-am dat seama ce inseamna obsesie si naivitate. In final am copiat zambetul copilariei mele.

Totul prea scurt, ceva vag, si acum nu-mi pot permite o noua copilarie, nu mai pot atrage atentia prin cat de mic si de dragut sunt, sau prin felul cum ochii mei lucesc dupa ce incetez a plange. Acum imi pot cumpara doar papusi si n-am sa fac nimic cu ele, totul e in trecut si nimic nu revine.

De am sa ma resetez cu o dorinta presetata ma voi trezi printre oglinzi si multe lacrimi, asta pentru ca am sa-mi dau seama ca nimic nu sta in loc, iar timpul trece, e frumos ca a fost, mai frumos e ce va fi.

Si stii ce ma va bucura? Ideea ca voi conlucra la copilaria "ta".

miercuri, 1 aprilie 2009

| Realitate cu delay |


Romana si engleza, desi pun pariu ca si cel de-al treilea cuvant l-am imprumutat. Suntem prea ipocriti ca sa iubim Romania si limba asta si deja englezismele ne atrag, ne cam drogam si asta e un fel de civilizare a prostie, nu ma insel.

Nu tin morala pentru ora asta, ci doar tin mana pe secundar si ma pot lauda ca tin timpul in loc. Restul merge, eu raman in urma. Nu simt decat o penibila reactie si renunt la idee, incerc sa restaurez starea, dar parca nu mai pot egala idealul.

Ca un motor ce ruleaza mai incet, sau mai repede, dar nu poate fi stabil. Ca ploaia ce parca ar canta uneori pe tabla lipita de balcon, mereu pe alte note.

Am probleme cu mine, corpul mi s-a dereglat, iar stomacul a luat-o razna, insomnia m-a parasit, iar eu vreau sa am grija de mine. Virgule apar la tot pasul si credinta mea e puternica, totusi nesimtirea nu ma lasa sa dau semne de viata.

Si daca ma asez pe burta ma doare, si stand sa privesc tavanu' e si mai groaznic, secret iti spun, dar intr-o parte incep sa ma linistesc. E dureros, as vrea sa'ncetez cu asta.

Aici e totul virtual, dar aplicat in viata se poate numi real. Creierul tau are nevoie de ceva timp pentru a percepe ceva-ul meu. Acum s-a acomodat, e tentat sa i se faca pofta tot mai des, nici nu i se apleaca si nici nu se satura.

Mai greu, dar ajunge, se hraneste din informatii ce sunt deja expirate, stie doar ca sunt de prin lumea asta.

Pentru o satisfactie in ritm cu a mea, ar trebui sa ne sincronizam inima si sa atingem realitatea.

| Ce planuri am cu tastele |


Te asigur ca vorbesc la sensul propriu. Nu ma joc cu tine si iti spun totul in fata. Nu am de gand sa te initiez in nicio poveste pana nu te prinzi cu adevarat, dar nu-ti promit ca nu voi mai folosi negatia pana la sfarsit.

Degetele mele tasteaza pentru a realiza un context si mintea mea conspira la realizarea visului meu. Totul e compus din multe bucati si cum spuneam aici e doar o particica.

Pana acum nu am mai creat nimic, cel putin nu din cuvinte. Gandul imi zboara spre o realizare exterioara ce are ca si cuprins lumea mea inconjurata de o ea. O idee pusa in aplicare in mii de randuri, ceva ce se intinde pe multe foi si necesita o prealabila relaxare a mintii tale.

Secretul meu e sculptat de idei, curand va prinde o forma si voi lasa totul sa curga exact asa cum mintea mea va dicta.

Chiar si atunci cand ma voi incurca imi va sopti cineva. Muza e si in trecut, dar si in prezent. Pot reactiona cu oricine si cu orice, dar intactul nu va fi zgariat. Sugestiile vor fi primite, reclamatiile poate vor fi un mijloc de inspiratie.

Ma voi juca cu orice ca sa iasa un "produs" pentru sufletul tau. Ma vei regasi ca si cum ti-as spune totul fata in fata, voi vorbi in soapta, ma voi rasti, voi folosi un ton somnolent, voi plange si apoi voi trece in stare de bine, vei citi un zambet pe buzele mele si-mi voi incercui toate trairile, le voi aduna si voi experimenta altele noi.

Ce te rog? Sa ai ceva rabdare, nu multa, nu te voi fierbe, va trece usor timpul, poate va fugi, iar noi o sa-l prindem din urma....

Fug, revin dupa ce termin.